SUA se implică în cazul Iuliei Timoşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegeri parlamentare în Ucraina

Senatul american a aprobat în unanimitate o rezoluţie prin care cere  Ucrainei să o elibereze pe fostul premier Iulia Timoşenko, în contextul în care Kievul speră să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană la Summitul de la Vilnius, în cursul săptămânii viitoare, anunţă agenţia Agepres.

Documentul are un caracter neconstrângător şi face apel la eliberarea lui Timoşenko, citând o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului din aprilie prin care arestarea opozantei, în 2011, era catalogată drept ilegală. 

De asemenea, se face trimitere şi la dorinţa Kievului de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în cadrul Summitului Parteneriatului Estic ce va începe în Lituania la 28 noiembrie.

Perspectivele legate de semnarea efectivă nu par însă tocmai promiţătoare, în condiţiile în care Ucraina nu a reuşit să întreprindă niciun pas concret în vederea aprobării aşa-zise „legi Timoşenko“, în virtutea căreia aceasta ar putea fi transportată în străinătate pentru a primi îngrijiri medicale. 

Rada de stat a amânat pentru a doua oară votul din plen, referitor la eliberarea din motive medicale a fostului oficial.

Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare în 2011 pentru abuz de putere în legătură cu un contract energetic cu Rusia considerat nedrept din punct de vedere financiar pentru Ucraina. Ea insistă însă că procesul a fost unul motivat politic.

Senatorul Dick Durbin, care a susţinut rezoluţia, a afirmat că Ucraina este o „prietenă şi o aliată“ a Statelor Unite ale Americii şi că Kievul, în mod tradiţional apropiat de Moscova, ar trebui să construiască o relaţie cu Vestul.

„Conducerea ţării îşi vede viitorul, în mod corect, alături de Vest“, a declarat Durbin, potrivit unui comunicat de presă, transmis de agenţia rusă Ria Novosti.

Mai multe pe această temă

Preşedinţia UE: Acordul cu Ucraina ar putea fi amânat pe termen lung în cazul unui eşec

Acordul de asociere la Uniunea Europeana pe care ar urma sa il semneze Ucraina cu statele membre ar putea fi amanat pe o perioada de unul sau doi ani, daca la Summitul de la Vilnius, desfasurat saptamana viitoare, nu se va ajunge la un numitor comun cu autoritatile de la Kiev, a precizat marti presedintia lituaniana a Uniunii Europene, conform Agerpres.

Avertizarea a fost facuta de presedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a carei tara asigura in prezent sefia UE.„Nimic nu garantează că ar putea fi semnat peste un an sau doi. Pauza în relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Ucraina ar putea dura foarte mult timp”, a mentionat oficialul lituanian, la Vilnius.

Kievul se joacă în continuare cu nervii UE. Examinarea „Legii Timoşenko“, amânată pentru joi

Examinarea proiectului de lege care i-ar permite opozantei ucrainene încarcerate Iulia Timoşenko să plece la tratament în străinătate, aşa cum solicită Uniunea Europeană, a fost amânată pentru joi, a anunţat preşedintele Parlamentului ucrainean, Volodimir Rîbak, relatează AFP.

„Joi, vom începe cu examinarea unor legi în vederea integrării europene", a declarat Rîbak, enumerând în special proiectul de lege privind "îngrijiri în străinătate pentru deţinuţi".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite