Copilul-făcăleţ. Cum se răzbună mami pe tati

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când oboseşte să ţipe şi să spargă ceşti nevinovate, o mamă adevărată se gândeşte la copil: cum să-l folosească mai eficient în lupta cu soţul ei? Îl asmute ca pe-o torpilă asupra tătânelui.

Copilul este, nu-i aşa, minunea vieţii noastre, este acel miracol care ne aduce surâsul, fericirea, speranţa şi bărbatul înapoi acasă. Oricât de grea ar fi o zi, dacă la capătul ei dăm de zâmbetul copilului nostru, toţi norii se împrăştie, ca să cităm din marele înţelept Facebook. Mai ales dacă respectivul zâmbet este, de fapt, un rânjet sardonic aţintit asupra consortului nostru, tatăl odraslei. Pentru că nicio răsplată nu e mai mare şi mai emoţionantă, în cariera de mamă devotată, decât să vezi că puiul tău îl şantajează pe taică-su: dacă n-o laşi pe femeia aia şi nu te-ntorci la mami, o să iau numai 3 la matematică, pentru că sunt stresat!

Bârfiţi, gazde, nu dormiţi!

Pe vremea când îmi alegeam bărbaţii atât de bine, încât petreceam singură cuc şi Paştele, şi Crăciunul, a existat un an în care o fostă colegă, Nicoleta, m-a chemat să stau cu ea şi cu minunata ei familie în noaptea de Ajun. După ce i-am dat iubitului meu cele opt telefoane tradiţionale şi l-am întrebat de fiecare dată dacă sigur-sigur e în delegaţie în ziua de Crăciun, iar el m-a împroşcat cu tot atâtea ”da”-uri pline de dragoste şi tupeu, am acceptat invitaţia Nicoletei.

Ea locuieşte împreună cu soţul ei, Adi, şi cu rodul iubirii şi al prezervativelor defecte, Ionuţ. Progenitura avea zece ani şi tot atâtea întrebuinţări casnice. Asta deoarece, aveam să aflu curând, ei trăiau într-o casă de vis şi într-o căsnicie de coşmar. În timp ce atârna globuri în brad, în acorduri de colinde, Nicoleta îmi şoptea, pătrunsă de magia sărbătorilor: ”Adi e un dobitoc!”. Păstrându-mi zâmbetul larg decupat, spre a nu trezi suspiciunea lui Adi – care era patru metri mai încolo, descâlcea maţele instalaţiei de beculeţe -, am şuierat ca un ventriloc (deşi oricum mă bruia Hruşcă suficient): ”Dardeceziciasta?”. ”De-aia, că are pe una, mi-a mâncat zilele, şi-acum e cu fundu-n sus, că nu poate să se ducă la ea de Crăciun!”. Am pus şi eu întrebarea aceea tâmpită pe care o pun toţi americanii în filme, atunci când o femeie îi anunţă că e gravidă: ”Eşti sigură?”. Bineînţeles că era sigură, pentru că deşteptul nu dăduse log-out din Facebook, ştiind că Nicoleta nu le are p-astea cu site-urile de socializare. Ea nu avea cont şi habar n-avea să treiere asemenea pagini, dar avea o colegă care îşi dădea masteratul în acest vast domeniu, aşa că a pus-o p-aia să scormonească. Şi ce le văzură ochii? El era tot într-un like, poke şi share cu o fostă iubită, care între timp se măritase şi divorţase, deci era liberă ca amanta cerului. Iar el părea îndrăgostit mangă de ea. Evident, hackeriţele au găsit şi un cârnat de mesaje private, în care ea îi amintea lui că e al doilea Crăciun pe care îl petrece cu mă-sa şi cu ta-su, deoarece el, Adi, iubitul ei, refuză să-i spună Nicoletei că n-o mai iubeşte corespunzător şi, pe această cale, doreşte un divorţ. El juca singura carte din mânecă: am copil, draga mea, mai aşteaptă un pic, să mai crească un centimetru, doi, că poate atunci înţelege mai bine situaţia.

Înspumată ca ecluza din Agigea, Nicoleta mi-a spus că, de când a citit asta, îşi dresează copilul să-i facă lui taică-su viaţa rumeguş. A mers până acolo încât, când ea s-a prins că Adi minte, susţinând că trebuie să plece într-o călătorie de afaceri taman în perioada când era ziua de naştere a ibovnicei de pe Internet, Nicoleta l-a fardat p-ăla micu’. I-a dat cu ceva galben şi cu movuliu pe sub ochi şi l-a învăţat să spună că are ameţeli, greţuri şi vedenii şi că vrea ca tati, tati şi numai tati să stea cu el, altfel simte cum moare, uite-aşa, moare şi gata. Pramatia mică avea atâta talent, încât tătuca l-a crezut instantaneu, a scăpat valiza din mână şi-a făcut cale-ntoarsă de la uşă, spre binele unei familii astfel reunite. La celălalt capăt al circului, amanta ronţăia chibrituri, de nervi.

Adi şi Nicoleta sunt împreună şi azi, odrasla s-a făcut ditamai hăndrălăul, dar încă mai leşină subit de câte ori taică-su extrage din debara vreo geantă de voiaj. Nicoleta îmi spune mereu cât de fericită te face un copil şi că ar fi cazul să mă îndeletnicesc şi eu cu asta, că-mi cam expiră termenul. Are dreptate, mâine-poimâine mă trezesc înşelată, cu bărbatul ţinându-mi un discurs stimulant despre libertate şi dreptul la fericire, iar eu n-am niciun copil care să încalece balconul de dragul meu şi să-i spună lui taică-su că, dacă nu stă cu noi, el se aruncă. Iar săritura lui în gol şi-ar nimeri scopul, paradoxal, în plin.

Nervosul s-a născut poet

Sandu, prietenul unor prieteni de-ai mei, era fleaşcă de supărare. Lavinia, nevastă-sa, plecase la muncă în Italia, fără acordul lui. Pentru o vânzătoare la gelaterie-cofetărie, cum susţinea ea că e acolo, trimitea cam mulţi gologani acasă. Asta i-a trezit lui neuronii din somn şi a început să suspecteze ceva imoral şi ilegal. Numai gândul că Lavi a lui face trotuarul la Roma îl scotea din alveola tihnei. A somat-o să vină acasă, aia nici nu voia să audă, moment la care el a băgat la înaintare copilul rezultat, fetiţa lor de 12 ani. A pus-o p-asta mică să-i scrie maică-sii pe e-mail o poezie chipurile compusă de ea (în realitate, inventată de Sandu), în care îşi jelea singurătatea, dorul de mami şi deznădejdea de copil abandonat. Fata a protestat, a zis că nu-i e chiar aşa de dor, că preferă dovezile pecuniare ale afecţiunii materne, deoarece aspiră la un smartphone şi la alte smart-chestii fără de care nu e destul de cool la şcoală.

Dar Sandu şi-a exercitat drepturile părinteşti, plin de căldură şi spirit protector: ”Marş şi copiază poezia şi trimite-i-o lu’ mă-ta, că altfel nu mai vezi un şfanţ de la mine, te duci în trening la şcoală!”. Nasol. Terifiată de această perspectivă, fata a scris mesajul: ”Draga mama, te iubesc, m-i se umple ochi de lacrimi dak ma gandesc la tine, pt k i-mi este foarte dor si uite ca tiam scris o poiezie”. Urmau niste versuri la care-ar fi plâns cu sughiţuri şi Chuck Norris. Erau metafore lugubre despre un suflet de copil închis într-un cavou al inimii, despre suferinţa ei şi dorinţa de a muri dacă mami nu se întoarce la ea, şi nu vrea orice moarte, vrea să moară singură, în frig, ca fetiţa cu chibriturile, căci numai aşa mama ei va înţelege cât de chinuit şi trist îi este copilul. Şi degerat, desigur. Message sent. A trântit capacul laptopului, apoi a plecat în oraş, să vadă ultimul Shrek, să se umfle de pizza şi să-şi cumpere jeanşii cu spărturi, promişi de tati dacă-i scrie maică-sii poezia groazei.

Lavinia a luat la cunoştinţă şi, roasă de moliile remuşcărilor, şi-a luat paporniţele şi-a venit acasă. Fiică-sa a picat abia atunci într-o deprimare asortată cu poezia pe care i-o dictase taică-su, ea până la acel moment nefast se distrase excepţional. Ca să-l iubească pe el mai mult, Sandu o lăsase să-şi facă de cap (un cap cu păr cam verde, avea să constate Lavinia), iar acum se întorsese vipera care îi interzicea să mai rămână corigentă şi să se mai pupe franţuzeşte cu băieţii dintr-a opta. Nu trecea zi să nu-i reproşeze fetei că, vorba unui banc, ea şi-a rupt de la gură ca să se întoarcă în ţară cu bine, deci aşteaptă recunoştinţă din partea plodului.

Au trecut câţiva ani, iar Sandu plesneşte de fericire. Nici nu-i vine să creadă că, atunci când Lavinia îi spusese că e gravidă, el făcuse cuvenita criză de nervi. Acum, realiza cât e de preţios un moştenitor. E o unealtă fină, un târnăcop de argint pe care-l poţi folosi ca să faci praf tot ce nu-ţi convine într-o căsnicie.

Iubire, un şantaj de porţelan

Un şablon al familiilor luxate este faptul că primul părinte care înhaţă copilul îl ameninţă pe celălalt că n-o să-l mai vadă niciodată, dacă nu-şi va băga minţile înapoi, de unde şi le-a scos. Dar cred că s-a cam demodat metoda. Asta mergea în secolul trecut, când ambilor părinţi le păsa de mlădiţele lor. Azi, de multe ori, avertizarea că nu-l mai laşi să vadă copilul e o veste minunată pentru părintele rătăcitor.

Adina făcuse un băiat în primul an de facultate, dar fericitul tată n-a dorit să se însoare cu victima, deşi susţinea că-l iubeşte la nebunie pe bebe, şi-ar tăia un deget de dragul lui. Adina i-a poruncit să-şi lase falangele la locul lor şi să facă bine s-o ducă măcar la starea civilă, dacă nu vrea şi la popă, ca să aibă şi copilaşul un tată. El susţinea că, tehnic vorbind, orice copil are un tată, dar ea nu se mulţumea cu biosarcasmul lui. Atunci, a trecut la planul de avarie: i-a interzis lui să-şi mai vadă băiatul. De câte ori se uita pe vizor şi-i vedea mutra bleagă cerşind o întrevedere cu pruncul, Adina îl înjura prin uşă, apoi încuia şi cu broasca, şi cu yala.

La scurt timp, valoarea copilului creştea ca lira sterlină, era cea mai tare monedă de schimb. Negocierile erau un regal de contabilitate vie. Dacă facem acte de căsătorie, dar vrei să stăm separat, te las să-l vezi o dată pe săptămână. Dacă vrei să-l vezi mai des, stai cu mine-n casă. Dacă vrei să stai cu mine-n casă, mă duci şi la biserică şi facem nuntă mare. Alege. Grea decizie! El şi-a turtit creierii, n-a dormit, n-a mâncat, s-a zbătut în gânduri ca sub atacul ţânţarilor, apoi, după zile şi nopţi încercănate, s-a hotărât: se va însura. Cu iubita lui din Suedia, desigur. Adina a înţepenit. Bărbatul i-a explicat că se mută la Stockholm, unde se va căsători cu Vilma lui, care i-a promis o târnă de copii blonzi ca spicul fericirii. Dintr-o dată, valuta forte a Adinei era în cădere liberă. Cu frazele rostite în marşarier, lăsa de la ea, ceda pas cu pas, se opintea să renegocieze, dar era prea târziu: Vilma pusese deja pe Facebook o poză cu un test de sarcină pozitiv, înştiinţîndu-l astfel online pe iubitul ei român că iese un răsad în cuplu.

Mi-a ajuns la urechi că, de-atunci, băiatul Adinei continuă totuşi să fie unealtă ascuţită. În sensul că femeia îi spune noului ei iubit: ”Dacă vrei să-l trimit p-ăsta mic definitiv la taică-su, în Suedia, mă iei tu de nevastă!”.             

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite