VIDEO Donald Trump demonstrează că părul său este natural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO AP
Donald Trump FOTO AP

În stilul său caracteristic, Donald Trump a încercat, joi, la un eveniment de promovare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale de anul viitor, să demonstreze presei că celebra sa coafură este naturală.

Controversatul om de afaceri a chemat o femeie din public pentru a-i da cu mâna prin păr şi a confirma celor prezenţi că podoaba sa capilară nu este o perucă. Femeia le-a spus celor prezenţi că părul miliardarului pare natural, informează „Time”.

Trump a fost acuzat de multe ori în presa americană că ar purta o perucă sau că a efectuat un transplant de păr, din cauza faptului că părul său este mult prea des în comparaţie cu cel al altor bărbaţi de aceeaşi vârstă. Candidatul republican a împlinit 59 de ani în iunie.

Donald Trump conduce detaşat în sondajele de opinie referitoare la alegerea candidatului republican pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, fiind susţinut de 28% dintre republicani. Următorul în sondajele partidului este fostul neurochirurg Ben Carson, cu 12%.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite