Arad: Copiii de la Atletico au câştigat un turneu la Sibiu
0Atletico 96 a mers în oraşul de pe malul Cibinului pentru un turneu internaţional. Arădenii au terminat primii, cu victorii pe linie.
Galben-negrii au fost în grupă cu Apulum Alba Iulia (3-2, Burlă a marcat 3 goluri) şi Jiul Petroşani (5-1, goluri Burlă 2, Tărşan 2, Trabalka). Trupa lui Viorel Erdei a mers direct în finală, pe care a câştigat-o în faţa gazdelor de la Şoimii Sibiu cu 3-0 (Tărşan 2, Hărănguş). Fostul fotbalist de la UTA şi Vagonul a mizat pe următorii: Popa Daian, Pantea Ştefan, Simion Andrei, Dema Silviu, Denuţ Daniel, Balint Robert, Tărşan Laurenţiu, Hărănguş Alexandru, Dobrean Cristian, Burlă Bogdan, Trabalka Kevin, Iuga Angel, Ristin Dan, Apro Claudiu, Cenădan Radu.