"Pentru mine, America nu e decât o staţie"

Stoica Cristinel Popa are 20 de ani şi e student în anul II la Stanford University Student la Ştiinţe politice, Cristi vorbeşte despre marile probleme ale SUA: lipsa măsurilor sociale,

Stoica Cristinel Popa are 20 de ani şi e student în anul II la Stanford University

Student la Ştiinţe politice, Cristi vorbeşte despre marile probleme ale SUA: lipsa măsurilor sociale, lipsa unui sistem public de sănătate, violenţa stradală...

Carte de vizită

La finalul anilor de facultate, Stoica Cristinel Popa va fi licenţiat în Ştiinţe politice şi sublicenţiat în Limbi moderne. Vine de la Brăila, unde a făcut primii trei ani la Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" şi pe ultimul la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci".

Numeroasele activităţi din timpul liceului (voluntar în diverse organizaţii, coordonator de proiecte, participant la conferinţe internationale) sunt cele care l-au adus pe tărâm american. Cristi este dovada că poţi ajunge să studiezi la o universitate americană de prestigiu folosind şi o altă traiectorie, decât cea tipică, bazată pe rezultate la olimpiadele internaţionale.

În cursul primului an de studiu la Stanford, Cristi a avut şi un job în campus de care e mândru: asistent de cercetare în proiectul Transparent Democracy, unde a lucrat sub îndrumarea profesorului Larry Diamond - delegatul special al SUA pentru instaurarea democraţiei în Irak după război.

Primul trimestru din anul II îl va face cu Stanford Overseas în Chile, America de Sud. Stanford Overseas este un program de "study abroad" prin care studenţii universităţii pot învăţa într-o altă limbă decât engleza la diferite centre în ţări străine.

Adevărul: Cum ai ajuns la Stanford?

Stoica Cristinel Popa: De la vârsta de 16 ani am început să fac voluntariat în diverse organizaţii din comunitatea mea. După ce am absolvit Şcoala de Vară "Tinerii Lideri", organizată de Consiliul Local al Tinerilor din Brăila, am fost numit coordonator de proiecte al organizaţiei.

Pe parcursul următorilor doi ani am organizat diverse proiecte la nivel local şi naţional: proiecte antidrog, proiecte anti-SIDA, proiecte de ajutorare a sinistraţilor din zone calamitate, etc.

Ulterior, împreună cu o organizaţie din Iaşi, am coordonat un proiect antidrog în Turcia, unde am făcut un film cu mesaj educativ. Nu după mult timp, am început să aplic pentru burse ale Uniunii Europene ce mi-au permis sa particip la conferinţe internaţionale, în Bulgaria, Germania, Portugalia, Belgia şi Polonia, unde am cunoscut membri ai Parlamentului European, oficiali ai Comisiei Europene şi reprezentanţi ai Consiliului Europei, şi am avut ocazia de a influenţa forma programului "Tineret în Acţiune", ce se desfaşoară în toate ţările Uniunii Europene.

În paralel cu munca în sectorul ONG, am desfăşurat activităţi în cadrul Tineretului Naţional Liberal, activităţi ce mi-au permis să mă fac remarcat. Curând, am fost votat membru în biroul judeţean şi am început să merg la întâlniri în ţară şi în străinătate.

Acceptat cu bursă la Stanford

În vara şi toamna lui 2006, am aplicat la diverse universităţi din străinătate şi, în primăvara anului următor, am început să primesc scrisorile de admitere.

Pe 30 aprilie 2007, am fost înştiinţat online de Stanford University că am fost acceptat cu bursă, iar câteva zile mai târziu, am fost sunat de directoarea de la Admiteri care mi-a spus că vrea să mă cunoască personal când ajung în campus fiindcă a fost onorată să-mi citească aplicaţia şi a fost impresionată de activităţile pe care le desfăşurasem, atât în domeniul civic, cât şi în cel politic.

De când lucra în Departamentul Admiteri, toate aplicaţiile primite din Europa de Est fuseseră de la elevi axaţi pe ştiinţele exacte sau matematică şi nu pe domenii de leadership.

Când am dat examenul de bacalaureat, în iunie, eram deja student la Stanford - acceptasem oferta lor din mai - şi începusem să stabilesc cu universitatea toate aspectele legate de cazare, masă etc.

Am trecut bacul cu 9,89 şi am fost al patrulea pe judeţul Brăila. Înainte să plec din România, am fost contactat de Susan McCaw, ambasadoarea SUA în Austria şi donatoarea bursei pe care urma s-o primesc, deoarece a dorit să mă cunoască personal după ce îmi citise aplicaţia pentru universitate. Ne-am întâlnit în Bucureşti, cu două zile înainte să plec în SUA.

Îţi aminteşti în ce zi ai ajuns în State?

Am ajuns în State pe 18 septembrie 2007. Mai zburasem de foarte multe ori cu avionul, dar a fost cu siguranţă cea mai lungă călătorie de până atunci. Am zburat 3 ore de la Bucureşti la Paris şi încă 14 de la Paris la San Francisco.

Acum folosesc altă rută mai simplă, dar care durează mai mult: 11 ore Bucureşti-New York + 7 ore New York-San Francisco. Emoţii n-am avut, fiindcă se consumaseră demult. A fost mai mult oboseală decât emoţii.

Cine te-a aşteptat la aeroport? Îţi rezolvaseşi cu cazarea înainte?

La aeroport trimisese universitatea o echipă care să preia toţi studenţii internaţionali şi angajaseră transport privat pentru noi. Am ajuns în campus în aproximativ 40 de minute.

Cu cazarea şi absolut toate celelalte aspecte legate de viaţa de zi cu zi în campus rezolvasem cu 2-3 luni înainte. Completasem diverse formulare cu preferinţele mele şi Stanford îmi trimisese un pachet informaţional de 80 de pagini încă din luna iunie.

Primele zile în campus cum au fost? Te-ai descurcat?

Da, m-am descurcat foarte uşor. Universitatea a organizat un program de orientare de 3 zile special numai pentru studenţii internaţionali, separat de orientarea pentru toţi studenţii. Practic, ne-au dus de mână ca pe cei mici şi ne-au arătat absolut tot ce o să avem nevoie.

Unde anume te-ai cazat?

Stanford University e a doua universitate ca mărime din lume (33.1 km pătraţi din care 1/3 suprafaţa contruită, restul fiind rezervaţii) şi, din acest motiv, are foarte multe oportunităţi de cazare, iar majoritatea studenţilor locuiesc în campus.

Pentru studenţii la master sau doctorat universitatea are un "sat" numit Escondido Village cu vile, case şi blocuri de câteva etaje unde studenţii pot locui singuri, cu mai mulţi prieteni într-o locuinţă sau cu familia.

Pentru undergrazi (studenţi la facultate), categorie în care mă încadrez şi eu, universitatea are mai multe complexe, fiecare complex fiind împărţit în mai multe cămine mici (cum ar fi Casa Zapata, unde am stat eu) sau mari (cu peste 200 de persone).

O parte din cămine sunt mixte adică au studenţi de toate etniile, iar o parte au anumite tematici şi majoritatea studenţilor fac parte dintr-un anumit grup etnic.

Scopul căminelor tematice e de a aduna într-un singur loc membrii unei anumite comunităţi, care au caracteristici şi interese comune sau care vorbesc aceeaşi limbă.

Fiecare student are dreptul să aleagă dacă doreşte să stea într-un cămin cu o tematică sau într-un cămin mixt. De asemenea, pot alege dacă doresc să stea într-un cămin numai cu studenţi dintr-un anumit an sau din toţi cei patru ani.

"Am stat în cameră cu un mexican"

Eu am ales să stau în Casa Zapata, care are ca tematică cultura chicano/latino şi majoritatea studenţilor sunt mexicani-americani sau alţi descendenţi din latini (cubanezi, dominicani, etc.). Casa Zapata face parte dintr-un complex de cămine numit Stern Hall.

Studenţii din anul I locuiesc în camere cu câte încă o persoană, iar cei din anii II-IV locuiesc singuri. În anul I, eu am stat în cameră cu un mexican din Los Angeles, Miguel Molina.

În afara de Casa Zapata, care se axează pe cultura latino şi limba spaniolă, mai există şi Casa Italiană, Ujamaa (căminul afro-americanilor), SlavDom (căminul ruşilor/slavilor), Casa Franceză, Muwekma (căminul amerindienilor), Casa Germană etc.

Avantajul de a locui într-un cămin cu o tematică e că poţi exersa o altă limbă decât engleza şi locuieşti cu persoane care vin din medii asemănătoare cu al tău, iar dezavantajul este că nu te poţi bucura de diversitatea de care nu duc lipsă Statele Unite.

Cum era căminul?

Căminul avea condiţii foarte bune, după standarde americane. În cameră am fost doi, dar camera ar fi putut caza 3-4 fără probleme. Toate camerele sunt mobilate, căminul are un sistem de "laundry" gratuit, cu maşini de spălat automate. Singurul inconvenient ar fi că băile sunt comune, dar sunt menţinute în permanenţă într-o curăţenie bec.

Job în campus?

Ultimul trimestru din anul I am lucrat ca asistent în cercetare la un proiect numit Transparent Democracy care are ca scop transparentizarea sectorului public şi privat din SUA. Am lucrat sub îndrumarea profesorului Larry Diamond, care a fost delegatul special al SUA pentru instaurarea democraţiei în Irak după război.

În mod normal, la proiecte de acest gen nu pot lucra decât cetăţeni americani deoarece e finanţat de guvernul SUA, iar pentru mine a fost cu adevărat o onoare să pot fi membru unei asemenea echipe.

Am participat la selecţia iniţială, când am trimis CV-ul, şi, ulterior, am fost invitat pentru interviu, după care m-au acceptat în echipă. Aş fi vrut să dau mai multe detalii despre proiect, în general, dar, din păcate, nu pot fiindcă e clasat că semi-secret, adică pot să spun că am lucrat la proiect, dar nu pot să spun exact în ce a constat muncă. Am semnat şi un contract de "non-disclosure".

Jobul n-a făcut parte din înţelegerea cu universitatea. Am opţiunea să lucrez dacă vreau, iar banii îi folosesc pentru cheltuieli personale. De asemenea, pentru joburile în cercetare pot obţine credit în loc de bani. Credit academic, ca şi cum ai lua cursuri. La Transparent Democracy eu am lucrat pentru credite, de exemplu.

Cum ai rezolvat cu dorul de casă?

Pentru mine, dorul de casă nu a fost o problemă, deoarece mai fusesem plecat prin diferite ţări din Europa cu diverse proiecte. Mai greu a fost în schimb pentru părinţi şi rude. Ţin legătura cu ei prin Skype şi ne vedem o dată, de două ori pe săptămână prin webcam.

Cum e mâncarea în Statele Unite? Ai încercat să găseşti şi mâncare românească?

Mâncarea în SUA este, în general, între proastă şi foarte proastă în comparaţie cu cea din România şi chiar cu cea din ţările Europei de Vest. Pentru producţie masivă au sacrificat calitatea. Animalele de abator sunt injectate cu hormoni de creştere încă de mici, iar legumele şi fructele sunt intoxicate cu îngrăşăminte.

Multe din aceste tehnici sunt interzise în UE. Evident că sunt magazine unde se pot cumpăra produse organice, dar au în general preţuri prohibitive.

La Stanford, mâncarea e servită în cantine mari care funcţionează pe sistemul de bufet suedez, adică te plimbi şi alegi ce îţi place din cele câteva zeci de feluri de mâncare. Acum problema e că de multe ori au câteva feluri de hot dog, câteva de hamburgeri şi tot aşa, mâncare ce e foarte populară în rândul americanilor, dar nu neapărat sănătoasă. În schimb, au şi feluri de mâncare vegetariană.

De ce îţi e dor de-acasă şi nu găseşti deloc?

Mi-e dor de brânză de munte în burduf de brad.

Biserici româneşti sunt? Te duci?

Am înţeles că sunt biserici româneşti în zonă, dar îţi trebuie maşină ca să ajungi acolo. Eu până acum nu am fost, dar sunt mulţi români care se duc. Când vine vorba de infrastructura rutieră, SUA e, de departe, cea mai dezvoltată ţara din lume la acest capitol. Autostrăzi suspendate, cu 5-6 benzi pe sens sunt peste tot. Problema e că altfel de infrastructură de transport (cum ar fi cea feroviară) e cam inexistentă, în special în statele din vest. De aici şi dependenţa excesivă de petrol.

Prin campusul universităţii eu mă deplasez cu bicicleta, ca majoritatea studenţilor de altfel. Universitatea încurajează mersul pe jos şi folosirea bicicletei pentru a limita poluarea.

Când vreau să ies din campus plec cu alţi români care au maşină, dar foarte rar am nevoie să ies fiindcă am tot ce-mi trebuie.

Stanford e un oraş, la propriu vorbind: are secţie de poştă, poliţie, pompieri, două spitale, un centru comercial cam cât e Dragonul Roşu din Bucureşti, cafenele, baruri, stadion, două piscine olimpice, peste 10 terenuri de golf, tenis, fotbal, jogging, volei, etc., un muzeu, un lac natural şi o rezervaţie de pume.

Comunităţi de români există în zona în care se află universitatea? Ţii legatură cu ei?

Da, comunitatea de români din zonă este destul de unită aş spune. Ne mai găsim cu toţii la ocazii speciale sau când ne vizitează persoane publice din România. Spre exemplu, în aprilie ne-am întâlnit cu ocazia vizitei Principelui Radu şi a Principesei Margareta a României.

Filme româneşti de unde? Cărţi româneşti?

Filme, cărţi, ziare şi reviste româneşti are foarte multe biblioteca universităţii (câteva mii). Au un sistem foarte simplu prin care cauţi online ce cărţi te interesează şi în ce limbă, după care te duci la bibliotecă şi le împrumuţi.

Ce-ai făcut în primul an la Stanford?

În octombrie 2007, am candidat şi am fost ales membru în guvernul studenţilor şi reprezentant al căminului Casa Zapata pentru anul şcolar 2007-2008. În paralel, am lucrat ca ofiţer de admiteri la organizaţia "Stanford in Government" unde am evaluat aplicaţii pentru burse pentru studenţii care vor să facă stagiaturi în domeniul public în SUA şi la nivel internaţional în diferite ţări.

În trimestrul doi am fost intervievat şi acceptat în echipa Model Naţiunile Unite a universităţii. În februarie anul acesta, am participat la o conferinţă organizată la Universitatea California în Los Angeles, CA, unde echipa Stanford a castigat premiul pentru cea mai bună delegaţie.

În martie am participat la o conferinţă organizată de Universitatea Chicago în Chicago, Illinois, unde echipa Stanford a câştigat încă o data premiul pentru cea mai bună delegaţie, după ce am bătut echipa Harvard şi toate celelalte echipe.

În vacanţa de Paşte, am participat la un program de voluntariat în New Orleans, Louisiana care mi-a permis să văd la faţa locului starea în care se află oraşul la aproape 3 ani de la uraganul Katrina.

Am lucrat pentru proiectul Transparent Democracy, am participat la un program în Mexic unde am învăţat şi am putut să văd cum companiile americane exploatează muncitorii mexicani pentru a menţine scăzut costul produselor în SUA. Evident că la toate programele astea, Stanford a plătit pentru mine prin diverse burse.

La Transparent Democracy am terminat treaba pe 15 iunie. După terminarea examenelor, am participat la un program de voluntariat de trei săptămâni organizat de Stanford în Oaxaca, Mexic. Apoi, primul trimestru din anul II îl voi face în Chile, America de Sud, prin Stanford Overseas.

Stanford Overseas e un program de "study abroad" (a nu se confunda cu programele de schimb de studenţi), prin care studenţii universităţii pot învăţa într-o altă limbă decât engleza la diferite centre în ţări străine. Eu fac primul trimestru anul viitor în Santiago de Chile, unde voi învăţa Ştiinţe politice în limba spaniolă.

Privind retrospectiv, cum anume te-ai adaptat la campus, la universitate, la o lume nouă?

Adaptarea la campus şi la universitate a fost destul de uşoară, deoarece Stanford te îndrumă la fiecare pas. În schimb adaptarea la cultura SUA, în special la cultura Californiei, a fost mai grea decât m-am aşteptat, deoarece este foarte diferită de ce vedem noi în filme în România.

Cred că primele lucruri care te izbesc din plin când ajungi în SUA şi, în special, în statele din vestul ţării sunt indiferenţa, falsitatea oamenilor şi cât de reci sunt unii cu alţii. Pe nimeni nu interesează ce problemă ai, poţi să ai coleg de cameră şi să nu împărtăşeşti cu el mai mult de două cuvinte pe săptămână. Trăind aici acum înţeleg de ce sunt americanii renumiţi pentru cât de des se duc la psiholog: au nevoie.

Cultural vorbind, Statele Unite sunt diferite de Europa la fiecare pas. În California şi în majoritatea celorlalte state, poţi să conduci de la 16 ani, să-ţi cumperi arme de foc (pistoale, mitraliere) de la 18, şi poţi bea alcool de la 21 de ani.

Americanii au creat o adevărat obsesie legată de arme, au o ataşare incredibilă faţă de ele. Foarte mulţi dintre colegii mei, în special cei care locuiesc în zone suburbane sau rurale, au acasă câte 2-3 puşti sau pistoale.

Violenţa pe stradă în unele zone e greu de descris în cuvinte. Dacă intri în ghetouri, indiferent dacă e zi sau noapte, speranţa de viaţă îţi scăde la jumătate.

"Religia influenţează preferinţele alegătorilor"

Un alt element foarte surprinzător este cât de conservatori şi de religioşi sunt americanii de rând. Religia e atât de importantă încât influenţează inclusiv preferinţele alegătorilor.

Dacă ai altă religie decât cea majoritară, nu ai absolut nicio şansă în politică. În timpul campaniei prezidenţiale Obama şi Hillary au purtat dezbateri pe teme religioase în speranţa de a-şi atrage susţinători. Imaginează-ţi-i pe Băsescu şi pe Năstase discutând despre Judecata de Apoi...

Mulţi dintre elevi în SUA studiază la şcoli religioase ("catholic schools", a nu se confunda cu seminarii sau şcoli de preoţi) unde educaţia sexuală e interzisă şi în schimb se promovează abstinenţa totală.

"Corupţie să fie, dar să ştim şi noi"

Fiind pe ştiinţe politice, evident că domeniul politicii a fost cel care m-a interesat cel mai mult. Am avut marea surprindere să aflu că o parte din tehnicile considerate corupţie în România şi în Europa, în general, aici, în SUA, sunt legale şi intră sub titlul de lobby.

În SUA este legal şi este considerat legitim pentru o corporaţie să plătească congressmeni ca să facă o lege care să-i protejeze interesele. Cu alte cuvinte corupţie pe faţă. Dacă pot să modific puţin o replică din Caragiale : corupţie să fie, dar să ştim şi noi.

"Birocraţia nu a fost inventată în România"

O altă concluzie la care am ajuns, trăind în SUA, e că, din păcate, birocraţia nu a fost inventată în România. Au şi americanii birocraţie şi încă ce. Spre exemplu, ca să-ţi faci un paşaport îţi ia şase săptămâni. Ţin minte că mie mi-au trebuit două săptămâni să-mi fac paşaport la Poliţia Brăila în 2004 şi mi s-a părut incredibil de mult de aşteptat.

Un alt element interesant al SUA este că prosperitatea economică nu se traduce într-un nivel de educaţie mai ridicat al cetăţeanului de rând. Degeaba are SUA produsul intern brut pe cap de locuitor de $37.000, că nivelul de cultură e la fel ca în România, dacă nu mai scăzut.

Mulţi americani nu ştiu ce se întâmplă în lume şi nici nu îi interesează. SUA sunt cel mai relevant exemplu că poţi fi analfabet şi să conduci Porche, trebuie să ştii doar cum să apeşi pe buton (nu mai e nevoie nici să bagi cheia în contact fiindcă are pornire automată).

De curând citeam un studiu care zicea că 1 din 5 americani nu-şi poate găsi ţara pe hartă lumii. E şi mică tare SUA.... În România, când avem prezenţa la vot de 45-50% e considerată foarte scăzută, aici e considerată foarte mare, în general situându-se în jur de 25-30%.

"Vile de lux şi cartiere mărginaşe"

Majoritatea românilor care vin în SUA să studieze ajung să se învârtă numai în cercuri academice de nivel înalt şi nu intră în contact cu societatea în ansamblu. Poate şi de aceea îşi fac o imagine greşită sau, mai bine zis, incompletă despre SUA ca ţară.

Eu am avut posibilitatea să călătoresc cu programe ale universităţii în mai multe state şi zone şi am observat că sunt mari diferenţe. Am putut să văd şi vilele de lux de zeci de milioane de dolari din Beverly Hills şi Hollywood, dar şi cartierele mărginaşe din East Los Angeles unde te împuşcă pe stradă în plină zi, iar nivelul de trai e mai scăzut ca în Brăila.

Am observat că românii aflaţi în SUA sau în ţările Europei de Vest, atunci când se confruntă cu diverse probleme (birocraţie, creşterea preţurilor la diverse produse, rată mare a delincvenţei etc.), dau dovadă de multă răbdare şi înţelegere, pe când dacă s-ar fi întâmplat acelaşi lucru în România, ar fi acuzat imediat guvernul de incompetenţă şi prostie, chiar dacă guvernul nu ar fi fost de blamat în situaţia respectivă.

"Mi-aş dori ca în douăzeci de ani România să fie mai mult ca Germania decât ca SUA"

Să nu fiu înţeles greşit, ideea nu e să ridicăm România în slăvi, că avem foarte multe probleme şi noi, poate în domenii care contează mai mult, cum ar fi cel economic, dar în schimb, din multe puncte de vedere, stăm mai bine ca alte state.

Important este să preluăm ce e bun de la ţările mai dezvoltate, dar în acelaşi timp să înţelegem unde au greşit.

Ca părere personală, mi-aş dori ca în douăzeci de ani România să fie mai mult ca Germania decât ca SUA. Consider că dezvoltarea economică poate avea loc în acelaşi timp cu protecţia socială a claselor de jos. E foarte important alegem un model politic şi economic care să merite urmat.

Acasă, cât de des te duci?

Mă duc acasă de două ori pe an, în vacanţa de iarnă şi vacanţa de vară.

De ce anume ţi-e cel mai dor? Ce îţi lipseşte din România?

Cred ca mi-e dor de sinceritatea românilor. Nu că am fi cel mai sincer popor din lume, dar când te izbeşti de indiferenţa şi falsitatea altor culturi, îţi dai seama ce ai şi nu apreciezi la tine în ţară.

Ai putea să rămâi pentru totdeauna acolo? Ce-ţi place, ce nu-ţi place?

Stanford University e, cu siguranţă, una dintre cele mai bune universităţi din lume şi nu se compară oportunităţile de educaţie şi formare de aici cu oportunităţile oferite de alte instituţii de învăţământ superior. Sunt, sincer vorbind, foarte recunoscător pentru tot ce investeşte universitatea în mine.

În schimb, Statele Unite ale Americii sunt o ţară ca oricare alta, cu bune şi cu rele. Sunt sigur că dacă aduni avantajele şi dezavantajele vieţii în România cu a celei din SUA, tot Statele Unite ar ieşi mai bine, deşi asta nu anulează marile probleme cu care se confruntă, cum ar fi: lipsa unui sistem public de sănătate, violenţa stradală incredibilă, lipsa controlului armelor de foc, controlul calităţii produselor alimentare practic inexistent, lipsa programelor sociale adecvate şi a redistributiei venitului, dependenţa exesiva de petrol, etc.

Te gândeşti să te întorci în România?

Fiind pe ştiinţe politice, am o perspectivă total diferită de majoritatea românilor care vin să studieze în SUA, ei fiind în general pe ştiinţe exacte.

Deoarece, în România, oportunităţile în cercetare sunt limitate, pentru majoritatea românilor SUA devine destinaţia finală. În schimb, pentru mine, America nu e decât o staţie, una dintre multele prin care am trecut. Visul meu e să mă întorc în România, să fac politică şi să-mi schimb ţara în bine.

Am decis să studiez la Stanford pentru că mă poate ajuta în cariera mea pe viitor şi îmi pot face relaţii importante ce mă pot ajuta odată întors în România. În acest moment, pentru mine, ar fi foarte uşor cu o diplomă de la Stanford să mă angajez cu un salariu de $ 4-5000 pe lună când termin, dar nu vreau să fiu încă un imigrant calificat în California, ci mai degrabă un politician calificat în România, deşi câştigul meu lunar ar fi doar o părticică.

Tabere cu refugiaţi, la 3 ani după Katrina

De când sunt în SUA, am făcut tot posibilul să aflu cât mai multe despre ţară în sine şi am călătorit cu diverse programe peste tot. Am avut posibilitatea să văd cum în centrul oraşului New Orleans sunt încă tabere de corturi cu refugiaţi la trei ani după Katrina.

Majoritatea sunt negri (SUA încă mai au probleme cu rasismul, mai ales în statele din sud), iar condiţiile în care trăiesc sunt indescriptibile, fără electricitate, apă curentă sau gaze. Şocant este faptul că la câţiva paşi de tabără sunt cartiere cu vile de lux de 2-3 etaje şi cu maşini foarte scumpe parcate în faţa porţii.

"În SUA, selecţia naturală e de bază"

În SUA, statul nu are nicio obligaţie faţă de cetăţean: elevii nu primesc niciun fel de alocaţie, studenţii îşi plătesc integral studiile (cu excepţia celor cu burse evident), nu există ajutoare pentru femei însărcinate, toate spitalele sunt private iar costul medicamentelor şi al asistenţei medicale este complet în sarcina pacienţilor.

În mod paradoxal, deşi venitul mediu pe cap de locuitor în SUA este mult mai mare decât în România, pătura de jos din State o duce mult mai rău decât cea din România.

Imaginează-ţi că eşti o persoană fără adăpost şi ai o problemă medicală. Te duci la spital şi ei îţi cer câteva mii de dolari ca să te trateze. Aşa ceva e de neconceput în Europa de Vest, dar şi în România.

Interesant este faptul că americanii nu consideră că statele Uniunii Europene au capitalism, ci socialism. Ei zic că SUA e singurul stat cu adevărat capitalist. Tind să le dau dreptate, dar ăsta nu e un lucru cu care ar trebui să se mândrească.

Pe scurt: SUA este locul unde selecţia naturală e de bază. Dacă eşti sănătos şi cu forţă de muncă, o duci mai bine decât în orice altă ţară din lume, dar dacă eşti bolnav şi/sau incapabil să munceşti, chiar şi numai pentru o perioadă, atunci e vai de capul tău. O glumă clasică în SUA e că diferenţa dintre un falit şi un miliardar e un accident sau o operaţie medicală.