„Viaţa ca un joc uşor“, pe scena Teatrului Maghiar din Timişoara
0Teatrul arădean va prezenta miercuri, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara spectacolul „Viaţa ca un joc uşor“, după o idee din „Leichtes Spiel“, de Botho Strauß, în regia Alexandrei Gandi – Ossau.
Reprezentaţia se înscrie în Campania HELP25 – o campanie destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, care are ca principale obiective implementarea unui program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesare achiziţionării unui mamograf.
Emoţionanta poveste va fi adusă în scenă de actorii Magyari Etelka şi Bogdan Costea, cei doi asumându-şi, alături de Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, şi rolul de promotori ai acestei campanii.
Intrarea la reprezentaţia de miercuri seara va fi liberă (la fel ca şi la cea susţinută la Arad tot în sprijinul acestei campanii), dar doritorii vor putea face donaţii Campaniei HELP25.
Vă mai recomandăm: "LSD Theatre Show nu este teatru. Este spectacol"