Shaorma greu de mâncat

E trecut de zece noaptea. Sorin înfulecă. Tu mai tragi un gât de Pepsi, poate îţi trece greaţa de la shaorma asta greţoasă. Cine a fost cu ideea să vă opriţi la shaormerie?

Când aţi ieşit de la teatru, i-ai propus să mergeţi să beţi un vin, o bere, ceva. Sorin a zis că e cu maşina şi s-a oferit să te ducă acasă. Tu i-ai mulţumit şi pe drum te-ai simţit obligat să-i faci cinste. Pentru că a venit în Bucureşti, te-a sunat, te-a invitat la teatru, avea o invitaţie cu două locuri, de unde a făcut rost de invitaţie provincialul ăsta?, uite că ai uitat să-l întrebi, l-ai aşteptat în faţa teatrului şi a apărut un balon, Dumnezeule, un balon umflat cu pompa!, ce fălci umflate, ce burtă umflată prin cămaşă!, şi el a dat din cap, răspunzând pe muţeşte la uluirea ta: din cauza stresului, nu mai sunt Sorin cel din urmă cu 30 de ani!

„Mai ţii minte când ai venit în Galaţi?“ – îl întrebi şi mai bei nişte Pepsi. El dă din cap, care Galaţi? Îi aminteşti: în '89, în septembrie... Auzi undeva în spatele tău: „Domnu', să nu aruncaţi la gunoi...“. Te întorci şi-l vezi pe cerşetor dincolo de gardul terasei: „Să nu aruncaţi la gunoi...“. Ai înţeles, dracu' să te ia!, nu poţi să mănânci în tihnă, nu poţi să-i aminteşti ceva lui Sorin! „Când ai venit la Galaţi şi-am băut o sticlă de vodcă?“ Sorin se încruntă, ai putea să-l ajuţi, tocmai murise tatăl Mihaelei şi v-aţi îmbătat amândoi la priveghi, apoi se luminează, îi place shaorma pe care a înfulecat-o pe jumătate. Chiar meritai acum o vodcă, să-ţi mai treacă impresia proastă de la spectacol. Ai boscorodit, ai pufăit, ai oftat ostentativ, până s-a întors o cucoană din rândul din faţă şi s-a uitat cruciş la tine, taci! Ai tăcut şi i-ai dat un cot lui Sorin, uite şi la asta, înghite toate făcăturile de pe scenă, aşa e publicul din ziua de azi, aplaudă orice rahat! Dar Sorin n-a mişcat. Ai întors capul şi l-ai văzut cum dormea. Dormea dus. I-ai tras un ghiont mai tare, ce faci, dormi? Doi boşorogi la teatru, asta sunteţi, boşorogi!

Ce vrei să mai ştii despre femeia aia, care a dispărut la timp din vieţile voastre, ca să nu mai sufere nimeni?

„Îmi aminteşti când am venit la tine, la cămin, la Argeş?“ – te întreabă Sorin cu fălcile umflate, în mişcare. „Ai fost tu la mine? La cămin? Când?“ Sorin rânjeşte şi dă din cap, a fost, a fost, dar tu nu-ţi aminteşti. Mihaela a fost la tine, dar n-a rămas. Sorin a căutat-o pe Mihaela la tine, în căminul de inginer stagiar?... „Domnu', să nu aruncaţi la gunoi!“ Ce-ar fi să te întorci şi să-i arunci în mutră shaorma? Nu te întoarce, e un gol mare în mintea ta.

„Şi despre Mihaela ce mai ştii?“ – îl întrebi. Sorin dă din cap şi nu înţelegi ce vrea. Repeţi: „De Mihaela ce mai ştii?“. Privirea lui Sorin nu mai are nimic din amintirile tale din urmă cu 30 de ani. Te fixează cu reproş, cu silă, cu dispreţ pentru jocul tău ipocrit, cum de l-ai întrebat asta, când tu ştii ceea ce ştie şi el, ştiţi amândoi, ce vrei să mai ştii despre femeia aia, care a dispărut la timp din vieţile voastre, ca să nu mai sufere nimeni, s-a prăpădit, asta vrei să-ţi spună? Sau poate Sorin ştie că ea trăieşte... „Domnu', domnu'!“ Te întorci şi-i întinzi shaorma, fără să-l priveşti. „Bogdaproste!“ – auzi şi glasul dispare în noapte.