TIMP LIBER: Weekend cultural cu spectacole de teatru
0Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Interetnic de Teatru îi are azi ca invitaţi pe actorii din Târgul Mureş. Regizori cunoscuţi şi premiaţi, spectacole premiate şi actori de renume îi aşteaptă pe arădeni la Teatrul Clasic şi la Marionete.
Astăzi este rândul Teatrului Yorick Studio din Târgu Mureş să urce pe scena Festivalului Interetnic de Teatru. Astfel, de la orele 17.00, la sala Companiei de Teatru Aradi Kamaraszínház din incinta Teatrului de Marionete va avea loc spectacolul „Stop the tempo” de Gianina Cărbunariu, pus în scenă de Sebestyén Aba, care semnează şi scenografia.
Distribuţia acestui spectacol este formată din Kiss Bora, Csíki Hajnalka şi Bányai Kelemen Barna. Muzica este semnată de Kónya Ütô Bence, sunetul de Magyarosi Alpár, iar aranjamentul de lumini este realizat de Aszalos Attila.
„În ciuda aparanţelor, piesa Gianinei Cărbunariu nu este despre un triunghi amoros, ci despre starea de spirit a unei generaţii. Dintr-o întâlnire întâmplătoare a trei tineri se naşte o complicitate plină de revoltă, o alianţă împotriva vieţii stereotype”, a spus regizorul Sebestyén Aba. De menţionat că piesa Gianinei Cărbunariu a fost tradusă în engleză, franceză, germană, poloneză, spaniolă, catalană, iar după premiera bucureşteană a avut prezentări ca spectacol lectură în engleză şi germană, s-a jucat în franceză, poloneză şi slovacă.
Casa cu păpuşi
Tot din Târgu Mureş, însă de la Atelierul Academic al Universităţii de Artă Teatrală este şi următorul spectacol al zilei, „Casa cu păpuşi” după Henrik Ibsen, spectacol ce va avea loc la Teatrul Clasic Ioan Slavici de la orele 19.30.
„Play Strindberg” este ultimul spectacol al zilei din cadrul Festivalului Interetnic de Teatru de vineri, 12 noiembrie. „Play Strindberg”, după Friedrich Dürrenmatt, este realizat de către secţia maghiară a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Spectacolul va avea loc de la orele 22.00 la Teatrul de Marionete.
RECOMANDĂRI
Medalion Chopin susţinut de Dana Borşan
Festivalul Arădean de Muzică Vieneză, organizat de Filarmonica de Stat sub înaltul patronaj al Ambasadei Austriei în România, continuă în această seară, de la ora 19.00, cu un recital al uneia dintre cele mai în vogă pianiste ale momentului din ţară, Dana Borşan.
De la Nocturna în do minor, una dintre cele mai dramatice şi bine proporţionate lucrări inspirate de bel canto-ul italian, veritabil jurnal intim al compozitorului, la monumentul pianistic construit în jurul unui marş funebru, idee esenţială a Sonatei în si bemol minor, recitalul Danei Borşan este un veritabil raccourci sonor al celor mai impresionante capitole chopiniene. Astfel, arădenii sunt aşteptaţi să petreacă o seară de neuitat la Filarmonica de Stat.
„Structuri din natură“
Evenimentul are loc în acest sfârşit de săptămână la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad. Astăzi, de la ora 17.00, se desfăşoară vernisajul simpozionului de artă plastică ce a avut loc la Moneasa în perioada 21-27 iulie. Expoziţia „Structuri din natură” găzduieşte 37 de lucrări realizate de 27 de elevi de liceu. Tehnica folosită pentru picturile expuse este mixtă, lucrările fiind realizate pe pânză.
Case memoriale
Patru echipe de elevi de la Grupul Şcolar Industrial Transporturi Căi Ferate Arad s-au implicat în confecţionarea fidelă a caselor ţărăneşti, memoriale ale scriitorilor Ioan Slavici, Veronica Micle, Mihail Sadoveanu şi Tudor Arghezi. Sub titulatura „O viaţă mai aproape de natură, de frumos, prin confecţionarea de machete”, machetele sunt expuse în aceste zile pe holurile Bibliotecii Judeţene.
„Hansel și Gretel”
Teatrul de marionete prezintă duminică, de la ora 11.00, spectacolul „Hansel şi Gretel”. Piesa spune povestea unui tăietor de lemne tare nevoiaş care locuia la marginea unui codru nesfârşit, împreună cu nevasta sa şi cei doi copii. Pe băieţel îl chema Hansel, iar pe fetiţă Gretel. Arădenii, mici dar chiar şi mari, îşi pot revedea cu această ocazie personajele de poveste din copilărie.