Andrei Zăgrean, fotbalistul pasionat de călătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Zăgrean evoluează la Internaţional Piteşti
Andrei Zăgrean evoluează la Internaţional Piteşti

Andrei Zăgrean joacă fotbal de la vârsta de 7 ani. În cei patru ani petrecuţi în tricoul echipei Unirea Alba Iulia, atacantul a reuşit să înscrie 26 de goluri. În prezent evoluează la Internaţional Piteşti.

Profil:
Data naşterii: 16 octombrie 1986, Alba Iulia
Studii: Colegiul Tehnic „Apulum“ Alba Iulia, profil Filologie
Stare civilă: Căsătorit

Andrei Zăgrean a început fotbalul la vârsta de 7 ani, la clubul de fotbal Unirea Alba Iulia. La 10 ani a ajuns la Rival Alba Iulia unde l-a avut antrenor pe Iosif Luca, iar trei ani mai târziu s-a întors la Unirea. La doar 16 ani a debutat în Divizia B şi tot în acel an trecut prin „botezul“ primei divizii. Avea să se întâmple în ultumul meci al Unirii din sezonul 2004-2005, împotriva echipei Farul Constanţa. „Până să ajung la Unirea am evoluat în Divizia „C” la Metalul Aiud, iar debutul în prima ligă a fost plin de emoţii. Vă daţi seama că la 16 ani nu poţi vorbi de maturitate.  A fost destul de dur începutul, mai ales că am luat bătaie cu  4-0“, a declarat Andrei Zăgrean.

După ce echipa a retrogradat în Divizia B, Andrei a devenit un titular incontestabil al „alb-negrilor“. „Perioada Unirea a însemnat practic,  punctul de plecare spre fotbalul profesionist, a fost un moment plăcut din viaţa mea, dar pe final am  rămas dezamăgit de cele petrecute. Am avut ghinionul să mă accidentez când eram într-o formă bună şi apoi am avut probleme cu contractul“, a povestit Andrei Zăgrean

În cei patru ani petrecuţi în tricoul Unirii, atacantul a reuşit să înscrie 26 de goluri şi nu este foarte mulţumit de această performanţă. „Normal că-mi doream să înscriu mai multe goluri, a fost greu o perioadă până am căpătat experienţă“, a spus fotbalistul.

Unirea i-a lăsat un gust amar

În anul 2008, în meciul contra formaţiei Andrei Zăgrean s-a accidentat. A fost practic momentul în care s-a realizat ruptura între fotbalist şi clubul de pe „Cetate“. Conjunctură sau nu, fotbalistul se afla în ultimele 6 luni de contract în acea perioadă. „Am hotărât alături de conducători să merg la o clinică din Bologna pentru operaţie. A fost totul în regulă până când am mers să semnez contractul. Am rămas dezamăgit, erau trecute alte sume decât cele la care ne înţelesesem şi totul a căzut“, îşi aminteşte Andrei.

Totuşi fotbalistul are regrete din perioada Unirea Alba Iulia. „De la Alba Iulia îmi lipseşte acea fiestă de la promovare, unde nu am fost invitat, chiar dacă am pus şi eu umărul la accederea în elita fotbalului românesc“, a spus cu tristeţe atacantul.

Evoluează la Internaţional Piteşti

Imediat după ce a căzut semnarea contractului cu Unirea, fotbalistul a fost contactat de multe echipe din prima ligă. „Am analizat bine fiecare propunere şi în cele din urmă am semnat cu Internaţional. Primele trei luni de zile m-am antrenat doar, deoarece nu am fost legitimat, pentru ca apoi Fane Stoica să-mi dea încredere şi în ultima etapă din campionat am reuşit să marchez primul meu gol din Liga I, tocmai împotriva Stelei“, a afirmat Andrei.

Cu ce antrenor te-ai înţeles cel mai bine în cariera ta?
A.Z.
: „Cu antrenorul Aurel Şunda. La început era închis şi nu vorbea cu nimeni, dar apoi s-a schimbat. El mi-a dat încredere şi asta s-a văzut pe teren. Am făcut meciuri bune sub comanda lui“.

Ţi-ai dori să te mai întorci la  Unirea Alba Iulia ?
A.Z.
„Binenţeles, oricine îşi doreşte ca la finalul carierei să  joace de unde a plecat. Desigur până atunci mai sunt mulţi ani şi pentru a reveni trebuie să fiu dorit. Dragoste cu forta nu se poate“.

Ce-i place: Îmi plac foarte mult dulciurile, pe care le consum foarte des, îmi place să mă uit la cât mai multe filme şi îmi place mult să şofez. Îmi place să călătoresc dar şi să vizitez locuri noi. Sunt impresionat să văd alte civilizaţii, alte gândiri diferite de cele din ţară.

Ce nu-i place: Nu-mi place să stau singur departe de lume, pentru că sunt sportiv nu suport fumul de ţigară şi evit mereu să consum carne de oaie.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite