"Război" între primărie şi gospodarii din cartiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locatarii şi-au împrejmuit zonele cu verdeaţă din faţa blocurilor cu garduri metalice, pe cheltuiala proprie. Angajaţii municipalităţii au tăiat şi aruncat stâlpii din fier.

Acţiunea a avut loc în cadrul curăţeniei de primăvară, demarată de Primăria municipiului Bacău în toate cartierele oraşului. Dacă plantarea de flori şi pomi a fost bine primită de populaţie, când s-a ajuns la tăierea gardurilor de fier s-au iscat nemulţumiri. Chiar dacă terenul aparţine de domeniul public, adică primăria poate să dispună după voie de aceste spaţii, oamenii spun că edilii ar fi trebuit să-i consulte şi pe reprezentanţii asociaţiilor de proprietari.


„Mai nou, după ce oamenii din cartierul Bistriţa-Lac şi-au amenajat spaţiile verzi din jurul blocului cu gard viu şi gard metalic pentru a proteja într-o mică măsură spaţiul verde, azi vin cei de la primărie şi taie toate gardurile fără a anunţa înainte ce au de gând. Mi se pare în primul rând o lipsă de respect faţă de munca oamenilor“, s-a arătat supărat Bogdan Stoian, care locuieşte în cartierul Bistriţa-Lac.


Există şi locatari care spun că nu-i deranjează foarte mult acţiunea primăriei. „Este bine că se înfrumuseţează cartierele, că se mai plantează flori, gard viu. Bine era dacă anunţau din timp, dar nu poate fi toată lumea mulţumită. Eu zic că e un lucru bun“, crede Maria Lazăr, care locuieşte pe strada Nufărului.

„Creăm spaţii verzi“
Reprezentanţii primăriei sunt fermi în privinţa deciziei luate. Vor dispărea toate gardurile inestetice, vechi, ruginite şi rupte. „Nu au ce să caute în jurul spaţiilor verzi. Creăm spaţii verzi neîmprejmuite, încadrate doar cu gard viu, aşa că, din raţiuni estetice gardurile metalice nu-şi mai au rostul“, a precizat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.
Acesta a mai precizat că va veni în sprijinul locatarilor care vor să-şi înfrumuseţeze spaţiul din faţa blocului. „Noi aducem material săditor. Într-un oraş modern nu există garduri din metal, care strică aspectul general“, a mai precizat Ionuţ Tomescu.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite