Peste 2.000 de case din Alba, fără energie electrică din cauza fenomenelor meteo extreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Fenomenele meteo extreme au provocat avarii la reţeaua de alimentare cu energie electrică în 20 de localităţi din Munţii Apuseni şi Munţii Şureanu.

Peste 2.000 de gospodării din judeţul Alba au rămas, joi, fără energie electrică, din cauza vremii nefavorabile, căderi de zăpadă şi vânt puternic, mai multe echipaje ale distribuitorului de energie electrică fiind în teren şi încearcă remedierea defecţiunilor.

În judeţul Alba, 2195 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 78 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte. Electrica intervine pentru remediere. Este vorba despre localităţi din zona oraşelor Cîmpeni şi Zlatna din Apuseni, respectiv comunei Şugag din Munţii Şureanu.

Judeţul Alba a fost sub avertizare cod galben şi portocaliu de ninsori şi vânt puternic.

Comunicatul Comitetului jdueţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba:

În data de 17.01.2018, pentru judeţul Alba a fost emis codul galben, atenţionare meteorologică şi pentu sudul judeţului codul portocaliu, avertizare meteorologică, cu interval de valabilitate 17.01.2018 ora 18.00 - 18.01.2018 ora 20.00, fenomene meteo: vânt puternic, viscol, precipitaţii sub formă de zăpadă.

A fost activată grupa operativă la nivelul I.S.U. Alba şi C.J.C.C.I. la nivelul judeţean.

În urma fenomenelor meteo produse s-au înregistrat următoarele avarii la reţelele de distribuţie a energiei electrice:

- la ora 16.00 erau afectate 21 localităţi cu 111 P.T. cumulând 5640 utilizatori;

- la ora 16.20 erau afectate 20 localităţi cu 65 P.T. cumulând 2699 utilizatori;

- la ora 17.00 erau afectate 14 localităţi cu 44 P.T. cumulând 1432 utilizatori;

- la ora 20.00 erau afectate 14 localităţi cu 45 P.T. cumulând 1813 utilizatori;

- la ora 21.00 erau afectate 12 localităţi cu 43 P.T. cumulând 1803 utilizatori;

- la ora 22.00 erau afectate 10 localităţi cu 31 P.T. cumulând 597 utilizatori;

- la ora 23.00 erau afectate 20 localităţi cu 94 P.T. cumulând 4186 utilizatori (au apărut suplimentar defecţiuni în zona Bucium-Mogoş-Întregalde şi Sugag);

- la ora 06.00 erau afectate 20 localităţi cu 78 P.T. cumulând 2195 utilizatori; S-a lucrat cu 7 echipe pentru remedierea defecţiunilor.

S.D.N. au acţionat pe timpul nopţii cu 25 utilaje, 25 persoane în 25 de locaţii, la ora 07.00 carosabilul se prezintă la negru, fără precipitaţii, existând totuşi pericolul formării de polei, sunt asigurate rezervele de material antiderapant. Porţiunea de autostradă de pe teritoriul judeţului Alba este neagră şi se circulă bine în urma informaţilor primite de la dispeceratul Autostrăzi. D.P.L. au acţionat pe D.J. cu 17 utilaje, 20 persoane în 17 locaţii, la ora 07.00 nu sunt informaţii despre drumuri blocate, sau înzăpezite. S-a acţionat cu 4 mijloace, 12 persoane pentru menţinerea în stare practicabilă a drumurilor. 

În zona de munte există strat de zăpadă pe carosabilul D.J., se circulă în condiţii de iarnă. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Şugag a acţionat cu membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şugag (2 utilaje şi 5 persoane) pentru înlăturarea a 2 arbori cazuţi pe carosabil. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cugir a intervenit în data de 17.01.2018 pe Rîul Mic pentru înlăturarea unor copaci căzuţi în urma fenomenelor meteo.

Pe raza comunelor judeţului Alba, în data de 17.01.2017, s-a intervenit pentru menţinerea drumurilor comunale în stare practicabilă cu 145 utilaje proprii şi 35 utilaje prestări servicii. 

La această oră, pentru întreţinerea drumurilor, sunt asigurate următoarele rezerve de materiale:

- SDN: 1039 to sare, 18,525 to clorură;

- DPL: 5530 to nisip, 113 to sare; 

- pentru DC: 4000 to nisip, 1100 to sare, 524 to alte materiale, 40 to combustibil; 

Echipaje de la electrica intervin în continuare pentru remedierea situaţiei. 

În perioada de manifestare a codului portocaliu au fost înregistrate la UPU Alba Iulia 7 pacienţi cu traumatisme la nivelul membrelor, provocate prin alunecare şi cădere de la aceaşi înălţime şi nu au fost înregistrate cazuri de hipotermie pe teritoriul judeţului Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite