Revolta minerilor din Bucium, din 1886, împotriva companiei franceze care dorea să exploateze aurul
0În anul 1886, în comuna Bucium a avut loc prima revoltă a localnicilor mineri din Apuseni împotriva unei firme străine care vroia să exploateze aurul. O companie franceză concesionase mina „Baia Domnilor”. Acţiunea minerilor a fost „înăbuşită“ de autorităţile maghiare, care i-au condamnat la ani grei de închisoare.
În anul 1880, un grup de 36 de localnici mineri din Bucium au arendat de la autorităţile maghiare un perimetru minier cu numele Sf. Petru şi Pavel. Pe cheltuiala lor, cei 36 au săpat galeria cu acelaşi nume, cu rezultate slabe timp de peste trei ani. După această perioadă, localnicii au auns în sfârşit în zona mineralizată şi au obţinut aur în cantităţi care să le împlinească munca grea.
La sfârşitul anului 1885 când contractul expira, buciumanii au comunicat acordul cu privire la noua arendă, majorată exagerat, procuratorului maghiar Lukaci Bela şi aşteptau să le fie prelungit contractul. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât autorităţile maghiare au încheiat un alt contract cu o societate franceză.
În zadar au căutat să ceară lămuriri titularii contractului iniţial, deoarece reprezentantul autorităţilor plecase la Budapesta. Între timp, francezii, însoţiţi de jandarmi, au pus în vedere foştilor arendaşi ca în trei zile să-şi transporte minereul aflat pe halda de la gura minei, cât şi alte bunuri ce le aparţineau. Buciumanii au fost deposedaţi, astfel, incorect de mijlocul lor de trai după ce munciseră ani întregi pentru a ajunge la aur.
Sediul administrativ al minei, atacat de minerii buciumani
Ulterior, când totuşi a fost găsit reprezentantul maghiar, acesta a spus că nu poate face nimic atâta timp cât există un alt contract. În acest moment totul era pierdut, aşa că în mintea celor 36 de foşti deţinători a minei a încolţit gândul că dacă ar intra în posesia contractului încheiat cu francezii, ar putea relua dreptul de exploatare avut iniţial. În consecinţă au pus la cale o acţiune de intrare cu forţa în clădirea administrativă, acolo unde credeau ei că s-ar afla acel contract al “domnilor”, aşa cum le spuneau localnicii francezilor).
Grupul de mineri, conduşi de Nicolae Rancea şi Macarie Vasiu, au atacat sediul minei, unde l-au găsit doar pe locţiitorul administratorului Dieterlin, care era şi casier al societăţii. Acesta a ripostat, trăgând cu revolverul la întâmplare, după care a încercat să scape sărind pe fereastră. Căzătura i-a fost fatală, murind după câteva zile. Buciumanii au pătruns în birourile minei, unde au găsit ceasul de aur al lui Dieterlin şi o ladă cu bani, “mai mulţi de o mie” (conform baladei) pe care iar fi îngropat într-un loc ascuns (într-o versiune), respectiv în focarul unei vetre de cazan de ţuică (conform altei surse). Nu au dat însă peste contractual pe care îl căutau. Autorităţile au trecut la represalii în zilele următoare, terorizând sătenii din Bucium, până i-au descoperit pe atacatori, pe care i-au arestat şi i-au întemniţat la Alba Iulia.
Revolta, ignorată în documentele oficiale
Revolta din anul 1886 a fost ignorată de autorităţi. Primele relatări ale presei de limbă română şi maghiară (“Gazeta de Transilvania”, “Tribuna”, respectiv “Favarosi Lapok”) au acreditat versiunea jafului ca mobil al atacului. Pe parcursul desfăşurării anchetei judiciare a fost evidenţiat însă mult mai pregnant caracterul economic şi social al acţiunii. De aici şi frica autorităţilor austro-ungare că răzmeriţa ar fi putut să continue cu o răscoală de mai mare amploare, care să cuprindă Munţii Apuseni (după exemplul răscoalei lui Horea ori a Revoluţiei de la 1848). Pedepsele s-au dorit să fie, în acest sens, exemplare, participanţii la atac fiind condamnaţi de la 2 la 10 ani de închisoare.
Proiectul viitorului complex muzeal ”Baia Domnilor”
Detalii ale acestor evenimente precum si o descriere monografica de mare valoare a Buciumului si buciumanilor, se găsesc în romanul “Şteampuri fără apă” scris de Ovidiu Bârlea şi în versificaţia “Versul Buciumanilor” scrisă în perioada de detenţie de către Şăndruţu Lupului. De atunci, torturile asupra sătenilor bănuiţi că deţin aur, sau practicat până în anii 70 ai secolului XIX, iar obiectele din aur sau minereul le-au fost confiscate în baza unei legislaţii nedrepte.
În prezent, o asociaţie care poartă numele ”Baia Domnilor”, încearcă să readucă în memoria prezentului istoria galeriei şi a buciumanilor în domeniul mineritului. La intrarea în galeria ”Baia Domnilor” a fost amenjat un mic muzeu. Pe viitor se doreşte extinderea muzeului cu o clădire în care să funcţioneze şi un centru cultural. Asociaţia mai intenţionează să realizeze o blibliotecă cu lucrări scrise despre Ţara Moţilor şi Bucium, precum şi să tipărească o nouă ediţie a cărţii ”Şteampuri fără apă”.
Partea din ”Versul Buciumanilor” care descrie atacul asupra sediului minei şi prinderea localnicilor:
Mă feciori să nu va pasă
C-a fugit domnul din casă
Noi la baie am înturnat
Şi în casă am intrat
Şi după contract am căutat
Dar nu l-am căpătat.
Iar spărgând acum o lada
Văzurăm banii grămadă
Chiar au fost mai mulţi de-o mie
Şi ne-a umplut o lăcomie.
Şi i-am băgat în dasagi
Că banii la toţi ni-s dragi.
Şi i-am luat toţi cum au fost
Şi-am lăsat lada de post.
Şi ne-am întors înapoi
Cu bagajul tot la noi.
Şi am coborât pe-o vale
Până am sosit în cale
Şi am făcut gropi în pământ
Şi le-am pus toate la rând.
Dar peste două zile nici
Picară cătanele-aici
Toţi cu jandarmi învârstaţi
Umblau prin sat că turbaţi
Şi rupseră a prinde feciori
Şi ai lua la întrebări.
Şi a-i duce la baie
Şi a-i lua la bătaie.
Şi i-au bătut într-o noapte
Pe toţi bătaie de moarte.
Şi măcar cât i-au bătut
N-au spus, că nu au ştiut
Că noi cei treizecisidoi de inşi
Nici unul nu eram prinşi.
Până vineri cătră sară
Pe patru inşi ne-nhatara.
Şi ne duseră la baie
Şi ne luară la bătaie.
Iarnă în pieile goale
Prin zăpadă până-n foale
Atâta ne-au bătut pe piele
Cu nuiele subţirele
Până ni s-a inegrit pielea
Că să spunem toate celea
Se încarcă comentariile...
