100 de camere video montate pentru Bac-ul la Bacău
0Pregătirile pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat sunt pe ultima sută de metri. În jur de 3.400 de absolvenţi s-au înscris la această etapă, iar aceştia vor fi supravegheaţi cu 100 de camere video.
S-au stabilit deja centrele de examen, de evaluare a competenţelor şi de corectare. Ca o noutate, faţă de sesiunea din vară, tezele vor fi corectate în Bacău şi nu vor mai fi duse în alte judeţe.
Trei centre în judeţ la probele orale
„Luni, 22 august, încep probele de evaluare a competenţelor. La această sesiune avem în jur de 350 de elevi care participă la fiecare din cele trei probe orale, în trei centre din judeţ“, a spus profesorul Eugen Tarasă, vicepreşedintele comisiei de Bacalaureat. În ceea ce priveşte examenele scrise, acestea se vor susţine în opt centre stabilite de Inspectoratul Şcolar.
Din cei 3.400 de absolvenţi, peste 1.600 vor susţine proba scrisă la limba şi literatura română, 2.300 la matematică, 112 la istorie, 1.773 la biologie, fizică, chimie, economie, filosofie, geografie, psihologie, logică, informatică ori sociologie, la alegere, în funcţie de specializarea profilului. Rezultatele se vor afişa pe 4 septembrie, tot atunci se depun şi contestaţiile, iar pe 7 septembrie se vor cunoaşte rezultatele finale.