Programul Theaterstock Internaţional Arts Festival, proiect artistic grandios care transformă Bacăul, pentru două săptămâni, în capitala artelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anca Sigartău, noul director al Teatrului Municipal Bacovia, a realizat, cu sprijinul financiar al Primăriei Bacău, cel mai mare proiect teatral şi artistic din România. În perioada 1-16 august, băcăuanii dar şi turiştii veniţi în scop cultural în Bacău se vor bucura de peste 300 de ore de spectacol, oferite de companii de pe mai multe continente. Bugetul depăşeşte un milion de lei.

Timp de două săptămâni, în perioada 1-16 august, în Bacău va avea loc Theaterstock, cel mai ambiţios proiect cultural naţional din ultimul timp, care va atrage peste 1600 de artişti din Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Republica Moldova şi Romania. În Bacău vor avea loc 137 de producţii, în 23 de spaţii de manifestare artistică. 

„Este un festival orientat către public, pe care ni-l dorim în număr cât mai mare şi pe care cu siguranţă îl vom avea alături. Este un festival a cărui temă - umbrelă de anul acesta este “We are one”, în ideea în care cred cu tărie că toţi, indiferent de zona artistică din care provenim sau în care activăm, slujim frumosului şi suntem, în ultimă instanţă, modelatori de suflete. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general şi a teatrului în particular, cred că într-o societate aflată în continuă dinamică şi cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenţa. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare şi cred că teatrul este punct de plecare şi de permanentă raportare pentru orice comunitate“, a spus Anca Sigartău, directorul Teatrului Municipal Bacovia.

În cadrul Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului – THEATERSTOCK se  vor reuni în Bacău într-un eveniment cu adevărat  memorabil, pentru a oferi publicului din regiune unele dintre cele mai valoroase spectacole de teatru ale momentului, concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul German de Stat, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independentă, companiile internaţionale Compagnie Off, Les Commandos Percu, Deabru Beltzak, Concha Jareno,  Compagnie Bilbobasso, Theater Tol, Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr,  V.O.S.A,  Il Posto, Antagon Theater Aktion, Cie Karnavires, Grotest Maru, De factor, Long Vehicle Circus, Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra.

Programul Theaterstock Internaţional Arts Festival:


THEATERSTOCK INTERNATIONAL ARTS FESTIVAL
1-16 AUGUST 2015
BACĂU, ROMÂNIA
Ediţia I
PROGRAM

Ziua 1/ Sâmbătă, 1 august 2015
Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Program “Shakespeare 365”
“Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare
Regia: Anca Sigartău
Cu: Ştefan Alexiu, Răzvan Krem Alexe, Viorel Baltag, Răzvan Bănuţ, Valentin Branişte
Bogdan Buzdugan Ciprian Cârstiuc, Simona Cuciurianu, Adi Hostiuc, Adina Iftime
Eliza Noemi Judeu, Emil Măndănac, Cristian Neacşu, Alina Neagu, Simona Nica
Alexandra Pascu, Ingrid Robu.
Producător: Teatrul Municipal Bacovia
Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea FOCUS
„Artă”, de Yasmina Reza
Regia: Cristi Juncu
Cu: Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu, Gheorghe Ifrim
Producător: Teatrul Bulandra, Bucureşti
Ora 23.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Le Concert du Feu”
Producător: Les Commandos Percu (Franţa)

Ziua 2/ Duminică, 2 august 2015

Ora 13.00 / Selgros
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
Animaţie pe picioroange

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT
„American Buffalo”, de David Mamet
Regia: Cristi Juncu
Cu: Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu, Marius Florea Vizante
Producător: Teatrul ACT, Bucureşti
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„Trădare”, de Harold Pinter
Regie: Sânziana Stoican
Cu: Sabrina Iaschevici, Ionuţ Vişan, Silviu Debu
Producător: UnTeatru Bucureşti

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
“Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee
Un spectacol de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc
Cu: Florina Gleznea, Ionuţ Grama, Sînziana Nicola, Emil Măndănac
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti

Ora 20.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea FOCUS
„Coada”, de Israel Horovitz
Regia: Iarina Demian
Cu: Nicodim Ungureanu / Cristian Creţu, Tudor Chirilă, Mariana Dănescu / Irina Ungureanu, Ion Grosu, Radu Gheorghe
Producător: Teatrul Bulandra, Bucureşti
Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
Raquel Tavarez (Portugalia) / Concert fado
Penitenciarul Bacău
Secţiunea INDEPENDENT
“Cum m-am lăsat de gândit”, după cartea lui Hannes Stein
Regia: Bogdan Muntean
Cu: Anca Sigartau, 1Q Sapro
Producător: CIAS

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
„Cinci ore cu Mario”, după Miguel Delibes
Regia: Mariana Cămărăşan
Cu: Florina Gleznea
Producător: UnTeatru Bucureşti
Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
„Iubirea e un lucru foarte mare”, după Ion Băieşu
Regia: Marius Gîlea
Cu: Adina Stoica, Daniel Haralambie, Bianca Popescu / Sabrina Iaşchevici / Sânziana Tarţa /Ioana Marcoiu.
Producător: Teatrul Roşu
Ora 23.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les Girafes (Opérette Animalière)”
Producător: Compagnie Off (FRANŢA)

Ziua 3/ Luni, 3 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunea CONFERINŢELE BACOVIA

Ora 17.00 / Parcul “Cancicov”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Parada Narmia”
“Phalanx Bamboo”
Producător: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT
„Zic Zac” / Teatru – dans
Un spectacol de Andrea Gavriliu
-rezemată de Ştefan Lupu-
Cu: Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu, Gabriel Costin
O producţie UNATC
Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„Fidelitate”, de Chazz Palminteri
Regia: Dragoş Campan
Cu: Adelaida Zamfira, Gheorghe Ifrim, Florin Busuioc
O producţie Teatrul ACT şi Fundaţia Carta.

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
„Blackbird”, de David Harrower
Regia: Andrei şi Andreea Grosu
Cu: Constantin Cojocaru, Florina Gleznea
Producător: UnTeatru Bucureşti
Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„O zi din viaţa la nişte oameni”, de Mihai Gălăţan
Regia: Aurel Palade
Cu: Cristi Naum, Irina Naum, Gabriela Ciolacu, Nelu Serghei, Mihai Gălăţan, Nicoleta Lungu
Producător: Centrul Cultural “Jean Bart” Tulcea/ Teatrul “Jean Bart”
Spectacolul este interzis minorilor sub 15 ani. Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă.
Ora 22.00 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea RythmiCity
„Povestea soldatului”, de Igor Stravinsky / Concert-spectacol
Trio Mozaic:
Oana Spânu-Vişenescu – vioară
Emil Vişenescu – clarinet
Diana Spânu – Dănilă – pian
Cu actorii: Anca Sigartău, Mihai Bisericanu, Sandu Mihai Gruia
Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 7 ani.
Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
“Carpathian Garden”
Un spectacol de Radu Iacoban
Cu: Tudor Aaron Istodor, Radu Iacoban
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
“XXL Fat Pig”, de Neil LaBute
Regia: Cristi Juncu
Cu: Tudor Aaron Istodor, Roxana Marian, Irina Velcescu, Vlad Zamfirescu.
O coproducţie Asociaţia Culturală „Catharsis”, Teatrul ACT şi Teatrul „George Ciprian” Buzău
Ora 22.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea FOCUS
„Pescăruşul”, de Anton Pavlovici Cehov
Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru
Cu: Mihaela Teleoacă, Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ştefan Lupu, Richard Bovnoczki, Gabriel Răuţă, Ela Ionescu, Isabela Neamţu, Lari Giorgescu, Vlad Oancea, Adrian – George Popescu
Producător: Teatrul Bulandra, Bucureşti

Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„Nuit de lumière”/”Noapte de lumină”
Producător : Compagnie “Cie KaRNaVIrES ” (FRANŢA)
Penitenciarul Bacău
Secţiunea INDEPENDENT
„London Escort”, de Vali Bolat
Regia: Valentin Branişte
Cu: Valentin Branişte
Producător: Teatrul de Kartier
Ziua 4/ Marţi, 4 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunea CONFERINŢELE BACOVIA

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea TEATRE ÎN MIŞCARE/THEATERS IN MOTION
„Fragile XXL”/ Teatru – circ
Regia: Ted Keijser
Producători:
PANTAKIN CIRCO TEATRO (Italia)
Compania AD HOC (Franţa)

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
„LSD Theatre Show”, de Christopher Durang
Regia: Horia Suru
Cu: Isabela Neamţu, Matei Chioariu
Producător: Doctor’s Studio (Bucureşti)

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„Stele rătăcitoare”, adaptare de Andrei Munteanu, după Şalom Alehem
Regia: Andrei Munteanu
Cu: Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Richard Bovnoczki
Producător: Teatrului Evreiesc de Stat Bucureşti

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„Scrisoare către Casandra”, de Pedro Eiras
Regia: Andrei şi Andreea Grosu
Cu: Cristina Casian, Liviu Pintileasa
Producător: UnTeatru Bucureşti

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
„Un cuplu ciudat”, de Neil Simon
Regia: Doina Antohi
Cu: Andreea Grămoşteanu, Mirela Zeţa, Ioana Barbu, Iulia Brezeanu, Doina Antohi, Andreea Samson, Andrei Mateiu, Cătălin Babliuc
O producţie Drama for the Masses

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
„În parc”, de Radu Iacoban
Regia: Radu Iacoban
Cu: Istvan Teglas, Ana Ularu/ Rodica Lazăr
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti

Ora 22.00 / Parcul “Cancicov”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“A fuego lento”/ Teatru – Dans/Tango
Producător: Compagnie Bilbobasso (Franţa)

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
1Q Sapro / Concert

Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„Tumulte”/”Tumult”
Producător : Compagnie “Cie KaRNaVIrES ” (FRANŢA)
Ora 22.30 / Piaţa Catedralei Catolice
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“By the wall”
Producător: Divadlo Teatr (Cehia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea FOCUS
„Conversaţie după înmormântare”, de Yasmina Reza
Regia: Alexandru Darie
Cu: Cornel Scripcaru, Ioana Macaria, Marius Chivu, Dan Aştilean, Camelia Maxim, Daniela Nane
Producător: Teatrul Bulandra, Bucureşti

Penitenciarul Bacău
Secţiunea INDEPENDENT
„O familie fericită”, de Vali Bolat
Regia: Valentin Branişte
Cu: Alina Neagu, Valentin Branişte
Producător: Teatrul de Kartier

Ziua 5/ Miercuri, 5 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunea CONFERINŢELE BACOVIA / FOCUS HAUSVATER

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea FOCUS HAUSVATER
,,Frau Hess şi grădinile ei”, de Milton Frederick Marcus
Regia: Alexander Hausvater
Cu: Maia Morgenstern / Arabela Neazi, Constantin Cojocaru / Neculai Predica, Marius Călugăriţa, Veaceslav Grosu, Anka Levana, Cristina Cîrcei, Natalie Ester, Darius Daradici, Viorel Manole
Un spectacol al Teatrului Evreiesc de Stat Bucureşti

Ora 20.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
„Interpretul”, de Tristan Bernard
Traducerea: Radu Beligan
Regia: Radu Gheorghe
Cu: Mihai Bisericanu, Anca Sigartău, Georgeta Ciocîrlan, Radu Gheorghe
Producător: Radu Gheorghe

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
”Dragoste şi căpşuni”, după David Hare/Comedie
Regia: Marius Gîlea
Cu: Ana Odagiu, Alex Zob
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
“Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”, de I.L. Caragiale
Regia Bogdana Darie
Cu: Cristian Creţu, Andrei Ciopec, Cozmin Dinu
O producţie a Teatrului Arte dell’Anima, Bucureşti

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea INDEPENDENT
„Încurcătură la nivel înalt”, de Ray Cooney
Regia: Şerban Puiu
Cu: Aurelian Temişan, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Gabi Costin, Adrian Gheorghe, Daniel Nuţă, Oana Dragne, Valeria Stoian
Producător: Teatrul Elisabeta, Bucureşti

Ora 20.30 / Sala Ateneu
Secţiunea RythmiCity
“Curtea miracolelor”
În concert:
Anda Louise Bogza (soprană)
Diana Spânu – Dănilă (pian)
Gabriel Lucian – Dănilă
Recită: Anca Sigartău

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
“Happy end”, de Zsolt Poszgai
Regia: Alexandru Bogdan
Cu: Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
“BOX FM”
Un spectacol de Radu Iacoban
Cu: Cătălin Babliuc, Ana Ularu, Conrad Mericoffer, Andrei Runcanu, Sorin Dobrin.
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
Barcelona Gypsy Klezmer Orchestra (Spania) / Concert

Ora 23.30 / Parcul “Cancicov”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Polar”/ Teatru – Dans/Tango
Producător: Compagnie Bilbobasso (Franţa)

Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Arlecchino, Arianna e il Minotauro”
Compania PANTAKIN (Italia)
Ziua 6/ Joi, 6 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunea CONFERINŢELE BACOVIA

Ora 15.00 / Prefectura Bacău
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (day version)
Producător: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea FOCUS HAUSVATER
„Balcanicele”, după Jules Tasca
Regia şi dramaturgia: Alexander Hausvater
Cu: Andreea Tănase, Carmen Ionescu, Constantin Florescu, Liviu Cheloiu,
Elisabeta Rîmboi, Ioana Repciuc, Cătălin Mareş, Liviu Pintileasa
Producător: Teatrul ”Tony Bulandra”, Târgovişte

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
“Visul”, după W. Shakespeare
Regizor şi profesor coordonator: Marius Gîlea
Cu: Alexandra Fasolă, Alexandra Sălceanu, Alexandru Zob, Silvian Vâlcu

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
„De ce tocmai tu?”, de Natalie Ester /Comedie romantică
Regie: Natalie Ester
Cu: Ioana Zârnescu, Cătălin Stelian, Dan Mecu
Producător: Natalie Ester

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea INDEPENDENT
„Boeing, Boeing”, de Marc Camoletti / Comedie/ 3h cu pauză
Regia: Şerban Puiu
Cu: Aurelian Temişan/Bogdan Stanoevici, Marius Gîlea, Monica Davidescu, Tania Popa/ Anca Dinicu, Alexandra Velniciuc, Anca Sigartau
Producător: Teatrul Elisabeta, Bucureşti

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
„Femei singure”, după texte de Dario Fo şi Franca Rame
Regia: Gheorghe Balint
Cu: Eliza Noemi Judeu
Producător: Compania „Buzunarul cu teatru”

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
„Jurnalul lui Adam şi al Evei”, de Mark Twain
Regia: Eugen Gyemant
Cu: Dana Rogoz şi Dan Rădulescu
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti
Durata: 1h 30

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
Bucharest Klezmer Band / Concert

Ora 23.30 / Parcul “Cancicov”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Le bal des anges”/ Teatru – Dans
Producător: Compagnie Bilbobasso (Franţa)

Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (night version)
Producător: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea FOCUS
„Arlechino moare?”, de Nikolai Evreinov Adaptare: Oana Turbatu
Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru
Distribuţie: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu / Raluca Botez, Vlad Oancea / Marius Chivu. Cu participarea sopranei Raluca Oprea.
O producţie a Teatrului Bulandra, Bucureşti
Ziua 7/ Vineri, 7 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunea CONFERINŢELE BACOVIA
Ora 15.00 / Prefectura Bacău
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (day version)
Producător: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea BACOVIA COMEDY
“Vârciorova. Carantină”, după Matei Millo şi Vasile Alecsandri
Adaptare: Cătălin Ştefănescu şi Doru Mareş
Cu: Firuţa Apetrei, Eliza Noemi Judeu, Simona Nica, Florina Găzdaru, Alina Simionescu, Daniela Vrînceanu, Corina Goranda, Adelaida Perjoiu, Bogdan Buzdugan, Matei Bogdan, Ştefan Alexiu, Dumitru Rusu, Ştefan Ionescu

Regia: Alexandru Dabija
Muzica şi versurile: Ada Milea
Durata: 1 h 15 min.
O producţie a Teatrului Municipal „Bacovia”, Bacău

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„Poezia visului”, după poezii de Emil Botta
Un spectacol de Miriam Răducanu
Cu: Lari Giorgescu
Producător: UnTeatru Bucureşti
Durata: 55 min.
Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
„Helea, dragostea mea”, de Leonid Zorin
Regia: Mihaela Boboc Manea
Cu: Arabela Neazi şi Neculai Predica
Producător: Arabela Neazi
Durata: 1 h. 15 min.

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
“Visul unei nopţi de vară”, după William Shakespeare
Regia: Marcel Ţop
Cu: Dan Cojocaru, Ionuţ Alexandru, Remus Archip, Andu Axente, Nicodim Ungureanu, Cristina Oprean, Iulian Enache, Florentin Roman, Andrei Cantaragiu, Ana Maria Ştefan, Georgiana Baran, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Alexandru Bibere
Producător: Teatrul de Stat Constanţa
Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
„cont(r)ACTe”, de Mike Bartlett
Regia şi traducerea: Cristi Juncu
Cu: Theodora Stanciu / Diana Cavallioti
O productie Teatrul ACT
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
„London Escort”, de Vali Bolat
Regia: Valentin Branişte
Cu: Valentin Branişte
Producător: Teatrul de Kartier

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
Ovidiu Lipan Ţăndărică & Fanfara 10 prăjini
Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (night version)
Producător: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
“Cum m-am lăsat de gândit”, după cartea lui Hannes Stein
Regia: Bogdan Muntean
Cu: Anca Sigartau, 1Q Sapro
Producător: CIAS

Ziua 8/ Sâmbătă, 8 august 2015
Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MIŞCARE)
„War in times of love”, Jeton Neziraj
Regia: Blerta Neziraj
Cu: Aurita Agushi, Shengyl Ismaili, Shkelzen Veseli, Albulena Kryeziu, Molikë Maxhuni
Coregrafie: Adrienne Hart
O producţie Qendra Multimedia (Priştina, Kosovo)

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
“Novecento”, după Alessandro Baricco
Regia: Maria Dinu
Cu: Marius Chivu
Producător: Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu”, Bucureşti
Durata: 1h 30 min.

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea INDEPENDENT
„La ţigănci”, după Mircea Eliade
Regia şi adaptarea: Andrei şi Andreea Grosu
Cu: Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Corina Moise, Florina Gleznea, Cristina Casian, Bogdan Cotleţ

Producător: UnTeatru Bucureşti.
Spectacolul se joacă cu publicul pe scenă.

Ora 20.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
„Mizantropul”, de Molière
Regia şi scenografia: Alexandru Mâzgăreanu
Cu: Dan Rădulescu, Anca Dumitra, Alexandru Călin, Sorina Ştefănescu, Şerban Gomoi, Vlad Udrescu, Sorin Dobrin, Aida Avieriţei, Alexandru Suciu.
O producţie Asociaţia Opera Prima

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
„Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”
Regia: Eugen Gyemant
Cu: Dan Rădulescu, Andrei Seuşan, Daniel Haralambie/Ionuţ Grama
Producător: Teatrul de pe Lipscani, Bucureşti
Durata: 1h 20 min.

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
„Marlyn Manson Supestar”
Scenariul şi regia: Sorin Misirianţu
Cu: Dudu Isabel
Producător: Teatrul de Club „Diesel” (Cluj – Napoca)
Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
Travka

Ziua 9/ Duminică, 9 august 2015

Ora 11.00 / Café du Théâtre Bacau
Secţiunea TEATRU RADIOFONIC
Povestea unui spectacol: „Argentina”, de Ilinca Stihi
Regia: Ilinca Stihi
Invitaţi: Marius Manole, Ileana Stana Ionescu, Mădălina Anea, Alex Vasilache, Zoltan Octavian Butuc, Ioana Sihota, Orodel Olaru, Daniela Ioniţă, Fabian Sanchez, Lucas Molina
Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic

Ora 13.30 / Catedrala Romano – Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”
Secţiunea INDEPENDENT
„Sunt băiat cuminte”, de Laurenţiu Budău
Un spectacol de Ovidiu Lazăr
Cu: Bogdan Matei, Nina Ionescu, Mihaela Murafa, Dumitru Rusu, Adina Iftime, Ciprian Cârstiuc
Producător: Teatrul din Clopotniţă, Bacău

Ora 17.00 / Parcul “Cancicov”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Gangster Show”
“Life is swing”
Producător: Long Vehicle Circus (Cehia)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT
„Contraste”/ Teatru – dans
Cu: Dana Cavaleru şi Richard Bovnoczki
Producător: Compania Passe-Partout Dan Puric

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„Şase din 49”, de Spiró Győrgy / Comedie
Traducere şi adaptare: Zeno Fodor
Regia: Alexandru Maftei
Cu: Dana Voicu, Liviu Cheloiu
Producător: Teatrul de Artă, Bucureşti
Durata: 1h 20 min.

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MIŞCARE)
“150 reasons not to defent homeland”, de Elena Gremina
Producător: Teatr. Doc (Rusia)
Spectacolul se joacă în limba rusă. Cu subtitrare în limba română.

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„Tarelkin”, după “Procesul” şi „Moartea lui Tarelkin”, de Alexandr Suhovo-Kobîlin /Comedie
Regia: Gelu Colceag
Cu: George Ivaşcu / Marius Gîlea, Doru Ana, Dan Aştilean, Radu Gabriel, Alexandru Pavel, Gabi Costin, Ana Covalciuc / Simona Grumezea, Alexandra Badea / Andreea Enache, Vlad Logigan, Mihai Munteniţă, Lucian Iftimie / Alexandru Vlad, Alexandru Sinca, Viorel Păunescu, Sergiu Fleşner, Radu Solcanu, Sergiu Costache, Bogdan Şerban, Gheorghe Iordache, Alex Grădinaru, Chrys Gherasim, Cristea Teicu.
O producţie a Teatrului Metropolis, Bucureşti

Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“KO. MIX.X1”
Producător: Amanitas Fire Theater (Cehia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
“Bullets over Lipscani”, inspirat de Woody Allen / Comedie
Regia: Eugen Gyemant
Cu: Dan Rădulescu, Smaranda Caragea, Cătălin Babliuc
Durata: 1h
Producător: Godot Café -Teatru, Bucureşti
Ziua 10/ Luni, 10 august 2015

Ora 11.00 / Café du Théâtre Bacau
Secţiunea TEATRU RADIOFONIC
Povestea unui spectacol: „Metamorfoza”
Scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat după nuvela omonimă de Franz Kafka
Regia artistică: Ion Andrei Puican
Invitaţi: Alexandru Potocean, Andreea Grămoşteanu, Costel Caşcaval, Mirela Zeţa, Cătălin Babliuc, Vasile Calofir, Vlad Oancea, George Alexandru, Anca Ghenoside, Rob
Pewtress, George Moise, Răzvan Zeţa, Iustina Tărăboanţă.
Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic

Ora 17.00 – 18.00 / Piaţa Tricolorului – Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
Group Parade:
Amanitas Fire Theater (Cehia)
V.O.S.A. Theatre (Cehia)
Long Vehicle Circus (Cehia)
Defactor (Cehia)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT
„Un bărbat şi mai multe femei”, după Leonid Zorin
Regia: Magda Catone, Claudiu Bleonţ
Cu: Magda Catone, Claudiu Bleonţ
Producător: Teatrul de pe Lipscani

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
“Soţ de vânzare”, după Mihail Zadornov / Comedie
Regia: Marius Gîlea.
Cu: Maria Radu, Ana Odagiu / Alexandra Sălceanu, Marius Gîlea.
Producător: Teatrul Roşu

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MIŞCARE)
„Bolotnaya Square Case”, Polina Borodina / 18+
Regia: Elena Gremina
Cu: Konstantin Kozhevnikov, Anastasia Patlay, Varvara Faer, Marina Boyko
Producător: Teatr. Doc (Rusia)
Duration 1 h 30 min
Spectacolul se joacă în limba rusă. Cu subtitrare în limba română.

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea RythmiCity
Concha Jareno
“El Baul de los Flamenco” / Spectacol flamenco

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
“Masculin/Feminin”, de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
Cu: Marius Manole, Ilinca Manolache, Andrei Aradits / Anghel Damian, Theodora Stanciu, Laura Creţ
O producţie Asociaţia INSPIRA
Durata: 1h 30
Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Alice”
Producător: Amanitas Fire Theater (Cehia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
„Crimă la Howard Johnson”, după Ron Clark şi Sam Bobrick / Comedie
Regia: Marius Gîlea
Cu: Ana Odagiu, Silvian Vâlcu, Marius Gîlea
Producător: Teatrul Roşu
Ziua 11/ Marţi, 11 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunile CONFERINŢELE BACOVIA
Conferinţa şcolilor de teatru din România

Ora 11.00 / Café du Théâtre Bacau
Secţiunea TEATRU RADIOFONIC
Povestea unui spectacol: “Suzana”, de Ilinca Stihi
Regia artistică: Ilinca Stihi
Invitaţi: Andi Vasluianu, Mădălina Ghiţescu, Tania Popa, Ioana Sihota, Orodel Olaru, Mihnea Mardare, Andrei Popov, Maria Chivu, Axel Moustache şi Roxana Lepedat
O producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune.
Ora 15.00 – 17.00 / Parcul “Cancicov”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE

Workshop
Amanitas Fire Theater (Cehia)
V.O.S.A. Theatre (Cehia)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT
„7 dintr-o lovitură”, de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
Cu: Ilinca Manolache, Anghel Damian, Cătălin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole, Maria Obretin

Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti
Durata: 1h 30

Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„9 din 10”
Dramaturgia: Ana Cucu Popescu
Regia: Leta Popescu
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Mihai Taloş
O producţie a Asociaţiei Reciproca în colaborare cu Reactor de creaţie şi experiment, Cluj – Napoca
Durata: 70 minute

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MIŞCARE)
“History of Dissent in Rusia”
Producător: Teatr. Doc (Rusia)
Spectacolul se joacă în limba rusă. Cu subtitrare în limba română.

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria”, după „Ivan Vasilievici”, de Mihail Bulgakov /Comedie
Regia: Gelu Colceag
Cu: Mircea Rusu/ Doru Ana, Radu Gabriel / Vlad Corbeanu, Marius Gîlea, Maria Dănescu, Diana Cavalotti / Ioana Ancea, Vlad Logigan, Gabriel Costin. Sergiu Flesner / Silviu Debu, Ana Maria Bercu / Ana Covalciuc, Eduard Cârlan, Gigi Iordache, Mihai Perşa, Alexandru Grădinaru, Marius Drăguş, Emilian Marnea, Laurenţiu Drăgan, Lucian Ionescu, Ionuţ Iftimiciuc, Vlad Barzanu/Victor Tapeanu, Alexandru Călin, Cristiana Ioniţă, Bianca Popescu, Andreea Sovan Petrilă, Mihaela Velicu / Irina Ştefan, Silviu Debu / Gabi Costin.
O producţie a Teatrului Metropolis, Bucureşti

Ora 20.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
“Cupluri”, după David Lindsay-Abaire / Comedie
Regia: Vlad Zamfirescu
Cu: Diana Cavaliotti, Andreea Vasile, Tudor Aaron Istodor, Mihai Conrad Mericoffer/ Dan Rădulescu, Irina Velcescu/ Cristina Florea
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti
Durata: 1h 10

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
„Suprafeţe alunecoase”
Scenariul şi regia: Octavian Strunilă
Cu: Octavian Strunilă, Ana Odagiu, Alexandra Apetrei şi Toma Dănilă
Producător: Asociatia Art Manifest

Ora 22.30 / Catedrala Romano – Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Décalages”
Defactor (Cehia)

Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„High Dreaming”
V.O.S.A. Theatre (Cehia)
Ziua 12/ Miercuri, 12 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunile CONFERINŢELE BACOVIA
„Terapia prin artă”

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT / RYTHMICITY
„Maidan” / Performance de teatru-dans, dupa povestirea “Jocul”, de
Mircea Cărtărescu

Concept muzical: Calin Grigoriu
Muzică live: Călin Grigoriu, Tudor Morar

Lights Design: Cristi Niculescu

Cu: Teodora Budescu, Ana Turcu, Florin Crăciun, Marian Olteanu, Vlad
Troncea, Vlad Benescu, Alexandru Apostol
Un spectacol de Lorette Enache

Ora 19.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea Secţiunea RythmiCity
“Concert pentru Suflet”
Proiect Salonul de Piane, Bacău
Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„Provizoriu”
Idee & concept: Raul Coldea şi Petro Ionescu
Cu: Cătălin Filip, Diana Nedescu şi Doru Taloş
O producţie Reactor de creaţie şi experiment, Cluj – Napoca

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
”Noi 4”, de Lia Bugnar
Regia: Dorina Chiriac
Muzica: Ada Milea
Cu: Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache, Marius Manole
O producţie Godot Café-Teatru, Bucureşti
Durata: 1h 30

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
“O furtună”, după William Shakespeare
Regia: Silviu Purcărete
Scenografia: Dragos Buhagiar
Cu: Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valentin Mihali, Romaniţa Ionescu, Constantin Cicort, Nicolae Poghirc, Adrian Andone, Angel Rababoc, Cătălin Băicuş, George Albert Costea, Cătălin Vieru, Iulia Lazăr, Monica Ardeleanu, Iulia Colan, Petra Zurba.
Un spectacol al Teatrului Naţional “Marin Sorescu” Craiova

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
“Advertego”
Text: Botos Bálint şi trupa
Regizor: Botos Bálint
Dramaturgi: Bertóti Johanna şi Csuszner Ferencz
Coregrafie: Sinkó Ferenc
Cu: Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Molnár Bence, Sebők Maya, Simó Emese, Udvari Tímea, Vetési Nándor
O producţie Varoterem Projekt, Cluj – Napoca
Durata spectacolului: 1 h 40 min.
Spectacol subtitrat în limba română şi în limba engleză.

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
“Ce poţi să faci în 10 minute” / Trilogia Americană
Traducerea, adaptarea, colajul şi regia artistică: Doina Antohi
Cu: Ana Bianca Popescu, Oana Puşcatu, Alina Petrică, Silvana Negruţiu, Cezar Grumăzescu, Idris Clate, Alex Călin, Lucian Ionescu.
O producţie DramaForTheMasses
Durata: 1h 30 min.

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
Carminho (Portugalia) / Concert fado

Ora 23.30 / Parcul “Cancicov”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Frame games”
Producător: Antagon Theater AKTion (Germania)

Ora 23.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les tambours de feu”
Deabru Belzak (Spania)

Ziua 13/ Joi, 13 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunea CONFERINŢELE BACOVIA

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea INDEPENDENT / RYTHMICITY
“Rencontres”
Scenariu, regie şi interpretare: Dragoş Huluba, Violeta Huluba
Producător: Compania Passe-Partout Dan Puric

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
“Aici nu se simte” & “Oase pentru Otto”, de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
– “Aici nu se simte” / Durata: 50 min.
Cu: Lia Bugnar, Marius Manole
– “Oase pentru Otto” / 60 min.
Cu: Medeea Marinescu, Lia Bugnar, căţelul-actor Iago (”Oase pentru Otto”)
Producător: Godot Café -Teatru, Bucureşti

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
”Mein Kampf”, de George Tabori
Dramaturgia: Cătălin Ştefănescu
Regia: Alexandru Dabija
Muzica: Ada Milea, Anca Hanu
Cu: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Radu Lărgeanu, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Sorin Leoveanu, Matei Rotaru, Angelica Nicoară, Romina Merei / Diana Buluga, Patricia Brad, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Cristian Rigman, Alexandra Tarce
Teatrul Naţional Cluj – Napoca

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
”Kean”, după J.P. Sartre & W. Shakespeare
Regie: Mihai Nitu
Cu: Mihai Niţu, Iulia Verdeş, Vladimir Albu

Coordonator proiect: Adrian Titieni
Producător: Teatrul Mignon, Bucureşti

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
”Intuiţia masculină” / Trilogia Americană
Colajul şi regia: Doina Antohi
Cu: Oana Puşcatu, Ana Bianca Popescu, Alina Petrică, Silvana Negruţiu, Alex Călin, Idris Clate, Cezar Grumăzescu, Lucian Ionescu.
La pian: Vlad Pasencu (muzica spectacolului este interpretată live)
Producător: Godot Café -Teatru, Bucureşti
Durata: 1h 20
Ora 22. 30 / Catedrala Romano – Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
«Little Nemo»

Producător: Il Posto Vertical Dance (Italia)

Ora 23.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les tambours de feu”
Deabru Belzak (Spania)
Ziua 14/ Vineri, 14 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinţe
Secţiunea CONFERINŢELE BACOVIA

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„Ziua în care nu se cumpără nimic”, de Kim Atle Hansen / Comedie / 16+
Regia: Horia Suru
Coproducţie: Spectacol este creat de ProDrama în parteneriat cu Programul 9G al Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” Bucureşti, realizat cu sprijinul ArCuB
Durată: 1 h 10 min.
Ora 20.00 / Centrul de Cultură „George Apostu”
Secţiunea INDEPENDENT
„Statuia Libertăţii v 2.0”, adaptare după „Phantom Pains”, de Vasily Sigarev
Regia: Alexandru Arion
Cu: Alexandru Arion, Răzvan Bănuţ, Ingrid Robu
O producţie Reactor de creaţie şi experiment, Cluj – Napoca
Ora 20.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„Maria de Buenos Aires”, de Astor Piazzolla / Horacio Ferrer
Regia: Ada Lupu
Direcţia muzicală: Alin Stoianovici & Nuevo Tango Quintet
Coregrafia: Răzvan Mazilu
Cu: Sânziana Tarţa, Victor Bucur, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina König, Iuliana Crăescu, Corina Dohanici, Adriana Sâncrăian, Matei Chioariu, Raul Bastean, Raul Lăzărescu şi Adrian Cozan, Cristina Daju, Silviu Guşat.
O producţie a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Timişoara
Durata: 1h 40

Ora 21.00 / Pub S4
Secţiunea INDEPENDENT
„Două liniuţe”, de Lia Bugnar
Cu: Medeea Marinescu, Marius Manole, Cătălin Babliuc, Ilinca Manolache, Istvan Teglas, Anghel Damian, Irina Antonie
Regia: Lia Bugnar
Producător: Godot Café -Teatru, Bucureşti
Durata: 1h 30

Ora 21.00 / Berăria cu noroc
Secţiunea INDEPENDENT
„Orice pentru tine” / Trilogia Americană
Regia, colajul şi traducerea: Doina Antohi
Cu: Alexandru Conovaru – invitat special –, Lucian Ionescu, Oana Puşcatu, Ana Bianca Popescu, Cezar Grumăzescu, Idris Clate
O producţie Drama for the Masses.

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity / POVESTEA NOASTRĂ
“Leonce şi Lena” / Comedie muzicală / 16+
Scenariul de Mihai Măniuţiu şi Ada Milea, după Georg Büchner
Regia: Mihai Măniuţiu
Coregrafia: Vava Ştefănescu
Muzica: Ada Milea
Cu: Richard Balint, Eugen Neag, Alina Leonte, Emil Sauciuc, Daniel Vulcu, Andreea Gabor, Angela Tanko, Mihaela Gherdan, Simona Codreanu, Răzvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Alin Stanciu, Radu Tudor, George Dometi
Orchestra: Andrian Locovei (acordeon), Florian Chelu (chitară bass), Alexandru Szuz (tobe), Richard Balint (chitară)
Producător: Teatrul “Regina Maria”, Oradea
Ora 22.30 / Catedrala Romano – Catolică „Sfinţii Petru şi Paul”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
«Little Nemo»

Producător: Il Posto Vertical Dance (Italia)

Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
« Time out »

Producător: Antagon Theater AKTion (Germania)

Ora 23.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les tambours de feu”
Deabru Belzak (Spania)

Ziua 15/ Sâmbătă, 15 august 2015
Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea TEATRE ÎN MIŞCARE/THEATERS IN MOTION
„13” / Teatru – dans
Regia: Farkas Tamás – Tapasztó Ernő
Coregraf: Farkas Tamás
Cu: Móricz Bence, Gál Nóra
Producător: Aradi Kamaraszínház (Arad, România), Ansamblul Tabán (Békéscsaba, Ungaria, Formaáia Juhász (Subotiţa, Serbia)

Ora 19.00 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
«FURTUNA», după William Shakespeare
Regia: Alexander Morfov
Cu: Ion Caramitru, Crina Semciuc, Mihai Călin, Istvan Teglas, Alexandru Călin , Gavril Pătru, Ioan Andrei Ionescu, Andrei Finţi, Vitalie Bichir, Marcelo – S. Cobzariu, Mihai Calotă, Eduard Cârlan, Mădălin Mandin, Idris Clate, Ionuţ Toader, Axel Moustache, Eduard Adam, Alexandra Poiană.
Un spectacol al Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” Bucureşti

Ora 20.30 / Sala Ateneu
Secţiunea RythmiCity / Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„ActOrchestra” / Spectacol de muzică şi pantomimă / Comedie
de Creaţie colectivă
Regia: Horia Suru
Cu: Petre Ancuţa, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea
Producţie realizată sub auspiciile Centrului de Creaţie şi Cercetare “Ion Sava”, în cadrul programului Teatrului Naţional Bucureşti, pentru Noua Generaţie de creatori (9G).
Durata: 1 h
Ora 22.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
“Laugh Story” / Teatru – concert / Comedie musicală
Cu: Anca Sigartău, Ionuţ Burlan.
Producţie: Teatrul Arca, Clubul LaScena
Regie: Theo Herghelegiu
Muzica live: Călin Grigoriu (reorchestrare, compoziţie, chitară şi mandolină), Tiberiu Chirnăuş (pian), Cezar Cazanoi (sax, flaut) şi Paul Luculescu (percuţie).

Ora 23.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
“Corazon de angels”
Producător: Theater Tol (Belgia)

Ziua 16/ Duminică, 16 august 2015

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„Electra”, după Euripide şi Eschil
Regia: Bocsárdi László
Muzica: Csaba Boros
Dramaturgia: Zsolt Benedek
Costumele: Zsuzsanna Kiss
Decorul: Bartha József
Cu: Isa Berger, Harald Weisz, Konstantin Keidel, Ida Jarcsek-Gaza, Radu Vulpe
Producător: Teatrul German de Stat, Timişoara
Spectacolul se joacă în limba germană, cu subtitrare în limba română.

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Secţiunea INDEPENDENT
„Chroniques des jours entiers, des nuits entières”, de Xavier Durringer
Regia: Mihaela Triboi şi Silvia Ciobanu
Distribuţia: Florin Galan, Constantin Viscreanu, Raluca Bontea, Georgiana Asaftei, Mihaela Triboi
Teatrul ATELIER, Bucureşti
Spectacolul se joacă în limba franceză, cu subtitrare în limba română

Ora 20.30 / Teatrul de Vară „Radu Beligan”
Secţiunea POVESTEA NOASTRĂ
„Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu
Regia, scenografia, spaţiul sonor: Ovidiu Lazăr
Cu: Livia Iorga, Roxana Mârza, Doru Aftanasiu, Horia Veriveş, Brânduşa Aciobăniţei
Oana Sandu, Radu Homiceanu
Producător: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Durata: 2h 10 min. (fără pauză)
Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Secţiunea RythmiCity
Mankush – “Electroswing to Cabaret Folkloric”
În concert: Manuela Cara şi Anca Sigartău
Ora 23.30 / Piaţa Tricolorului
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE
„Faust III”
Producător: Antagon Theater AKTion (Germania)
Ora 23.30 / Piaţa Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului”
Secţiunea STREET ART PERFORMANCE

“Pedaleando hacia el cielo”
Producător: Theater Tol (Belgia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Secţiunea INDEPENDENT
”O piesă deşănţată”, de Lia Bugnar / Comedie
Regia: Dorina Chiriac
Cu: Marius Manole, Ilinca Manolache, Radu Iacoban, Lia Bugnar, Andrei Alexandru Huţuleac
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti
Durata: 1h 30 min.
Producător: Godot Café-Teatru, Bucureşti.
 

Theaterstock, ediţia 1, prezentare

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite