Grădini în stil francez: reguli de amenajare pentru un spaţiu exterior plin de eleganţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădini în stil francez. FOTO houzz.com
Grădini în stil francez. FOTO houzz.com

Simetria şi ordinea sunt principalii paşi în amenajarea unei grădini în stil francez, astfel încât imaginea de ansamblu să fie cât mai plăcută din punct de vedere estetic.

Grădinile în stil francez se amenajează în aşa fel încât să pună în valoare un element central, de regulă casa. Paleta coloristică specifică acestor spaţii exterioare se axează pe alb, verde, albastru/mov şi roşu intens. De regulă, plantele folosite la amenajarea unei gradini în stil francez sunt lavanda, daliile, Agapanthus şi Cannas.

Grădini în stil francez: arbuşti „sculptaţi“ şi forme geometrice

Arborii şi arbuşti sunt tunşi în forme geometrice variate, totul fiind delimitat cu pavaj, pietriş, borduri din piatră sau alte elemente decorative care formează „tablouri“ cât mai interesante şi mai plăcute din punct de vedere vizual, conform forbes.com. 

Grădinile în stil francez pot fi amenajate şi în spaţii mai restrânse, dar cu condiţia să fie atent îngrijite, din moment ce o astfel de grădină formală mizează pe aspectul ordonat, spre deosebire de grădinile naturale. Într-o astfel de grădină orice colţişor nearanjat va strica armonia întregului.

Grădini în stil francez: amenajarea zonei de luat masa

Tufişurilor şi arbuştilor „sculptaţi“ geometric (sau în alte forme) li se pot adăuga şi alte elemente arhitecturale, de tipul statuetelor, treptelor care fac legătura între o zonă şi alta a grădinii, fântâni arteziene mai mici sau mai mari, în funcţie de spaţiul exterior pe care îl avem la dispoziţie. Zona de luat masa poate fi inclusă prin conturarea unei terase de unde poate fi admirată întreaga grădină, iar mobilierul trebuie să fie cât mai simplu, realizat din materiale uşoare.

Ca sursă de inspiraţie, iată câteva exemple de grădini în stil francez: 

gradini in stil francez

FOTO houzz.com

image

FOTO houzz.com

image

FOTO houzz.com

image

FOTO housedesign.ninja

gradini in stil francez

FOTO houzz.com

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite