Beyonce a născut o fetiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Beyonce a născut o fetiţă, care a primit numele Blue Ivy Carter, aceasta fiind primul copil al cântăreţei şi al soţului său, rapperul Jay-Z.

Cântăreaţa în vârstă de 30 de ani a născut prin cezariană, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un spital din New York, după cum au declarat mai multe surse pentru „Daily Mail".
Beyonce s-a internat vineri noaptea la spitalul Lenox Hill din New York. Pentru a avea parte de discreţie, cântăreaţa s-ar fi înregistrat la spital sub numele Ingrid Jackson şi ar fi închiriat un întreg etaj al clinicii, pentru care ar fi plătit suma de 1,3 milioane de dolari.
Celebrităţi din lumea muzicală americană, printre care Russell Simmons şi Rihanna, s-au grăbit să îi felicite pe Beyonce şi pe Jay-Z pentru naşterea primului lor copil.
„Bine ai venit pe lume, prinţesă Carter! Cu dragoste, mătuşa Rih", a scris cântăreaţa Rihanna pe contul său de Twitter.
Beyonce şi Jay-Z au o relaţie din 2002 şi s-au căsătorit în secret în aprilie 2008. De mai mulţi ani, fanii şi presa făceau speculaţii în legătură cu momentul în care vor avea un copil. Deşi sunt consideraţi nişte superstaruri ale muzicii actuale, au rămas întotdeauna discreţi în ceea ce priveşte relaţia lor.
Beyonce Knowles şi Jay-Z s-au situat, în 2011, pe locul al doilea în topul celor mai bogate cupluri de vedete, realizat de Forbes. Ei au obţinut încasări importante din vânzările de albume şi din concertele susţinute, dar şi din contractele publicitare încheiate cu mărci de renume, precum L'Oreal, DirecTV, General Mills etc. Beyonce a câştigat 35 de milioane de dolari în perioada mai 2010 - mai 2011, iar Jay-Z a obţinut încasări de 37 de milioane de dolari.

Pe primele locuri în clasamentul „Forbes"

Totodată, la începutul lunii august, revista „Forbes" a anunţat că rapperul american Jay-Z ocupă, cu câştigurile sale, prima poziţie în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume.
Beyonce Knowles a devenit celebră la sfârşitul anilor '90 în calitate de membră a Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love". Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child şi alte 13 în calitate de artistă solo. De asemenea, Beyonce a jucat în filme precum „Dreamgirls" (2006) şi „Cadillac Records" (2008).

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite