Metodele prin care putem menţine pasiunea vie în dormitor chiar şi după mai mulţi ani: sfaturi de la cupluri „cu vechime”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul unei relaţii, sexul este extraordinar şi e considerat o prioritate. În timp, după ani de căsnicie sau coabitare, relaţiile sexuale intră în rutină, iar frecvenţa lor scade, la fel şi pasiunea. Cu toate acestea, nu este ceva inevitabil. Mai multe cupluri stabile au povestit care sunt metodele prin care menţin viaţa sexuală la un nivel ridicat, plin de entuziasm, chiar şi după mulţi ani, scrie Womenshealthmag.com.

Jordan, care are 41 de ani, este împreună cu soţul ei de 20 de ani. Intimitatea dintre ei este desăvârşită, spune Jordan, pentru că ei ştiu să comunice, să facă împreună lucruri mărunte, care îi bucură. Sexul nu este doar o simplă plăcere fizică, ci un moment de intimitate, în care Jordan se simte în siguranţă. Comunicarea, discuţiile, gesturile mărunte sunt esenţiale pentru relaţia lor, iar amândoi au reuşit să treacă peste suferinţele din trecut datorită acestei căsnicii fericite.

În cele mai intime momente nu trebuie să fim preocupaţi ce poziţie să alegem, ori cum să facem o impresie deosebită, să-i asigurăm partenerului cât mai multă plăcere. Stresul acesta, obsesia pentru performanţă în pat este cel mai rău lucru în sex, crede Jordan.

Jennifer, care este căsătorită de 10 ani cu Brendan, spune că înainte de a forma un cuplu cu bărbatul ei, au fost foarte buni prieteni şi discutau inclusiv despre experienţele lor sexuale. Chiar şi după o relaţie de 10 ani, ştiu să se simtă bine împreună, pentru că discută deschis despre ce vor să facă şi ce nu, care sunt fanteziile lor erotice şi vor să experimenteze mereu ceva nou. Sfatul lui Jennifer este ca fiecare cuplu să încerce acele lucruri care îi incită pe parteneri, chiar dacă poate fi vorba de o ciudăţenie: un fetiş, un limbaj mai deocheat sau sex într-un loc inedit.

La rândul său, Brendan spune că este esenţială comunicarea dintre parteneri. Dacă unul este obosit seara şi nu are chef de sex, atunci e mai bine să amâne momentul de intimitate pentru a doua zi dimineaţă.

Fiona şi Brian, care sunt împreună de 8 ani în ciuda diferenţei destul de mari de vârstă dintre ei (15 ani) spun că un cuplu trebuie să-şi gândească viaţa sexuală doar în funcţie de propriile sale nevoi şi dorinţe. Nu trebuie să fie o competiţie cu alte cupluri. Singurul lucru care contează este dăruirea şi oferirea de iubire, orice alte aşteptări şi ambiţii trebuie să dispară.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite