Arad: PORTRET / Camil Păcurar, voluntar pentru un mediu curat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: PORTRET / Camil Păcurar, voluntar pentru un mediu curat
Arad: PORTRET / Camil Păcurar, voluntar pentru un mediu curat

Arădeanul  îşi doreşte să trăiască într-un oraş nepoluat, motiv pentru care s-a alăturat prietenului său, Eugen, în cadrul unei ample campanii de eliminare a mizeriei.

PROFIL
Născut - 16 septembrie 1985, Arad.
Studii - Facultatea de Arte Plastice şi Vizuale Timişoara, Secţia sculptură.
Familie - Necăsătorit


Arădeanul crede că un mediu curat înseamnă sănătate. De aceea, în opinia sa, toţi suntem datori să păstrăm mediul cât mai „verde“ pentru că astfel ne păstrăm sănătatea.  „Îmi doresc un mod de viaţă curat. De aceea am ales să mă alătur campaniei «Respiră Verde». Am constatat că inconştienţa oamenilor e cea mai dură formă de manifestare faţă de natură. Asta, pentru că aruncă pe străzi tot ce se poate arunca. Mucuri de ţigară, ambalaje, pet-uri. Mai ales la pădure e crimă ce se întâmplă“, a mărturisit Camil Păcurar.
Pentru că în timpul acţiunilor de ecologizare la care a participat a constatat că există şi persoane care fac curăţenie, Camil crede că există şanse să avem, într-o bună zi, un oraş mult mai curat. 
„Sunt şi oameni care conştientizează că avem nevoie de un mediu curat şi păstrează curăţenia. Dar, din păcate, sunt prea puţini. Avem nevoie de legi foarte stricte şi amenzi usturătoare. Plăcuţe de averizare şi patrule de poliţie am mai văzut, însă nimeni nu s-a speriat. Mai ales în Pădurea Ceala ar trebui luate urgent măsuri”, spune Camil.

Tone de mizerie
Până acum, Camil a participat la patru campanii de ecologizare, în cartierul Micălaca, pe păşunea dintre malul Mureşului şi liniile de tren. S-a adunat atât de multă mizerie dintr-un sigur loc, încât mirarea celor care au participat la campanie persistă şi acum. „În cele patru campanii de ecologizare, s-au strâns peste opt tone de gunoaie. Inimaginabil ce gunoaie. Pe lângă mult moloz, provenit de la construcţii, am mai găsit îmbrăcăminte, biciclete stricate, toalete, rezervoare şi multe, multe peturi“, a mai precizat Camil. În opinia acestuia, se impune o campanie de atenţionare a populaţiei şi de educaţie civică în rândul elevilor, care trebuie responsabilizaţi. „Toate gunoaiele din zona Micalaca 700 provin din casele oamenilor. Pur şi simplu şi-au făcut un obicei din a arunca ce nu le mai trebuie pe lângă casă, pe păşune. De aceea spun că sunt iminente campaniile de conştientizare a populaţiei. Dacă nu se opresc, la un moment dat răul se va întoarce împotriva copiilor lor“, este de părere Camil.

Amintiri de la ecologizare
Camil Păcurar şi-a amintit că, în timpul ultimei campanii de ecologizare, a fost surprins când, în timp ce el aduna mizeria, un bărbat şi soţia sa stateau frumos la umbra unor copaci, făceau grătare, exact într-o zonă cu covoare de gunoi. „Şi el şi ea stăteau şi se uitau cum adunam peturile de lânga ei“, a povestit Camil.

Întrebări şi răspunsuri
Care este mesajul campaniei „Respiră Verde“?
Mesajul nostru este împotriva mizeriei din natură şi cultivarea bunului simţ.

Ce speraţi să obţineţi în urma campaniilor de ecologizare pe care le organizaţi?
Vrem să-i determinăm pe tineri să conştientizeze cât de important este să avem un oraş curat, nepoluat.

Ce-i place
„Îmi place să cânt şi îmi place în special chitara bass. Îmi place şi arta, motiv pentru care am absolvit o facultate de specialitate. Cel mai mult îmi place sculptura pentru că îmi dezvoltă creativitatea“, a susţinut Camil.

Ce nu-i place
Cel mai tare îl enervează nesimţirea. „Am întâlnit foarte multe persoane certate cu bunul simţ. Nădăjduiesc că toţi au o şansă să se îndrepte, însă trebuie foarte multă voinţă“, a mai specificat Camil.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite