O industrie de tras pe sfoară CIA!

În Memoriile sale, publicate postum în 2003, sub titlul A Look Over My Shoulder: A Life in the Central Intelligence Agency,  Richard Helms, fost director CIA, veteran al Agenţiei de pe vremea OSS, povesteşte că-n anii de debut ai Războiului Rece, dintre URSS şi SUA, CIA s-a confruntat cu lipsa informaţiilor despre Uniunea Sovietică, despre Est în general.

De aceea, informaţiile, documentele se plăteau foarte bine de către Agenţie.
N-a trecut mult timp şi – după cum scrie Richard Helms – a apărut şi înflorit „industria artizanală”, „ca răspuns la nevoia stringentă de informaţii solide despre URSS şi zonele din Europa de Est aflate sub ocupaţie sovietică”.
La vremea respectivă, Richard Helms răspundea în CIA de Europa de Est.
Despre cum funcţiona această industrie, el îşi aminteşte în chip savuros:
„Urmînd exemplul din manual al ecuaţiei cerere-ofertă, au apărut o mulţime de informaţii contrafăcute, iar rezultatele erau disponibile pentru oricine avea buzunarul deschis. Rapoartele false erau, de obicei, obţinute din materiale preluate de la presă şi erau furnizate de către refugiaţi. Odată asamblate, materialul autentic era condimentat şi completat cu date contrafăcute, menţionând că proveneau din surse diverse – dar mereu «de la nivel înalt» sau «din interior» – ale căror identităţi erau cunoscute doar de către furnizorul informaţiei”.
Un exemplu de produs al acestei industrii stîrneşte rîsul.
Povesteşte Richard Helms:
„Dacă un serviciu de informaţii era continuu presat să obţină informaţii despre producţia de uraniu din Germania de Est – şi noi toţi simţeam această presiune – falsificatorii reacţionau corespunzător. Îmi amintesc o mostră de «uraniu radioactiv» - despre care se presupunea că a fost prelevat dintr-un transport cu destinaţia Moscova – a ajuns într-o foiţă de staniol şi avea dimensiunea unei mingi.”
Potrivit lui Richard Helms, produsele fabricilor de informaţii invadau nu numai CIA, dar şi alte instituţii americane: Departamentul de stat, Pentagonul.
Agenţiei i-a revenit atunci o misiune niţel şuie -identificarea fabricilor de informaţii false.
„Eforturile fabricilor de date de a exploata serviciile de informaţii occidentale şi de a influenţa politica SUA au atins punctul culminant în 1952. În 1951, o treime dintre lucrătorii operativi ai CIA din Austria se ocupau de identificarea cazurilor de fabricare de date.”
Cum avea loc această contraofensivă:
„În cadrul procesului de curăţare, numele, datele specifice în derularea activităţii şi fotografiile autorilor de documente fabricate identificaţi au fost circulate în rîndul serviciilor occidentale în documente denumite liste «de ars». Peste ceva vreme, cred că va apărea un fragment de document secret din care să reiasă că cineva a recomandat ca agentul secret «Willy Piefke» să fie «ars». Oricît de tentantă ar părea această pedeapsă, trebuie să se înţeleagă o dată pentru totdeauna că în jargonul nostru, «a arde» nu însemna decît adăugarea numelui şi a datelor unui asemenea individ pe listele care circulau, incluzîndu-i pe  aceia despre care se ştia că  fabricau rapoarte de informaţii.”
Ivirea unei industrii a informaţiilor contrafăcute despre URSS, despre Est, pentru a fi vîndute CIA e un fapt de un comic nebun.
S-o recunoaştem.
Viaţa e uneori un izvor de comic mult mai bogat decît cel presupus talentului sau chiar geniului unui mare scriitor satiric.