Cele mai frecvente greşeli care duc la creşterea în greutate
0Rutina din timpul nopţii este unul din cei mai importanţi factori care duc la creşterea în greutate. Fie că vorbim de gustările târzii, somnul insuficient sau consumul de cafea, toate acestea pot creşte predispoziţia la obezitate.
Conform cercetătorilor, creşterea bruscă a greutăţii poate fi pusă pe seama rutinei din timpul serii, când suntem tentaţi să mâncăm mai mult decât este recomandat. Dacă sunteţi conştient de motivele din spatele kilogramelor în plus, puteţi lua măsuri de precauţie alegând un mod de viaţă mai sănătos, scrie Brightside.me
Cele mai frecvente greşeli care duc la creşterea în greutate:
Gustările târzii
Sutudiile ne reamintesc că mâncatul după ora 18.00 duce la creşterea în greutate. În plus, poate creşte colesterolul, nivelul de insulină şi afectează negativ producerea de hormoni.
Consumul cafelei în timpul serii
Consumul cafelei în timpul serii nu numai că dăunează somnului, dar provoacă şi probleme de greutate. Oamenii de ştiinţă pun creşterea în greutate pe seama consumului de acid clorogen, găsit în cafea. Încercaţi să înlocuiţi cafeaua cu ceai din plante sau, chiar mai bine, cu apă caldă.
Somnul insuficient
Organismul are nevoie de aproximativ 7-8 ore de somn pe noapte. Altfel vor începe să apară probleme de sănătate. Studiile au demonstrat că există o legătură între privarea de somn şi schimbările negative ale metabolismului.
Lipsa exerciţiului fizic
Exerciţiile şi activitatea fizică joacă un rol crucial în scăderea în greutate, deoarece accelerează metabolismul şi arderea caloriilor. Este esenţial să faceţi mişcare zilnic.
Utilizarea de dispozitive electronice seara
Studiile confirmă că utilizarea dispozitivelor electronice înainte de somn duc la lipsa somnului şi, mai apoi, la creşterea în greutate. Aceste dispozitive interferează cu producţia de melatonină, hormonul responsabil de reglarea ciclurilor de somn. În loc să verificaţi reţelele sociale înainte de a merge la culcare, alegeţi să citiţi o carte interesantă sau să ascultaţi muzică relaxantă.
Trezitul târziu
Cercetătorii spun că persoanele care sunt expuse la lumină puternică dimineaţa au un indice de masă corporală mai scăzut decât cele care sunt expuşi la lumină mai târziu. Conform studiilor, 20-30 de minute de lumină naturală în aer liber influenţează indicele de masă corporală.