Director înlocuit după 12 ani la Electrica Distribuţie Alba. Noul şef este preşedintele organizaţiei de tineret PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Medrea, noul director al Electrica Distribuţie Alba
Bogdan Medrea, noul director al Electrica Distribuţie Alba

Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Alba are un nou director. Preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Alba, Bogdan Medrea (33 de ani) este cel care a primit funcţia de conducere. Ioan Perju este înclouit din funcţie după 12 ani la conducerea societăţii.

Bogdan Medrea este absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, specializarea inginer în instalaţii. Anul trecut, acesta a urmat şi cursuri de specializare pentru tehnician electro-mecanic. Pe lângă noua funcţie de director, Medrea este şi unul dintre cei patru consilieri locali PSD şi preşedinte TSD Alba.

A ocupat funcţia de director tehnic la „Vimed Grup” SRL, care îi aducea un venit lunar de peste 1.300 de lei. Bogdan Medrea mai deţine un apartament cu trei camere în zona Cetate de 129,5 mp, cumpărat în 2009. „Consider că am ceva de zis în viitorul management al sucursalei de distribuţie  S.D.E.E. Alba, prin prisma a ceea ce am demonstrat şi învăţat în mediul privat, am o misiune dificilă de a menţine şi creşte sucursala de distribuţie la indicatori tehnico-economici ridicaţi, în condiţiile în care va trebui să aplic un plan riguros de management, mai ales dacă ţinem cont de faptul că începând cu a doua decadă a anului în curs, societatea va fi listată pe bursă.  Un factor foarte important îl va juca relaţia interumană şi colaborarea cu colegii mai vechi din sistem, care pot vedea în mine o persoană de încredere, înclinat spre nevoile lor”, a declarat noul director al Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Alba pentru ziarulunirea.ro.

Şi pentru că Bogdan Medrea ca avea nevoie de un adjunct a venit timpul ca să plece şi adjunctul lui Ioan Perju: inginerul şef Ioan Suciu, va fi înlocuit, lăsând locul inginerului Ionel Nicolae. Actualmente Ionel Nicolae ocupă funcţia de şef Serviciu Producţie la SC Electrica Serv SA AISE Alba Iulia din 2002, când s-au separat activităţile de exploatare de cele de servicii în cadrul societăţii naţionale Electrica (CONEL - RENEL). Ionel Nicolae este preşedintele UNPR Aba, dar cel mai important aspect este că este specialist al Electrica (lucrează la Electrica dinainte de anul 1990).

În ianuarie 2013 liberalul Gabriel Pleşa a fost numit la conducerea SC Electrica Serv SA Alba Iulia în locul inginerului Marius Ceteraş (susţinut de PDL). Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Alba este condusă de un alt liberal: Dan Ioan Brătean, director numit tot din 2013.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite