Mijloace de comunicare ruseşti, instalate la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijloacele de comunicare de fabricaţie rusească sunt instalate la Casa Albă pentru a menţine legăturile directe de comunicare între liderii americani şi ruşi, a anunţat pentru Sputnik un purtător de cuvânt al companiei ruse Rostec.

"Un sistem de legături criptate pentru liderii naţionali care a fost dezvoltat de grupul Avtomatika, ce face parte din Rostec, a fost testat de experţi din SUA care au recomandat echiparea liniei directe Moscova-Washington. De la înfiinţare, linia directă este echipată în mod invariabil cu echipamente fabricate de ruşi", a declarat purtătorul de cuvânt.

Potrivit lui, de la apariţia liniei directe, grupul Avtomatika a dezvoltat şi a construit zeci de modificări ale dispozitivelor de criptare şi sisteme de legături criptate şi securizate.

"Aparatele fabricate de Avtomatika operează în birouri, trenuri şi avioane care oferă liderilor naţionali un sistem sigur de gestionare operaţională a ţării", a adăugat el.

În Rusia, Grupul Avtomatika este lider în în ceea ce priveşte securitatea informatică, dezvoltarea şi fabricarea mijloacelor şi sistemelor de legături securizate, a sistemelor informatice şi a telecomunicaţiilor securizate, precum şi a sistemelor automatizate de management specializat.

Kremlinul a afirmat miercuri că are nevoie să înţeleagă dacă Washingtonul este dispus să coopereze cu Rusia, înainte de întâlnirea de joi între consilierul prezidenţial american pentru securitate John Bolton şi omologul său rus Nikolai Patruşev, relatează site-ul agenţiei Reuters.

 Cei doi consilieri se vor întâlni joi la Geneva, aceasta fiind prima întrevedere la nivel înalt de la summitul între Donald Trump şi Vladimir Putin, care a avut loc în luna iulie la Helsinki.

"Destabilizarea relaţiilor bilaterale continuă. Trebuie să identificăm câteva domenii în care să cooperăm şi să înţelegem dacă există astfel de domenii şi dacă omologii noştri îşi doresc acest lucru", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a informat că Vladimir Putin s-a întâlnit miercuri cu Consiliul de Securitate pentru a discuta problemele din relaţiile SUA-Rusia, înainte de întâlnirea între Bolton şi Patruşev.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite