FOTO:De luna viitoare, mergem la ştrand!
0Cea mai mare investiţie din Alexandria care a costat municipalitatea 6, 5 milioane de lei va fi gata luna viitoare. Aleşii locali au stabilit regulamentul de funcţionare al complexului , potrivit căruia biletul de intrare va fi 10 lei, iar elevii premianţi vor avea gratuitate.
Complexul de odihnă şi recreere Ştrand Vedea este cea mai mare investiţie din Alexandria, după 1990. Lucrările începute în 2009 ar fi trebuit finalizare în iulie 2010, dar pentru că lucrarea s-a dovedit a fi mult mai complexă decât prevăzuse proiectul iniţial, termenul nu a putut fi respectat. Amenajarea ştrandului Vedea se află acum pe ultima sută de metri şi după cum a declarat pentru Adevărul de seară Alexandria Victor Drăguşin, primarul Alexandriei, ştrandul se va deschide de luna viitoare.
“În luna mai va fi gata. Se mai lucrează la mici finisaje în interior, la amenajarea aleilor şi zonei de plajă din exterior, şi la asflatarea străzii de acces”, promite primarul. Ştrandul va avea cel mai mare bazin din judeţ, vestiare şi toalete moderne, 800 de şezlonguri în interior şi 200, în exterior, centru de alimentaţie publică. Complexul va funcţiona şi pe timpul iernii. “Avem trei centrale termice, una pentru încălzirea apei din bazin, una pentru vestiare şi una pentru incinta ştrandului”, a mai spus primarul.
Edilii sunt decişi să păstreze în bune condiţii investiţia de 6.500.000 de lei şi au prevăzut în regulamentul de funcţionare al ştrandului, condiţii clare pe care alexăndrenii trebuie să le respecte.
“La intrarea în ştrand se va trece prin zona de duşuri. Înainte de a ajunge în bazin, fiecare client va face duş. Vom angaja firmă de pază şi avem 35 de camere video care vor supraveghea incinta. Cine nu se va comporta corespunzător, nu va mai avea acces”, a mai Victor Drăguşin.
Gratuitate pentru elevii premianţi
Preţului unui bilet de intrare la ştrand va fi de 10 lei. Alexăndrenii îşi vor putea face şi abonamente, de 10, 15 sau 30 de zile, cu preţuri variind între 80 şi 150 de lei.
Regulamentul de funcţionare al Complexului de odihnă şi recreere Ştrand Vedea aprobat de aleşii locali prevede faptul că elevii care au obţinut premiul I în anul şcolar precedent vor avea intrare gratuită la ştrand, pe perioada vacanţelor. Tot gratis vor intra la ştrand şi câte 10 salariaţi din aparatul de specialitate al primarului, în fiecare week-end. Municipalitatea a decis să acorde facilităţi şi pentru studenţi care vor plăti doar 50% din preţul biletului sau abonamentului, şi pentru copiii sub 7 ani, care nu vor plăti intrare.
Cursuri de înot
Asocierea Consiliului local cu CSS Alexandria va permite desfăşurarea la ştrand a unor cursuri de înot. “Cam într-o lună de la deschiderea ştrandului, după ce vom găsi un profesor de înot vom începe şi cursurile , la care ne gândim că vor veni, atât copii, cât şi adulţi”, a mai spus primarul.