Alegeri prezidenţiale 2014: Ponta a pierdut în Alba şi în localităţile unde PSD a racolat primari de la PNL şi PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PSD, Victor Ponta, nu a câştigat alegerile în Alba în niciuna dintre cele cinci localităţi în care primarii au trecut în campania electorală la partidul de guvernământ. Înfrângerea cea mai grea din acest punct de vedere este în oraşul Cîmpeni, unde primarul Călin Andreş a plecat de la PNL la PSD pentru că i-au fost promişi bani pentru proiecte.

Iohannis a avut la Cîmpeni 49,12%, iar Victor Ponta doar 32%. În comuna Arieşeni, unde primarul Vasile Jurj a trecut, de asemenea, la PSD, Iohannis a avut 52,73%, iar Ponta – 33,11%. Situaţia este similară şi în celelalte trei comune cu primari racolaţi de PSD, Râmeţ, Ponor şi Vinţu de Jos.

În ultima comună, cu aproximativ 5.000 de locuitori, Iohannis a obţinut 51,12%, iar Ponta – 28,17%. De altfel, Victor Ponta a obţinut în Alba scoruri mai mari decât Iohannis doar în oraşul Abrud şi în comuna Stremţ, unde diferenţele sunt sub două procente.

De menţionat că în Alba Iulia şi Sebeş, cele mai mari oraşe din judeţ, Ponta a căştigat doar în două secţii unde a votat în majoritate populaţia de etnie rromă. Klaus Iohannis a avut în Alba un scor electoral general de 52,69%, în timp ce Victor Ponta a obţinut un procent de 27,41%.

Rezultate în localităţile cu primari racolaţi de PSD de la PNL şi PDL: 

Cîmpeni: Klaus Iohannis – 49,19%, Victor Ponta – 32,00%

Arieşeni: Klaus Iohannis – 52,73%, Victor Ponta -  33,11%

Ponor: Klaus Iohannis – 45,55%, Victor Ponta – 38,01%

Râmeţ: Klaus Iohannis – 42,02%, Victor Ponta – 38,65%

Vinţu de Jos: Klaus Iohannis – 51,12%, Victor Ponta – 28,17% 

Primarul din Alba Iulia, oraş unde Ponta a pierdut clar alegerile, crede că Iohannis poate câştiga în turul doi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Klaus Iohannis l-a zdrobit pe Victor Ponta în Alba

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Cum şi pentru ce au votat politicienii din Alba

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Aproape 700 de votanţi la Penitenciarul Aiud şi arestul IPJ Alba

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 O femeie din Alba Iulia a votat la 100 de ani pentru un preşedinte care „să pună ţara la loc“

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur. Când vom afla primele procente în judeţul Alba

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur Alba. Ies sau nu locuitorii judeţului la vot?

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite