Românii, tot mai atraşi de Dubai: câţi  turişti au călătorit în destinaţia de lux în primele trei luni din 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Department of Tourism and Commerce Marketing (Dubai Tourism) a emis un raport conform căruia numărul de români care s-au cazat în Emirat în primele trei luni ale lui 2019 a crescut semnificativ faţă de anul trecut.

Peste 29.670 de români s-au cazat în Emirat în primele trei luni ale anului în curs. Conform datelor, creşterea se datorează şi multiplelor puncte noi de atracţie turistică pe care vizitatorii le descoperă şi redescoperă an de an în Dubai. Cu un pas înaintea dorinţelor şi nevoilor turiştilor, Emiratul reuşeste să ofere o experienţă unică de la tehnologie, cultură, experienţe culinare, parcuri de distracţii, tururi în deşert până la cazare şi muzee ori clădiri-muzeu. 

În plus, Dubai se află şi mai aproape de turiştii români datorită zborurilor directe: două pe zi din Bucureşti şi Cluj.

„Am observat o creştere a numărului de turişti din România. Iar aceasta este şi rezultatul abordării specifice legată de varietatea atracţiilor turistice şi experienţelor dedicate tuturor categoriilor de vârstă. Evoluţia pe care o are Dubai joacă un rol important în atragerea de turişti“, a spus Issam Kazim, CEO al Dubai’s Corporation of Tourism & Commerce Marketing.

La finele lui 2018, numărul de turişti din ţara noastră care au ajuns în Emirat a fost de 64.486, cu o creştere de 19,7 % faţă de 2017 (aceeaşi perioadă). Dacă ne raportăm la anul 2016, vorbim despre 51.316 români ajunşi în Dubai.

Pintre cele mai populare atracţii sunt Dubai Mall, Burj Khalifa, Dubai Parks and Resorts, IMG Worlds of Adventure, La Mer si Al Seef.

Dubai-ul în cifre

• 4 - numărul parcurilor de distracţii din cadrul Dubai Parks & Resorts (MOTIONGATE™ Dubai, Bollywood Parks™ Dubai, LEGOLAND® Dubai şi LEGOLAND® Water Park, Dubai Parks & Resorts)

• 15 - numărul galeriilor de artă situate pe Bulevardul Alserkal;

• 164 - numărul de etaje ale clădirii Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, cu o înălţime de 828 de metri;

• 200+ - numărul de naţionalităţi diferite care locuiesc în Dubai;

• 2000+ - numărul de restaurante din Dubai;

• 2.500+ - numărul de animale Dubai Safari;

• 139.350 metri pătraţi - suprafaţa IMG Worlds of Adventure, cel mai mare parc tematic acoperit din lume.

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite