Şmecherul de Apuseni a ajuns după gratii
0Claudiu Iulian Popa a fost arestat preventiv pentru că a folosit dispozitive în obţinerea de câştiguri ilegale de la jocuri electronice. Tânărul din Albac mai este judecat penal în două dosare penale pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Trei bărbaţi acuzaţi de utilizarea unor dispozitive folosite în obţinerea de câştiguri ilegale de la jocuri electronice au fost arestaţi preventiv pe o perioadă de 30 de zile.
Ionel Claudiu Rostaş (35 ani) din Brad, Emanoil Dumitru Pilea (43 ani) din Câmpeni şi Claudiu Iulian Popa (27 ani) din Albac sunt suspectaţi că au folosit astfel de dispozitive în data de 7 iulie 2011, între orele 21.45 – 23.05, la aparatele ce aparţin unei societăţi comerciale din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, amplasate în localul „Hanul Moţilor“ din Câmpeni.
Recurs respins la Tribunal
Mandatele au fost emise sâmbătă de Judecătoria Câmpeni. Ieri, Tribunalul Alba a respins recursurile formulate de cei trei inculpaţi. Claudiu Iulian Popa este fiul unui om de afaceri din Albac, cu investiţii în domeniul turismului. Este recunoscut în zona Apusenilor pentru scandaluri şi legături cu lumea interlopă. Avocatul celor trei bărbaţi a cerut instanţei de judecată cercetarea acestora în libertate pe motiv că nu reprezintă un pericol social.
„Există doar discuţii ale celor trei despre câştiguri şi pariuri. Nu sunt alte probe. Aceste discuţii sunt normale având în vedere că Pilea şi Rostaş deţin societăţi cu obiect de activitate în domeniul jocurilor de noroc. Popa nu a fost prins cu un dispozitiv la el şi nu a fost găsit nici la percheziţie“, a spus avocatul celor trei în susţinerea recursului. Societatea din Dumbrăveni s-a constituit parte vătămată cu suma de 3.800 de lei. Potrivit anchetatorilor, Claudiu Popa ar fi obţinut dispozitivele de la Claudiu Rostaş şi le-a instalat pe aparatele aflate în localul în care lucrează Dumitru Pilea.
Câştiguri mari
„Din probele administrate în cadrul dosarului penal a rezultat că cei trei învinuiţi, ajutaţi de mai multe persoane, care au aderat la acţiunea infracţională desfăşurată de aceştia, au operat pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Sibiu, alterând memoriile mai multor jocuri de noroc, obţinând prin acest mod de operare, câştiguri nejustificate, în valoare de aproximativ 130.000 lei“, se afirmă într-un comunicat de presă al IPJ Alba.
Cei trei sunt acuzaţi de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune şi deţinere în vederea folosirii într-o sală de jocuri a oricărui dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie. Cea mai gravă dintre acestea se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani. Ancheta a durat şase luni şi a implicat şi sprijinul angajaţilor SRI şi cei ai Servicului de Protecţie Internă din cadrul Poliţiei.
Cine este Claudiu Iulian Popa
Claudiu Iulian Popa mai este inculpat în două dosare penale pentru acuzaţia de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Întrunul din dosare a fost achitat la Tribunalul Alba în 6 iunie 2011, dar procurorii mai au o cale de atac la Curtea de Apel. Al doilea dosar a avut un prim termen în 22 iunie la Judecătoria Câmpeni.
În anul 2009 a organizat o petrecere de ziua lui la un club din Câmpeni, unde au fost invitaţi interlopi din mai multe judeţe, care au provocat un scandal. Un tânăr a fost bătut şi înjunghiat. Dosarul penal constituit în acest caz, pentru tentativă de omor, este judecat pe fond la Tribunal.
Citiţi şi: Bărbat bătut cu cruzime de interlopi într-o discotecă din Cîmpeni