Descătuşarea Americii şi Războiul Rece 2.0
0SUA şi China poartă un “război rece” bilateral, dar inegal, astfel încât Washingtonul a venit să egaleze balanţa de putere şi să preia conducerea competiţiei, unde Rusia este o victimă colaterală.
Secretarul de Stat, Mike Pompeo, a anunţat că SUA va începe retragerea din cadrul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare, fiind un proces estimat la 6 luni, cu start de pe 2 februarie. Astfel, mai există o fereastră de timp pentru a se ajunge la o înţelegere între cele două puteri nucleare.
Nu reprezintă o surpriză această decizie strategică, deoarece un principiu definitoriu al politicii SUA este că nimeni sau nimic nu o poate împiedica în libertatea ei de acţiune. Tratatul, un vestigiu juridic din 1987, când Reagan şi Gorbaciov, ca părţi ai bipolarismului, a reprezentat unul din paşii esenţiali de stopare a cursei înarmărilor, deoarece economia sovietică gâfâia.
Rusia se află într-un punct de presiune economică, fiind pe sistem de avarie: preţ scăzut la petrol, economie nesustenabilă, sancţiuni internaţionale şi o politică militaristă ineficientă. Concomitent, o altă veste foarte proastă pentru Rusia nu este retragerea SUA, ci faptul că Beijingul începe uşor-uşor extracţia gazelor de şist, având rezerve subterane de 31,6 trilioane metri cub, considerate cele mai mari de pe planetă. Acest lucru va afecta înţelegerea din 2014, în valoare de 400 mld $.
Combinate, Rusia intră în linie dreaptă pentru o falimentare garantată, pentru că o nouă cursă a înarmărilor cu SUA, puternic angajată într-un “război rece” cu China şi de a o bloca să intre în Vestul Pacificului, înseamnă o cursă a morţii prin sufocare. Natural, liderul de la Kremlin va menţine în continuare aparenţele, însă decăderea economică se va resimţi din ce în ce mai puternic, iar rusul obişnuit din Krasnodar va ieşi în stradă când nu vor mai exista bani de salarii.
În aceeaşi notă, focusul a fost pe Rusia, dar ea este mai degrabă victimă colaterală, când de fapt ţinta anulării Tratatului o reprezintă China. A avut o creştere economică considerabilă, însă ritmul s-a oprit, fiind bazată pe exporturi masive, în special către piaţa SUA, unde economia americană începe să se contracte. Concomitent, a ştiut să facă investiţii considerabile în Armata de Eliberare a Poporului, în zona de cercetare şi înzestrare, având un interes real de a deveni o putere continentală şi ulterior maritimă pe direcţia Pacificului de Vest, intrând automat în coliziune directă cu SUA.
Prin ieşirea din Tratat, care limita SUA în capabilităţile ei, Washingtonul a dat semnalul noului Război Rece şi a noii curse a înarmărilor. America, încă de anul trecut, a spus clar şi răspicat că există o nouă confruntare între ea versus China şi Rusia, cu precădere în Europa Centrală şi de Est, fiind şi o notă de avertizare la statele europene care fac înţelegeri economice cu acestea (Germania, Ungaria etc.). NATO a răspuns pozitiv, pe o singură voce şi Organizaţia îşi va relua funcţia de bază: apărarea valorilor occidentale. Noua confruntare începe şi va fi un test esenţial al loialităţii.