Misterele cetăţii Zebernicului. Era locul unde oamenii de rând se adăposteau în trecut din calea asupritorilor
0La Vurpăr, pe teritoriul comunei Vinţu de Jos, la câţiva kilometri de Alba Iulia, se află ruinele unei cetăţi mai puţin cunoscute. Se numeşte şi Cetatea Zebernicului şi era folosită în trecut mai ales ca loc de refugiu al populaţiei locale din calea asupritorilor.
Este amplasată pe firul văii, afluent al Mureşului, deasupra satului, pe o terasă din nord-vest. Cetatea Zebernicului mai era denumită în limbajul popular, cetatea Ebernic. În 1638 este menţionată şi sub numele de Cetatea de Sus (Felsovar). Aceasta a fost în proprietatea comună a locuitorilor din Vinţu de Jos şi Vurpăr. În vremuri tulburi ea constituia o ascunzătoare pentru cele două populaţii.
A beneficiat de la început de o latură extrem de abruptă, stâncoasă, care nu a necesitat fortificare. Pe cealaltă latură lungă, de est, se întâlnesc urme de curtină care depăşesc 200 m lungime. La sud, curtina pare să se fi închis cu o latură scurtă, în timp ce la extrema de nord a posedat un vârf, tăiat de restul reliefului prin şanţuri cu urme vizibile.
Curtinele de piatră sunt astăzi scunde şi foarte acoperite de o vegetaţie arboroasă, tânără. S-a apreciat că ar avea grosimi de 1,80 m. Materialul de confecţie a fost piatra de carieră, locală, şi cea de râu. S-a discutat despre prezenţa unui turn, străjuind o poartă aflată în nord, la punctul cel mai accesibil. Dimensiunile sale măsurate ar fi de 9 x 5 m. Spre est, un val şi un şanţ (lat de patru metri şi adânc de 1,50 m) dublează curtinele de piatră. În dreptul turnului, şanţul a tăiat stânca nativă.
Foto: cetati.medievistica.ro
Interiorul conţine mai multe amprente adânci de excavaţii. Cele mai multe (probabil peste 30) aparţin unor foste locuinţe şi anexe ale lor. În unele se disting colţuri, în altele gârliciuri de intrare ori luminatoare, amprente de lăcaşuri de bârne de la foste planşee. Forma şi dimensiunile acestora diferă. Există însă şi complexe cu câte două compartimente. O intervenţie mai nouă a produs, prin excavare minerească, o mică grotă. Importantă este şi cisterna, situată în jumătatea de sud, foarte bine conservată. Aproape de gură, spre sud-est, păstrează urma unui orificiu de colectare a apei.
Foto: cetati.medievistica.ro
Prezenţa unei monede emise de către regele Ştefan al V-lea (1270-1272) a determinat aprecierea începuturilor cetăţii în ultima parte a secolului al XIII-lea. ”Neîndoielnic, construcţia şi deţinerea ei se poate pune în seama comunităţii privilegiate de saşi aflată în Vinţ şi, parţial, în Vurpăr. Cert este că locuirea a fost continuă. Cu toate acestea, primele date scrise sunt puse doar pe seama cronicarului Georg Reichersdorfer (1529-1531). Un incendiu intervine pe la începutul secolului al XVI-lea. În procesul în care cele două comunităţi constructoare şi-au pierdut privilegiile, teritoriul a devenit un domeniu trecut prin mai multe mâini. L-au deţinut regele, Radu de la Afumaţi, Ioan Szapolya, Gheorghe Martinuzzi, apoi mai mulţi nobili din elita principatului. În prima jumătate a secolului al XVII-lea există date documentare clare (1622, 1638) care indică folosirea ei şi de către habanii instalaţi la Vinţu de Jos. A deservit foarte bine pe localnici în timpul gravelor atacuri turco-tătare de la mijlocul veacului. A fost abandonată doar la începutul secolului al XVIII-lea, se pare după un mare incendiu petrecut la 1725”, afirmă Gheorghe Anghel în lucrarea ”Fortificaţii medievale de piatră din secolele XIII-XVI”.
Foto: cetati.medievistica.ro
Un document din 1723 arată că în cetatea de la Vurpăr, s-a născut Iosif Jozsinczy, care a murit în anul 1750. "Cetatea Zebernicului era păzită încă de pedestraşii cetăţii. Cetatea Zebernicului a fost cedată familiei Jozsinczy de către familia Inczedi, dintre care Paul (Pal) a fost directorul bunurilor camerale (a murit în 1704), iar Mihai (Mihaly), în 1685, a fost delegat la curtea de la Viena (Cserei Hist. 125-6.II.). Pentru serviciile lor ei au primit bunuri în Vinţu de Jos şi Vurpăr, şi împreună cu acestea şi cetatea Zebernicului, care s-a transferat în proprietatea lui Paul, fiul lui Iosif Inczedy, care, primind titlul de baron şi-a modificat numele în Jozsinczy. Chiar şi la începutul secolului al XX-lea se vedea urmele încăperilor frumoase din vechea cetate. Unele camere păreau a fi sculptate în stâncă. Dar cetatea s-a ruinat. Unii susţin că în 1622 Gabriel Bethlen a intenţionat să doneze şi această cetate anabaptiştilor stabiliţi în Vinţu de Jos.
O scrisoare de înţelegere şi tranzacţie din Vinţu de Jos, datată în 22 iunie 1638, confirmă faptul că anabaptiştii aveau acolo "case, cămare şi pivniţe", doar datorită înţelegerii lor cu reprezentanţii oraşelor Vinţu de Jos şi Vurpăr, cu nobilimea şi populaţia de acolo. Anabaptiştii "s-au obligat ca în timpuri paşnice şi în timpuri de război, la bine şi la rău vor să sufere împreună cu cei din Vinţu de Jos şi Vurpăr, mai ales în situaţii grele, pentru ocrotire şi viaţa lor, dacă este vorba de a da mâncare, de a plăti, a construi cetatea, sau de a oferi în mod reciproc şi alte lucruri necesare supravieţuirii, şi sprijinirii, şi care se potrivesc cu ei, în afară de poştă, luptă şi altele, care ar jigni religia lor, vor fi gata să suporte împreună cu ei toate sarcinile şi să presteze cele necesare şi în vremuri bune. Se mai stabileau şi alte reguli cu ar fi următoarele: "De acum încolo nu ei vor păstra cheia de la poarta mică, ci o vor preda pedestraşilor paznici sau intendentului desemnat de cele două oraşe. în final, în afară de casele specificate, nu vor cumpăra, nici ocupa alte case sau locuri de casă, fără acordul celor două oraşe...".
Se încarcă comentariile...
