Debite foarte scăzute în bazinul Mureşului din cauza secetei. Unele râuri din Alba sunt aproape secate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Debitul râului Mureş a ajuns la mai puţin de jumătate faţă de media multianuală
Debitul râului Mureş a ajuns la mai puţin de jumătate faţă de media multianuală

Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba anunţă că debitele râurilor sunt în scădere pe toate cursurile de apă din bazinul hidrografic Mureş -Târnava Mare, Târnava Mică şi Arieş, ca urmare a temperaturilor ridicate şi a precipitaţiilor insuficiente din ultima perioadă.

Ţinând cont de prognozele meteorologice, pentru perioada august-septembrie 2015, specialiştii din cadrul Sistemul de Gospodărire al Apelor Alba efectuează măsurători de debite pe toate cursurile de apă monitorizate.

“Din măsurătorile zilnice reiese că debitele cursurilor principale se situează mult sub debitul mediu lunar multianual, acestea variind între 0,10 şi 0,60 din debitele medii multianuale corespunzătoare lunii august”, se precizează în comunicatul privind Situaţia Hidrografică din Bazinul Hidrografic Mureş pe teritoriul administrat de SGA Alba.

De exemplu, în judeţul Alba, pe râul Mureş, în localitatea Alba Iulia, debitul este de 27,3 m3/s, faţă de media multianuală de 68,2 m3/s. Situaţia pe celelalte râuri din judeţ:

– la Teiuş, pe râul Geoagiu, debitul este 0,17 m3/s, faţă de 0,901 m3/s

– la Blaj, pe râul Târnava Mare debitul este de 3,06 m3/s , faţă de 10,40 m3/s

– la Blaj, pe râul Târnava Mică debitul este de 3,68 m3/s, faţă de 6,72 m3/s

– la Mihalţ , pe râul Târnavae debitul este de 5,92 m3/s, faţă de 18,1 m3/s

– la Colibi, pe râul Secaşul mic debitul este de 0,01 m3/s, faţă de 0,17 m3/s

– la Benic, pe râul Galda debitul este de 0,14 m3/s, faţă de 0,89 m3/s

– la Bărăbanţ , pe râul Ampoi debitul este de 0,75 m3/s, faţă de 2,42 m3/s

– la Sebeş, pe râul Sebeş debitul este de 1,81 m3/s, faţă de 11,3 m3/s

– la Cunţa, pe râul Secaşul Mare debitul este de 0,05 m3/s, faţă de 0,52 m3/s

– la Vinţul de Jos, pe râul Pianu debitul este de 0,09 m3/s, faţă de 0,41 m3/s

– la Cugir, pe râul Cugir debitul este de 1,2 m3/s, faţă de 4,41 m3/s

– la Baia de Arieş, pe râul Arieş debitul este de 2,88 m3/s, faţă de 11,6 m3/s

– la Albac, pe râul Abrud debitul este de 0,1 m3/s, faţă de 0,8 m3/s

– în judeţul Cluj, la Turda, pe râul Arieş debitul este de 6,14 m3/s, faţă de 15,6 m3/s.

La ora actuală, volumul de apă stocat în acumulări şi rezerva din lacurile energetice este de 94,75 milioane mc de apă, respectiv:

– acumulare Mihoieşti, râul Arieş V=3,63 mil m3, coeficient de umplere 58%

– acumulare Oaşa, râul Sebeş V=69,3 mil m3, coeficient de umplere 56%

– acumulare Tău, râul Sebeş V=18,6 mil m3, coeficient de umplere 87%

– acumulare Nedei, râul Sebeş V=2 mil m3, coeficient de umplere 67%

– acumulare Petreşti, râul Sebeş V=0,58 mil m3, coeficient de umplere 91%

– acumulare Canciu, râul Cugir V=0,65 mil m3, coeficient de umplere 86%

Potrivit SGA Alba, rezervele sunt suficiente pentru a asigura, fără probleme, necesarul de apă pentru următorul interval de timp. ”În aceste condiţii, până în momentul de faţă nu se impun restricţii pentru utilizarea apei nici pentru agenţii economici, nici pentru populaţie”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Tânăr de 19 ani din Alba, găsit înecat în râul Târnava Mare

 

Minoră de 13 ani, înecată în râul Mureş. Cadavrul a fost găsit de pompieri după mai multe ore de căutări

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite