Iarna a lovit România: pe ce drumuri naţionale sunt probleme şi unde au avut loc accidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevarul Constanţa
FOTO Arhiva Adevarul Constanţa

Ninsoarea a lovit aproape toată ţara, dar până la această oră nu s-au înregistrat probleme extraordinare din punct de vedere rutier. Luni dimineaţă, la ora 7.00, erau totuşi închise, pe porţiuni, şapte drumuri naţionale, conform datelor oferite de centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Aceleaşi drumuri au fost închise pe porţiuni şi cu o zi în urmă, fie din cauza vremii, fie pentru că se efectuază lucrări de reparaţii.

BOTOŞANI: Ninsoarea dă bătăi de cap şoferilor în nordul extrem al României. O maşină s-a răsturnat cu roţile în sus pe mijlocul drumului

A început să ningă şi la Botoşani. Încă de la primele ore ale dimineţii zăpada s-a aşternut pe tot cuprinsul judeţului. De câteva ore bune ninge încontinuu, iar şoferii încep să aibă probleme pe şosele: o autoutilitară s-a răsturnat la ieşirea din oraş.

BRAŞOV: Marile bulevarde ale Braşovului, aproape blocate. Un kilometru este parcurs, în medie, în zece minute

Ţinând cont că ninsorile nu au contenit de duminică seară, efectele încep să se facă resimţite. Astfel, deşi Primăria Braşov susţine că a scos 37 de utilaje de deszăpezire pe străzi, chiar şi marile bulevarde sunt încă acoperite cu un strat consistent de zăpadă, astfel că au început să se producă blocaje în trafic.

Blocaje trafic deszăpezire Brasov. Foto

Ninsoarea începe să creeze probleme. DN 1, blocat, după ce mai multe maşini s-au tamponat pe serpentinele de la Predeal

Se circulă în condiţii de iarnă, ţinând cont că ninge în continuare abundent. Pe DN 1 a apărut şi primul blocaj, în zona serpentinelor de la Predeal: circulaţia s-a blocat, după ce mai multe maşini s-au tamponat. 

VASLUI: Pe drumurile din Vaslui se circulă în condiţii de iarnă. Un tir neechipat corespunzător a blocat un drum naţional

Pe toate drumurile din judeţ se circulă în condiţii de iarnă, nefiind înregistrate probleme deosebite. Singurul blocaj s-a înregistrat pe Drumul Naţional 15D, Vaslui- Roman.

PRAHOVA: Cod galben de ninsori. Drumurile sunt acoperite cu zăpadă în zona de munte, la Sinaia şi Măneciu

DN1, de la Sinaia spre Predeal şi DN1 A de la Măneciu spre limita cu judeţul Braşov este acoperit cu un strat de zăpadă, anunţă Biroul de Presă al Poliţiei Prahova. Judeţul Prahova se află sub cod galben de ninsori până luni la ora 22.00.

VRANCEA: Maşini blocate în zăpadă pe două drumuri naţionale . Printre ele, şi o ambulanţă care transportă un pacient

Şase autoturisme au rămas blocate, în jurul orei 9.45, pe DN2L, în comuna Răcoasa, în zona Valea Câmpului. Intervine Secţia de Drumuri Naţionale Vrancea.

Zăpadă şi peisaje de basm în noiembrie. Cum arată oraşul Focşani după prima ninsoare

Aşa cum au previzionat meteorologii, pe parcursul nopţii la Focşani a nins ca în poveşti. Între timp continuă să ningă, vremea s-a încălzit iar zăpada începe să se topească.

OLT: Un autobuz cu navetişti, implicat într-un accident în apropiere de Slatina. Două persoane sunt la spital

Un accident în care au fost implicate un autobuz şi un autoturism s-a petrecut luni-dimineaţă, 19 noiembrie 2018, pe un drum din judeţul Olt.

BUZĂU: Probleme din cauza zăpezii: un autocar s-a răsturnat pe E85, de pe un pod, la intrare în Râmnicu Sărat

Zăpada şi rafalele de vânt au început să le pună probleme şoferilor. Un autocar cu 15 pasageri s-a răsturnat de pe un pod, aproape de Râmnicu Sărat, iar câteva autoturisme au rămas înţepenite pe un drum judeţean, timp de o jumătate de oră, după ce o şoferiţă s-a pus de-a curmezişul şoselei, într-un sul de zăpadă.

IAŞI: Ninge abundent în Moldova. Cum se circulă pe drumurile naţionale şi unde sunaţi pentru a afla dacă sunt tronsoane blocate

 Circulaţia pe drumurile naţionale din zona Moldovei se desfăşoară fără probleme deosebite, în ciuda ninsorilor abundente din ultimele ore. Regiunea este sub cod galben de ninsori până marţi seară.

Cele şapte drumuri naţionale care erau închise pe porţiuni, la prima oră a zilei de luni, 19 noiembrie:

1. DN 2H, în Milişăuţi, judeţul Suceava, la kilometrul 4+776, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra podului din localitate. Circulaţia se desfăşoară pe rutele ocolitoare DN 2 şi DN 17A - Rădăuţi – Suceava;

2. DN 2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

3. DN 7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare a drumului şi din cauza instabilităţii atmosferice la altitudine, ce poate produce fenomene meteorologice extreme în orice moment;

4. DN 12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe urmatoarea rută ocolitoare: DN 12B km 16+450 - str. Vasile Alecsandri - DN 12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 - 0+487, s-a produs o alunecare de teren ce a dus la tasarea  platformei carosabilului, iar circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN 12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN 12B km 2+000 şi retur;

5. DN 17D, între Şanţ (judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (judeţul Suceava), pe tronsonul kilometric 86 - 103, din cauza nivelului IV de viabilitate, până la data de 31.03.2019;

6. DN 21A, între Bărăganul (judeţul Brăila) şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa), pe tronsonul kilometric 0 - 21, pentru execuţia lucrărilor la sistemul rutier. Traficul este deviat pe ruta ocolitoare: intersecţia DN 21A km 0 cu DN 21 km 57+780 (Bărăganul) - intersecţia DN 21 km 89+680 cu DN 2A km 66+050 (Slobozia) - intersecţia DN 2A km 90+250 cu DN 21A km 23+366 (Ţăndărei);

7. DN 67C (Transalpina), din cauza căderilor de zăpadă, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul Rânca (Gorj) - Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.
 

Recomandările poliţiştilor de la Rutieră pentru şoferii care circulă cu maşina pe distanţe mari astăzi:


- să reducă pe cât posibil viteza de deplasare pe un carosabil care nu este uscat;

- să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita obstacolele care apar;

- să folosească sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;

- să nu efectueze depăşiri riscante;

- să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;

- să manifeste constant o conduită preventivă la volan;

- în situaţia în care se deplasează pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, să aibă autoturismul echipat cu pneuri corespunzătoare, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie să aibă şi dispozitive antiderapante.

Incidente din cauza vremii

Porturile Midia şi Mangalia sunt închise momentan, din cauza vântului puternic.   

În judeţul Buzău, pe DN2E85 Buzău- Urziceni, pe raza localităţii Cioranca, a avut loc un acident în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului o persoană a fost rănită uşor. Traficul nu este blocat. Se fac cercetări pentru stabilirea vinovăţiei.

De asemenea, tot pe DN2 Buzău- Râmnicu Sărat, pe raza localităţii Oreavu, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă), şoferul unui microbuz (13 pasageri) a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-o movilă de pământ. În urma evenimentului 3 persoane au fost rănite uşor.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite