Obama: creşterea şomajului, o trezire la realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obama: creşterea şomajului, o trezire la realitate
Obama: creşterea şomajului, o trezire la realitate

Preşedintele american Barack Obama a declarat ieri că creşterea şomajului în septembrie, anunţată în ziua în curs, reprezintă 'o trezire care ne face să reflectăm' la faptul că piaţa muncii are nevoie să se refacă după recesiune.

"Am făcut în mod sigur progrese pe acest front de iarna trecută, când pierdeam în medie 700.000 de slujbe pe lună", a declarat Barack Obama.

"Dar cifrele privind ocuparea forţei de muncă publicate astăzi (vineri - n.r.) ne dau de gândit şi ne reamintesc că trebuie să ne luptăm cu fiecare indicator pentru a ajunge la relansare economică"
, a spus liderul de la Casa Albă la revenirea sa de la Copenhaga, unde a susţinut candidatura oraşului Chicago la organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2016, pierdută în favoarea oraşului brazilian Rio de Janeiro.

"De la preluarea funcţiei am spus că şomajul este adesea ultimul lucru care îşi revine după o recesiune, este ceea ce ne învaţă istoria", a declarat el.

Numărul joburilor dispărute a depăşit orice aşteptări în septembrie, iar rata şomajului a urcat la 9,8%, faţă de 9,7% în luna precedentă, conform cifrelor date publicităţii de Departamentul Muncii de la Washington, relatează Agerpres.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite