Dansatorii din Arad s-au calificat la faza naţională a concursului Împreună pentru Viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipele de dans de la Colegiul Elena Ghiba Birta şi Şcoala Generală Cicio Pop vor reprezinta Aradul  la etapa naţională a acestui concurs ce va avea loc la fineleluni mai la Constanţa.

Concursul  de dans  Împreună pentru Viitor din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) – etapa regională, s-a desfăşurat  în acest an la Arad.


La etapa regională au participat  cele 4 echipe câştigătoare la etapa judeţeană, din judeţele regiunii V Vest, judeţul Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara. Echipele mixte, alcătuite din 10-12 elevi (voluntari şi beneficiari) au participat la cele 2 secţiuni ale concursului: dans tradiţional şi dans modern.

La secţiunea dans tradiţional,locul I a revenit judeţului Caraş Severin,Aradulobţinând locul doi, iar la secţiunea de dans modern, echipa Aradului a câştigat locul I urmată de judeţele Bihor şi Hunedoara.

Echipele care au obţinut locul I la ambele secţiuni vor participa la Faza Naţională care se va desfăşura în acest an la Constanţa, în  zilele de 29-31 mai 2010.

Astfel, Aradul va fi  reprezentat de către echipa de elevi voluntari de la Colegiul Naţional ,, E. G. Birta,, Arad şi elevii beneficiari de la   Şcoala Generală ,, Ştefan Cicio-Pop,, Arad.

Sistemul Naţional de Acţiune Comunitară – dezvoltă şi promovează activităţile de voluntariat realizate de către elevi şi cadre didactice. La acest concurs de dans participă echipe formate din elevi voluntari, proveniţi din unităţi de învăţământ care derulează parteneriate în cadrul SNAC (grădiniţe, şcoli generale, licee) şi elevi beneficiari (din centre şcolare de educaţiei incluzivă, şcoli speciale, case de tip familial, centre de plasament).

Aceste activităţi din cadrul SNAC, în care la nivel naţional sunt implicate peste 3 milioane de persoane, atât beneficiari cât şi voluntari din sistemul de învăţământ şi din sistemul de protecţie socială urmăresc egalizarea şanselor,  integrarea socială a tuturor persoanelor dezavantajate şi promovarea acţiunilor de voluntariat.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite