O investiţie amânată de 15 ani, gata de drum. Contractul pentru execuţia şoselei de centură a Bacăului a fost semnat
0Lucrarea va fi executată de asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL, adică de cel considerat regele asfaltului, Dorinel Umbrărescu.
La Bacău s-a semnat sâmbătă contractul pentru execuţia centurii de ocolire a municipiului Bacău.
Contractul a fost semnat de ministrul Transporturilor, Lucian Şova, conducerea CNAIR Narcis Neaga şi constructor, asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.
Contractul are o valoare de 668,3 milioane lei fără TVA iar constructorul s-a angajat că cei 30,8 km de drum vor fi realizaţi în 30 de luni.
Alte şase luni sunt necesare pentru proiectare. Potrivit autorităţilor, 16,2 kilometri din acest drum vor avea profil de autostradă.