Ce făcea comisarul Berbeceanu pentru a evita înscenările după eliberarea din arest. Sfatul unui coleg din poliţie: „Să ai grijă pe unde te duci, să nu fii singur”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Berbeceanu a fost audiat la DNA în dosarul în care au fost trimişi în judecată cei doi procurori şi poliţistul
Traian Berbeceanu a fost audiat la DNA în dosarul în care au fost trimişi în judecată cei doi procurori şi poliţistul

Teroarea la care a fost supus Traian Berbeceanu în perioada cât a stat în arest a continuat şi în lunile care au urmat după ce a fost eliberat. Fostul comandant al BCCO Alba Iulia umbla doar însoţit, pentru a evita înscenările. Situaţia rezultă dintr-o discuţie purtată de poliţist cu un coleg şi este redată în rechizitoriul prin care au fost trimişi în judecată procurorii Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean, alături de ofiţerul de poliţie Alin Muntean.

În discuţie este avansat şi numele procurorului Valentin Trif, fost la DNA Alba Iulia, în prezent la Structura Centrală a DIICOT. Trif a fost trimis special de conducerea DIICOT să îl ancheteze pe Berbeceanu. De menţionat că procurorul a părăsit DNA pentru DIICOT în septembrie 2013, cu o lună înainte ca Berbeceanu să fie reţinut. Discuţia redată în rechizitoriu este din 4 decembrie 2013, la aproape două săptămâni de la eliberarea poliţistului din arest. La momentul respectiv nu era începută urmărirea penală împotriva procurorilor DIICOT Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean şi a poliţistului Alin Muntean.

Redăm în continuare câteva pasaje din discuţia despre care se susţine că a fost înregistrată ambiental:

...............

Interlocutor: I-am spus... i-am spus şi lui ... şi la procurorul ăla la DIICOT, după ce s-a întâmplat treaba cu tine: domne, dar de ce aţi făcut treaba asta aşa? De ce aţi făcut circul ăsta? Puteaţi foarte bine, bun, zic, nu mă bag, poftim,  în dosar, nu ştiu ce probe sunt, dar  puteaţi foarte bine... dădeaţi drumul la dosar în stare de libertate şi nu era ...(neinteligibil)...

Berbeceanu Traian: Corect, începea urmărirea penală, puneau în mişcare acţiunea penală, făceau ce vor ei.

Interlocutor: Exact. Şi zic, oricum, asta le-am spus: el nu mai putea să fie şef de brigadă dacă puneaţi în mişcare acţiunea penală, trebuia să fie pus la dispoziţie, vă atingeaţi ţelul, dar nu făceaţi circul ăsta cu arestarea. 

Berbeceanu Traian: Îl mutam la Hunedoara până se făceau verificări, făceam altceva, nu chestii d-astea care... deci crede-mă că...

Interlocutor: Şi ştii ce a zis? Zice: Nu că eu nu am avut cum să mă bag peste Mureşan că dup-aia zicea că mă bag eu peste dosarul ...Ei, pe dracu, n-a avut cum!  Dar a trimis om d-aicea, ai văzut pe cine a trimis... 

Berbeceanu Traian: Ăsta de-o fost la...

Interlocutor: Ăla care a fost la D.N.A.  

Berbeceanu Traian: Pe Trif, de-a fost la D.N.A. la Alba. 

Interlocutor: Dă-o dracului! Aia e obiectivitate? Când tu o trimiţi... Eu dup-aia am aflat de la ..., că mi-a zis, zice: uitaţi, şefu, am vorbit cu un băiat de la noi care a vorbit cu Trif (procuror DIICOT – Structura Centrală, fost la DNA Alba Iulia – n.r.), după ce a venit el de la Alba...

Berbeceanu Traian: Îhî.

Interlocutor:  Şi la un moment dat, zice, a venit vorba şi zice: a, păi avem şi noi în brigada Alba pe Traian Berbeceanu, nu ştiu ce, care-i p-acolo. Şi ăsta zice că... Asta mi-a spus ... că i-a zis ofiţerul. Că i-ar fi spus: lasă bă, ce Traian Berbeceanu că ăla e un infractor. Zice: n-am mai stat eu, zice, n-am mai stat acolo că-l făceam. Dar zice: o să fie...

Berbeceanu Traian: Păi Trif, Mureşan şi Muntean îs un trio de ani de zile, înţelegi? Şi se vizitează, îs prieteni de familie. 

Interlocutor: Şi tu... şi tu.., p-ăsta îl trimiţi acolo.

Berbeceanu Traian: Păi intenţionat, normal, p-ăla l-o trimis. 

...................................

Interlocutor:  Auzi mă, fii atent! Raportul ăla care l-ai făcut tu şi l-ai trimis... că l-a trimis, după ce a ajuns,  s-a verificat când... în registru la Minister, a doua zi l-a trimis la Procurorul General şi la D.N.A.

Berbeceanu Traian: Da.

Interlocutor: D.N.A.-ul ce dracu a făcut până acuma, mâncaţi-aş gura?

Berbeceanu Traian: Nu ştiu. 

Interlocutor: Eu am impresia că a dat neîncepere. Şi ştii de ce spun? Pentru că la un moment dat, asta s-a scăpat atunci la Sibiu, când a vorbit cu  ...(neinteligibil)...   şi a zis ceva de genul că: da, domne, şi raportul pe care l-a trimis el s-a dat NUP că nu era nimic şi nu ştiu ce. Şi am impresia, dar nu e cert nimic, că ăştia l-au trimis la Alba şi la Alba...  ...(neinteligibil)...

Berbeceanu Traian:  Deci acum este dosarul în lucru, sunt sigur despre asta pentru că am fost scos din arest şi am fost la D.N.A. şi am dat declaraţie.  

Interlocutor: ...(neinteligibil)...

Berbeceanu Traian:  Nu ştiu, să le ajute Dumnezeu! Să le ajute Dumnezeu!  Copilul meu, deci mie... pe mine m-o menajat,  eu am avut noroc mare de tot cu Gabi, cu soţia mea, c-o fost tare şi o fost lângă mine. Şi nu mi-a spus adevărul, dar după ce am lipsit din arest şi am ajuns acasă şi am aflat de la soacră-mea, îmi vine să plâng acuma numai când mă gândesc. Copilul meu se încuia seara la el în cameră, intra în dulap şi urla de durere şi plângea... că să vină tati acasă.

Interlocutor: Când erai tu nebun după copil  ...(neinteligibil)...

Berbeceanu Traian: Deci nu e posibil aşa ceva. N-am să-i iert niciodată pentru asta. 

Interlocutor: Am înţeles  că o să-i ia pe el, pe Cean şi probabil pe Chirilă (procuror DIICOT Alba Iulia, martor în dosarul DNA – n. r.).  

Berbeceanu Traian:  E echipa pe care am reclamat-o de la bun început. Deci, eu ce-am scris acolo nu sunt minciuni, alea puteau fi probate. Oricine... pe oricine trimitea..

.........................

Interlocutor: Să ai grijă pe unde te duci, să nu fii singur.

Berbeceanu Traian: Nu mai umblu singur. ...(neinteligibil)...

Interlocutor: Să nu-ţi facă fel de fel de...

Berbeceanu Traian: Deci acum ca să vin la Bucureşti, fiindcă aveam semnale că încearcă să-mi facă tot felul de capcane d-astea că i-am încălcat interdicţia sau că nu ştiu ce...

Interlocutor: Da.

Berbeceanu Traian: L-am luat pe un vecin care stă uşă în uşa cu mine, înţelegi? Şi i-am zis: mă, te rog eu frumos vii cu mine la Bucureşti? Numai ca să nu mă duc singur. Şi el stă şi m-aşteaptă la vară-mea. Când mă duc la DIICOT mă duce vară-mea cu maşina, mă lasă, vine şi mă ia, ştii? Deci nu umblu singur că mi-e frică, serios.

Interlocutor: Te poţi gândi la orice... ...(neinteligibil)...

Berbeceanu Traian: Hai de capul meu! 

Interlocutor: Mă Traiane, ce să zic, na, adică cuvintele sunt... ...(neinteligibil)... 

Berbeceanu Traian: Da, ştiu, nu contează. 

Interlocutor: Îmi pare rău, sincer!

Berbeceanu Traian: Cred, sunt convins. D-aia am şi...

Interlocutor: Ceea ce spun asta simt acuma.

Berbeceanu Traian:  D-aia te-am şi sunat pe tine şi d-aia am şi venit la tine pentru că ştiu ce fel de om eşti.

Interlocutor: Am încercat să te ajut cu ce pot, dar am încercat să ajut şi acuma că vroiau să te suspende, vroiau să te...

Berbeceanu Traian:  Da. Ştiu. Şi-ţi mulţumesc mult!  Au vrut să mă lase... Îţi dai seama? Au vrut să mă lase fără nicio sursă de venit... şi eu am rate la bancă, bă ce ticăloşie, incredibil!  Pai!”

”Este lesne de observat că aducerea la cunoştinţa organelor abilitate a situaţiilor cu privire la procurori şi ofiţeri de poliţie din cadrul DIICOT Alba şi BCCO Alba ar fi fost de natură a conduce fie la iniţierea unor dosare penale, fie la redeschiderea unor cauze în care au fost cercetaţi inc. Mureşan Ioan şi Cean Nicolaie, fie la demararea unor cercetări disciplinare de către Inspecţia Judiciară.  Aşa cum am arătat, aceştia ar fi avut suficiente motive să se alarmeze în legătură cu deţinerea de către Berbeceanu Traian a unor documente sau înregistrări compromiţătoare pentru ei, necunoscute organelor judiciare care îi anchetaseră,  astfel că au urmărit obţinerea prezumtivelor probe împotriva lor prin comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Fiecare din cei trei inculpaţi: Mureşan Ioan, Cean Nicolaie şi Muntean Alin Mirel justifica un interes personal şi nelegitim în înlăturarea lui Berbeceanu Traian din cadrul BCCO”, se afirmă în rechizitoriul DNA. 

Procurorii mai susţin că, împrejurările de fapt privind legăturile existente între procurori DIICOT şi persoane cercetate de această structură, privind maniera aparent părtinitoare de efectuare a anchetelor în cauzele respective, nereuşita încercării de ocupare a funcţiei de şef al SCCEF de către o persoană de încredere din acest grup de interese, atenţionările formulate de Berbeceanu Traian şi hotărârea acestuia de a sesiza organele ierarhic superioare, au constituit tot atâtea elemente care au contribuit la luarea de către cei vizaţi a rezoluţiei infracţionale de a-l înlătura pe şeful BCCO din funcţie şi de a contribui la denigrarea sa, prin alăturarea acestuia, pe baza unor probe mincinoase, de unele grupări infracţionale cercetate în diferite dosare, precum şi de a obţine eventualele dovezi incriminatoare pe care Berbeceanu Traian pretindea că le deţine. 

Aspectele menţionate, care periclitau poziţiile funcţionarilor publici, precum şi interesele unor persoane din anturajul acestora, au fost de natură a determina conceperea de către procurorii DIICOT  Mureşan Ioan şi Cean Nicolaie, împreună cu ofiţerul de poliţie Muntean Alin Mirel, din cadrul BCCO Alba, a unui plan prin care, folosindu-se de prerogativele şi atribuţiile funcţiilor deţinute, să obţină, în mod injust, denigrarea şi decredibilizarea ofiţerului de poliţie Berbeceanu Traian, în condiţiile în care un organ judiciar trebuie să se bucure de credibilitatea care să dea valoare acţiunilor sale în exercitarea sarcinilor de serviciu, retragerea avizului de poliţie judiciară deţinut de acesta, înlăturarea ofiţerului din dosarele pe care le instrumenta, precum şi accesul la potenţialele informaţii compromiţătoare despre organele judiciare, date pe care acesta pretindea că le deţine.

Rechizitoriul DNA împotriva inculpaţilor Ioan Mureşan, Muntean Alin şi Nicolaie Cean a devenit public după ce instanţa de la ÎCCJ a admis dosarul de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii, stabilind un prim termen în 15 octombrie 2014. Menţionăm că stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor este atributul exclusiv al instanţei de judecată. Până la un verdict final, cei trei se bucură de prezumţia de nevinovăţie.

Dosarul „Berbeceanu“: rolul interlopului Pera şi SMS-urile inventate pentru discreditarea fostului comandant al BCCO Alba Iulia

Dosarul DIICOT cu acuzaţiile la adresa comisarului Berbeceanu, restituit la Parchet. Cum a „lucrat“ Ioan Mureşan la dosar după preluarea cauzei la Bucureşti

INTERCEPTĂRI Fabricarea dosarului „Berbeceanu“: răzbunarea mafiotă a procurorilor

Anchetatorii comisarului Berbeceanu, trimişi în judecată. Procurorul Ioan Mureşan este acuzat de represiune nedreaptă şi abuz în serviciu

VIDEO Comisarul Traian Berbeceanu a scăpat de măsurile restrictive. Curtea de Apel Alba a respins contestaţia DIICOT

VIDEO Comisarul Traian Berbeceanu, desemnat ”poliţistul anului 2013” de sindicatul naţional SNPPC

UPDATE Procurorul Nicolaie Cean, urmărit penal în dosarul ”Berbeceanu”, a contestat măsura controlului judiciar

Şeful DIICOT Alba Iulia, procurorul Ioan Mureşan, urmărit penal şi pus sub control judiciar în dosarul Berbeceanu

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite