În ce condiţii vor învaţa elevii arădeni din toamna acestui an școlar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii şcolari şi sanitari au început de câteva zile controalele prin toate şcolile din judeţ şi municipiu pentru a vedea câte instituţii nu au primit autorizaţia sanitară de funcţionare.

Cele mai mari probleme s-au întâlnit la şcolile din judeţ, unde o mare parte din ele nu beneficiază nici acum de reţelele de apă şi de canalizare. Din raportul întocmit până astăzi, doar trei sferturi dintre elevii arădeni învaţă în şcoli care beneficiază de autorizaţii sanitare.

„Aproape 20 la sută din elevii din judeţ, şi anume cei din mediul rural, învaţă în şcoli care nu vor primi autorizaţii sanitare în acest an şi nu au avut nici în anii trecuţi. Motivul este reprezentat de lipsa apei de la reţea, una dintre condiţiile impuse de Direcţia de Sănătate Publică”, a declarat în această dimineaţă Nicolae Pellegrini, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

 În municipiu, inspectorii spun că şi astăzi se mai lucrează la unele şcoli care urmează să primească avizul sanitar imediat după finalizarea modernizărilor. Termenul limită la care se pot încheia lucrările este luna septembrie.

„Autorizaţiile sanitare de funcţionare le eliberează Direcţia de Sănătate Publică şi sunt valabile un an de zile. După ce expiră autorizaţia de funcţionare, conducerea unităţii de învăţământ completează o nouă declaraţie pe propria răspundere, iar pe baza acesteia şi a unor controale în imobilul respectiv, vom elibera o altă autorizaţie”, a explicat Dana Negru, director la Direcţia de Sănătate Publică Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite