iPhone 4S ajunge azi în mâinile fanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul iPhone se lansează astăzi pe câteva pieţe internaţionale. În România, telefonul poate fi precomandat la un singur magazin online.

Astăzi este marea zi pe care au aşteptat-o, în ultimele două săptămâni, milioane de fani Apple. Noul iPhone 4S va fi pus în vânzare în Statele Unite, Canada, Australia, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Japonia. Apple oferă telefonul şi în varianta fără cartelă SIM blocată, astfel putând fi importat cu uşurinţă în celelalte ţări de pe glob, înaintea lansărilor oficiale.

Noi serii de evenimente oficiale organizate de Apple vor avea loc la sfârşitul lunii octombrie şi la jumătatea lui noiembrie. Oficial, România va fi inclusă pe lista ţărilor în care terminalul este disponibil abia în noiembrie, însă reprezentanţii singurului magazin online autohton care a deschis un serviciu de precomenzi susţin că telefonul ar putea ajunge la utilizatori la sfârşitul lunii în curs. Astfel, pe 28 octombrie, când este programat oficial al doilea val al lansărilor, pe lista ţărilor care vor avea terminalul pe piaţă vor fi Mexic, Singapore şi mai multe state din Europa.

Lansarea ar putea fi devansată

Magazinul quickmobile.ro a postat pe site-ul său, încă de vineri, posibilitatea de precomandă pentru noul telefon. iPhone 4S este disponibil „la liber", în toate cele trei variante, 16, 32 şi 64 de gigabytes. De asemenea, vine în două culori, negru şi alb. Conform magazinului online, nu se ştie un număr exact de precomenzi realizate până acum, dar telefonul ar putea fi disponibil pe 31 octombrie, în cazul în care data oficială a lansării pentru piaţa din România va fi devansată cu câteva săptămâni.

Preţurile pornesc de la 3.000 de lei şi ajung la 4.000 pentru varianta cu memorie cea mai mare. Singurul magazin din ţara noastră care s-a încumetat să ofere posibilitatea precomenzilor este quickmobile.ro, acesta furând startul în faţa concurenţei. Principalii operatori mobili din România nu au putut oferi informaţii concludente privind data lansării.

Răspunsul Samsung: superofertă la galaxy s II

În schimb, la nivel internaţional, iPhone 4S a fost deja un succes, înaintea lansării. Reprezentanţii Apple au anunţat un milion de vânzări în prima zi de precomenzi în Statele Unite. De asemenea, site-ul oficial Apple s-a defectat pentru 40 de minute, când a fost luat cu asalt de cumpărătorii virtuali care au vrut să comande mobilul.

Analiştii pieţei, citaţi de news.msn.com, estimează  numărul acestora la trei milioane, în momentul lansării oficiale. Trebuie luat în considerare faptul că, spre deosebire de iPhone 4, noul telefon de la Apple va fi disponibil în SUA în ofertele a trei operatori mobili, spre deosebire de unul singur pentru predecesorul său. Rivalii de la Samsung nu au stat cu mâinile în sân, reacţionând în Australia. Astfel, în oraşul Sydney, sud-coreenii şi-au amplasat un magazin temporar lângă magazinul Apple. În ziua lansării iPhone 4S, oamenii pot profita de superoferta Samsung: Galaxy S II la doar 2 dolari australieni (1,5 euro). Conform presei australiene, Samsung a închiriat încă de la începutul săptămânii spaţiul de lângă Apple. 

Noul „motor" al gadgeturilor Apple

Cea mai arzătoare dorinţă a utilizatorilor dispozitivelor Apple a devenit realitate: de miercuri, aceştia pot descărca gratuit sistemul de operare iOS 5 de pe site-ul companiei. Acesta este disponibil şi pentru cei 300.000 de români care utilizează gadgeturile companiei. Noul „motor" al produselor Apple vine cu peste 200 de îmbunătăţiri faţă de cel anterior şi va putea fi folosit de cei care au iPhone 4S, iPhone 4, iPhone 3GS, iPad, iPad 2, iPod Touch 3 şi iPod Touch 4.

Pentru a putea beneficia de noile funcţii ale softului, utilizatorii produselor Apple trebuie să descarce mai întâi iTunes 10.5 şi apoi să-şi conecteze aparatul la un calculator, cu ajutorul căruia să-şi actualizeze sistemul de operare. Reprezentanţii companiei au precizat că întreg procesul poate dura aproximativ o oră, însă utilizatorii au îngreunat situaţia. Serverele companiei au fost bombardate de cereri, lucru care a încetinit viteza de descărcare a sistemului.

La numai câteva minute de la lansare, fanii s-au plâns de viteza redusă cu care îşi pot updata gadgetul. Aceştia au estimat pe reţelele de socializare că le-a luat în jur de patru ore să descarce iOS 5. La un moment dat, serverul a clacat şi a generat mesajul „Eroare 3200" celor care au încercat să descarce cea mai nouă versiune a sistemului de operare, însă problema s-a rezolvat rapid.  Ramona Dragomir

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite