VIDEO Obama, ţinta ironiilor comicilor americani
0Câştigătorul unui Nobel pentru Pace la nici zece luni de când a preluat frâiele Statelor Unite, preşedintele american Barack Obama, începe să pierdă teren în propria ogradă. Dacă Academia suedeză i-a acordat o distincţie pentru intenţiile sale privind politica internaţională, oamenii de comedie de peste Ocean ai început să se sature de discursul său şi să ceara fapte, nu vorbe, potrivit "News York Times".
"Ocupat să rezolve atâtea lucruri definitorii ale mandatului său, este posibil ca preşedintele Obama să nu fi observat că bancurile comicilor americani la adresa sa au început să se înăsprească", scrie NYT.
Vremurile în care oamenii din divertismentul american se limitau la a face glume despre mărimea urechilor demnitarului sau despre slaba calitate a jocului său de bowling sunt demult apuse.
Primii care au înăsprit tonul sunt cei de la "Saturday Night Live". Într-un schetch, Obama, interpretat de Fred Armisen, se apăra de acuzaţiile potrivit cărora, în timpul mandatului său, Statele Unite au început să semene cu URSS sau cu Germania nazistă. "Când arunci o privire asupra activităţii mele (în calitate de preşedinte, n.r) vezi tot ceea ce am făcut până acum. Adică, absolut nimic", a fost replica dată de comicul care îl interpreta pe liderul american.
Obama a fost de ceva vreme în atenţia oamenilor de comedie de peste Ocean. În timpul campaniei pentru Casa Albă glumele erau mult mai moderate, asta şi pentru că era primul candidat de culoare la preşedinţia Statelor Unite şi pentru că stilul său sigur pe sine lăsa puţin loc pentru caricatură.
Obama a fost, de altfel, şi primul preşedinte care a participat la emisiunea lui David Letterman, "The Late Show".
Nici cunoscutul om de televiziune John Stewart nu a scăpat prilejul de a lua în răs politica "multe vorbe, puţine fapte" adoptată de Obama. Stewart a făcut haz se scuza folosită până acum de administraţia Obama pentru a justifica faptul că nu a reuşit să se ocupe de nicio problemă importantă anunţată cu pompă în discursuri: "president has all that things on his plate" (preşedintele are multe lucruri pe agendă, n.r).
Răspunsul lui Stewart a stârnit hohote de râs în sală: “All that stuff you’ve been putting on your plate?. It’s chow time, brother. That’s how you get things off your plate" ("Este timpul să mesteci, frate. Aşa scoţi lucrurile astea de pe farfuria ta", n.r).
Nici Jay Leno nu s-a abţinut când a fost vorba să critice administraţia Obama şi greutatea de a lua decizii şi de a le pune în practică. "Nu vă aşteptaţi ca preşedintele să ia o decizie în viitorul apropiat privind trimiterea de trupe în Afganistan. Nu uitaţi că a avut nevoie de cinci luni pentru a se decide asupra căţelui prezidenţial", a glumit Leno.
Căştigarea premiului Nobel pentru Pace a diversificat temele folosite pentru a se face haz de liderul american. În contextul în care Obama începe să fie văzut la el acasă drept un om politic inactiv, câştigarea celebrului premiu nu poate decât să strârnească ironii. "Cea mai mare realizare a lui Obama de când a venit la putere?...hmmm...câştigarea premiului Nobel", a adăugat amuzat Jay Leno.