Chelsea Manning şi-a depus candidatura pentru Senatul Statelor Unite

Chelsea Manning şi-a depus candidatura pentru Senatul Statelor Unite

Chelsea Manning/ Foto: AFP

Chelsea Manning, fostul cadru al armatei SUA condamnat pentru că ar fi oferit documente sensibile organizaţiei de presă Wikileaks, şi-a depus candidatura pentru Senatul Statelor Unite în statul Maryland.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manning îl va avea drept contracandidat pe democratul Ben Cardin, aflat la al doilea mandat de senator, considerat a fi favorit clar pentru câştigarea unui nou mandat în alegerile din noiembrie 2018.

Chelsea Manning, acum în vârstă de 30 de ani, a fost găsită vinovată în anul 2013 pentru cea mai mare scurgere de informaţii din istoria SUA, primind o condamnare de 35 de ani de puşcărie. Anul trecut preşedintele Obama a comutat sentinţa acesteia la perioada de timp deja executată, fiind eliberată după ce a executat şapte ani de închisoare. Întregul proces a fost unul controversat, dar şi tratamentul suferit de Chelsea în perioada de încarcerare a fost etichetat drept tortură de către oficialii ONU.

Ştirea cu privire la candidatura lui Manning a luat prin surprindere clasa politică din statul american. Cardin, senatorul democrat considerat favorit să-şi apere fotoliul de senator, are în spate o reţea bine pusă la punct de donatori, ne-părând a fi vulnerabil la o contra-candidatură internă. Cu toate acestea, un candidat precum Manning, al cărui nume are o rezonanţă naţională, ar putea avea acces la o reţea de donatori mult mai largă şi care ar viza o accelerare a politicilor progresive.

Chelsea Manning s-a mutat în statul Maryland după eliberarea din puşcărie, primind din partea prietenilor şi în urma unei campanii publice peste 175,000$ în semn de susţinere. De atunci, ea a publicat mai multe articole pentru The Guardian pe teme precum libertăţile civile, libertatea de exprimare sau transparenţă instituţională. În primul ei articol pentru publicaţia menţionată, ea a caracterizat câştigarea alegerilor de către Obama drept un moment de cotitură, de renaştere politică pentru ea - însă a susţinut că după opt ani în funcţie acesta a lăsat în urmă „câteva urme a unei agende progresive, dar foarte puţine realizări permanente”.

„Această moştenire vulnerabilă ar trebui să ne amintească tuturor că avem nevoie de un lider progresiv puternic care să susţină fără rezerve valorile noastre”, a susţinut Chelsea.

Chelsea Manning va candida din partea Partidului Democrat.
citeste totul despre: