SUA: Povestea unei femei albe care a adoptat doi băieţi de culoare, într-o ţară marcată de prejudecăţi

Kristen Howerton şi soţul ei, Mark, au decis să adopte doi băieţi de culoare pe care să îi crească alături de cele două fete biologice ale lor. Ca părinţi albi, cei doi admit că este greă să le vorbească celor patru copii ai lor despre prejudecăţi şi rasism.

Kristen a hotărât să povestească pentru Yahoo Parenting despre cum a ajuns să îşi formeze o familie formată din doi copii negri - Jafta, de zece ani şi Kembe, de nouă ani - şi două fetiţe albe - India, de nouă ani şi Karis, de şase ani.

„Nu poţi să nu te gândeşti la prejudecăţi rasiale. Să ne uităm la prejudecăţi când vine vorba de adopţie: în statul nostru [California - n. r.], 7% dintre cuplurile care adoptă sunt deschise către copii negri. Şapte la sută”, spune femeia. ”Nu poţi să intrii în procesul de adopţie ştiind aceste cifre şi să nu înţelegi că ţara noastră are o problemă rasială. Şi este oribil să mă gândesc la provocările cu care fiii mei se vor confrunta pe baza acestor factori care sunt irelevanţi pentru caracterul lor”.

Ea spune că, în general, grijile ei sunt aceleaşi ca ale oricărui alt părinte. ”Însă mai există o componentă de frică, când creşti băieţi negri. Ar putea să ajungă într-o situaţie proastă, sau o greşeală ar putea fi făcută pe baza aspectului lor”.

Kirsten are 40 de ani şi a dorit mereu să adopte copii. A luat o decizie finală după ce a pierdut mai multe sarcini.

„Ştiam că copiii negri, în special băieţii negri, sunt suprareprezentaţi în sistemul de asistenţă. Am simţit că putem, foarte confortabil, să adoptăm băieţi negri. Aşadar, criteriile noastre au fost foarte largi, şi am ştiut că, făcând asta, ni se va plasa un copil negru”. Când Jafta a fost dat în grija familiei Howerton, la vârsta de şase luni, Kristen şi Mark au fost foarte fericiţi.

Următorul copil adoptat de ei a venit din Haiti.

„Am ales să adoptăm din Haiti pentru că am fost acolo de câteva ori şi iubesc acea ţară. Am prieteni care locuiesc acolo şi ştiam că sunt copii care aşteaptă”. Kembe avea tot şase luni când familia a primit aprobarea pentru adopţie, dar nu a putut ajunge în Statele Unite decât la trei ani şi jumătate.

Acesta a prezentat o nouă serie de provocări pentru familie. 

„Doream să putem să îi păstrăm cultura şi identitatea intacte”, spune femeia, aşa că ea şi soţul ei s-au apucat chiar să înveţe limba creolă şi să pună artă haitiană prin casă. Însă fiul ei dorea cu totul altceva.

„El nu dorea să fie un copil haitian. Dorea să fie un copil american, să se îmbrace şi să se poarte ca fiecare copil de aici. [...] El vrea să fie un copil american tipic, să poarte haine de skater şi să vorbească ca un californian”, spune Kristin.

Lupta cu prejudecăţile

Să creşti doi copii negri într-o ţară plină de stereotipuri reprezintă o luptă constantă cu prejudecăţile.

„Sunt percepuţi ca fiind mai mari, mai ameninţători decât copii albi de vârsta lor. [...] În cartierul nostru, la apus, mulţi copii se joacă de-a v-aţi ascunselea în întuneric. Oamenii vin acasă de la muncă şi aceşti copii alearcă prin cartier. Eu îmi spun că am un copil negru la fel de înalt ca mine. Nu pot să îl las să alerge noaptea prin curţile oamenilor”, povesteşte femeia.

Probleme apar şi în ceea ce priveşte hainele pe care copiii le poartă.

„Am discutat şi despre hanorace. E una dintre acele decizii pe care trebuie să le iei, ca părinte. Când cumpărăm un hanorac, cumpărăm unul într-o culoare stridentă”. Femeia se întreabă „Cum o să arate fiul meu pe stradă în acest hanorac? Ce pot să fac pentru ca oamenii să nu facă presupuneri despre el? Ceea ce este oribil. Este oribil să trebuiască să gândeşti aşa. Dar asta e viaţa”.

”Una dintre conversaţiile în legătură cu care am nevoie de cel mai mare ajutor este cea despre prejudecăţile rasiale. Cum să discut cu doi băieţi negri despre unele prejudecăţi de care se vor lovi, în special în legătură cu problema violenţei poliţiei împotriva bărbaţilor negri”, spune Kristen.