Scapă de durerile de cap cu ajutorul plantelor!
0Ceaiurile, compresele şi uleiurile aromatice te ajută să înlături durerile de cap provocate de oboseală, de stres sau de surmenaj.
Durerile de cap au cauze diverse. Pentru unele persoane, ele fac parte din programul zilnic şi apar pe fondul oboselii accentuate sau al poziţiei incorecte la birou. Alţii moştenesc migrene puternice, care trec doar cu medicamente recomandate de medic. Indiferent de cauză însă, remediile din plante pot alina această suferinţă sâcâitoare.
Menta, în ceai sau în cadă
Pentru cei care se trezesc cu dureri de cap, un ceai de mentă băut pe stomacul gol schimbă situaţia în bine. Se prepară sub formă de infuzie, dintr-o linguriţă de plantă uscată şi dintr-o cană de apă clocotită, sau ca decoct, din aceleaşi cantităţi, lăsate la fiert timp de cinci minute.
O variantă de infuzie antidureri de cap se obţine dintr-un amestec de plante, în părţi egale: frunze de mentă, flori de muşeţel, rădăcină de valeriană şi fructe de fenicul. Două linguriţe din acest amestec se combină cu o jumătate de litru de apă clocotită şi se lasă peste noapte. Dimineaţa, se strecoară şi se consumă la temperatura camerei.
Durerile de cap trec şi prin inhalarea uleiurilor volatile din mentă. Pune trei picături de ulei esenţial de mentă în apa lămpii de aromaterapie sau masează-ţi tâmplele cu o cremă pe bază de mentă. Poţi încerca şi uleiurile de levănţică, de eucalipt şi de santal. Atenţie, durerile de cap apărute la trezire pot fi semnalul că ai avut un somn neodihnitor sau că ai dormit prea mult, dar pot fi şi simptomul unei probleme mai grave, precum hipertensiunea arterială! De aceea, dacă problema persistă, este obligatoriu să mergi la medic.
Muşeţelul şi măceşele combat oboseala
Dacă te doare capul atunci când eşti la birou, de vină poate fi scăderea nivelului zahărului din sânge, dar mai ales suprasolicitarea ochilor şi a muşchilor cefei. Ce trebuie să faci este să iei o pauză, să te relaxezi prin câteva mişcări ale umerilor şi ale gâtului şi să bei un ceai în care ai adăugat o linguriţă de miere.
Remedii eficiente împotriva durerilor de cap sunt ceaiurile obţinute din muşeţel, din măceşe, lămâiţă sau din lavandă, preparate dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă clocotită. De asemenea, încearcă o cură de o săptămână cu două-trei căni de ceai de măghiran zilnic. Acesta înlătură oboseala şi, astfel, previne durerile de cap. Se prepară din două linguriţe de plantă la o cană de apă clocotită.
Tei şi valeriană, înainte de culcare
Durerile de cap care apar seara, înainte de culcare, sunt provocate de solicitările de peste zi sau de grijile care ne ocupă mintea şi nu ne lasă să adormim. Pentru a te linişti, bea un ceai din flori şi din frunze de tei uscate (o linguriţă de plantă uscată se lasă la infuzat într-o cană cu apă caldă). Combate stresul şi ajută la calmarea sistemului nervos central. De asemenea, cinci picături de tinctură de valeriană alină durerea şi uşurează somnul. Iar o baie caldă în care adaugi câteva picături de ulei de levănţică, de măghiran sau de mentă are efect relaxant.
Frunzele de roiniţă, efect antimigrenos
Persoanele care suferă de migrene au dureri care se localizează, de obicei, doar pe o jumătate a capului. Leacurile din plante singure nu fac faţă acestei probleme, însă pot atenua simptomele şi pot rări frecvenţa acestor crize. Un astfel de ceai este cel preparat din frunze de roiniţă şi din rădăcină de valeriană, din care se consumă zilnic câte trei căni. Este bine de ştiut că în cazul unor persoane, produsele care conţin mentă declanşează un atac migrenos.
Truc
Îmbibă un prosop în apă rece în care ai amestecat câteva picături de ulei de mentă şi plasează-l pe ceafă.
SFATUL SPECIALISTULUI
Durerile de cap pot avea o mulţime de cauze, de aceea şi tratamentul lor cu medicamente nu are întotdeauna efectele dorite. În plus, de multe ori, acestea creează dependenţă. Medicina naturistă pune la dispoziţie amestecuri de plante, sub formă de ceaiuri, de tincturi sau de capsule. Se pot bea două-trei căni de infuzie de roiniţă pe zi sau se poate administra o linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă, de trei ori pe zi, pe stomacul gol sau între mese. Roiniţa e foarte eficientă în caz de migrene, în cure de 21-30 de zile. S
unt utile şi menta, salvia, busuiocul, ciuboţica-cucului, coada-şoricelului , sunătoarea, gingko biloba. Trei-patru căni cu infuzie de ceai verde zilnic, cu miere şi cu lămâie. Se poate face şi un masaj la nivelul frunţii şi al tâmplelor, cu câteva picături de ulei esenţial de lavandă, de rozmarin, de mentă sau de arnică. Dr. Ruxandra Constantina, medic de familie, competenţă în apifitoterapie, reflexoterapeut