Ce s-a întâmplat cu conferinţa de presă a avocaţilor lui Trump în Philadelphia. Locul ales, subiect de comentarii sarcastice pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă dimineaţa, în SUA, cu câteva momente înainte ca televiziunile americane să anunţe victoria candidatului democrat Joe Biden, Donald Trump a anunţat o „mare conferinţă de presă” în Philadelphia la „Four Seasons”, numele unui hotel din oraş, ca apoi să revină şi să precizeze că de fapt este vorba de Four Seasons Total Landscaping, o firmă de amenajări exterioare.  Confuzia a fost remarcată de Washington Post şi alte publicaţii americane.

Totodată, hotelul a ţinut să clarifice că nu are nicio legătură cu conferinţa de presă.

Potrivit Slate, care citează  observaţii venite de pe reţele sociale, echipa de campanie a lui Trump ar fi făcut o greşeală, întrucât locaţia, situată într-o parte cenuşie a oraşului, nu pare a fi una potrivită pentru atmosfera pe care doreşte să o creeze Trump.

Donald Trump se afla pe terenul de golf când televiziunile americane au anunţat sfârşitul cursei electorale în favoarea lui Biden, iar de atunci a fost surprins întorcându-se la Casa Albă. Donald Trump părea dezamăgit şi a salutat presa cu un gest al mâinii fără a se opri.El a continuat să-l numească pe Biden „preşedinte fals”, conform unor surse de la Casa Albă, susţinând pe Twitter că a obţinut 71 de milioane de voturi legale, după ce anterior subliniase că de luni va începe lupta în instanţă. Donald Trump nu ar intenţiona să susţină un discurs de renunţare şi nici să participe la investirea noului preşedinte al SUA.

Slate notează că jurnaliştii ajunşi la faţa locului au fost destul de surprinşi, iar mulţi pe reţelele sociale au speculat că cel mai probabil echipa de campanie a lui Trump a comis o eroare când a chemat presa la o firmă situată într-o zonă industrială cenuşie a oraşului, aflată între un magazin cu cărţi pentru adulţi şi un crematoriu. Subiectul a devenit obiect de glume şi comentarii sarcastice pe reţelele sociale, unii observând că este o metaforă a eşecului campaniei prezidenţiale a lui Donald Trump.

„Nu s-a terminat. Ne vom susţine dreptatea la Four Seasons Total Lanscaping. Lângă Fatntasy Island Adult Books. Vizavi de Crematoriul Delaware Valley. Între extinctor şi furtunul galben”, scrie Patton Oswalt pe Twitter.

 „Trecerea de la hotelul patru anotimpuri la „patru anotimpuri total landscaping” pare o metaforă pentru cum stătea preşedintele la voturi pe măsură ce săptămâna se apropia de sfârşit”, remarcă Justin Sink.

 „Când cărţile de istorie se vor întoarce în această perioadă, prima propoziţie va fi: „A început cu o coborâre cu liftul şi a culminat cu o conferinţă de presă la Four Seasons Total Landscaping”, scrie Seth Fiegerman.

„Eroul zilei este angajatul care a răspuns la telefon la Four Seasons Lanscaping şi nu a clarificat nimic decât când era deja prea târziu. Te salut, conaţionalul meu patriot”, a scris alt ultilizator potrivit The Guardian.

Conferinţa de presă a fost susţinută de avocatul personal al lui Trump Rudy Giuliani care a subliniat că Donald Trump nu va renunţa la cursă şi că voturile au fost fraudate în Pennsylvania. Se pare că acesta ar fi aflat veştile chiar în timpul conferinţei de presă, reacţionând ”Nu fiţi ridicoli!”.Argumentele sale s-au centrat pe faptul că observatorii republicani nu au fost lăsaţi să examineze buletinele de vot. 

„Se pare că cineva de la Comiteul Naţional Democrat a trimis o notă prin care cerea să nu fie lăsaţi republicanii să se uite pe aceste buletine de vot prin corespondenţă”, a spus Giuliani fără a prezenta vreo dovadă.

Potrivit The Independent, reporterii au început să părăsească locaţia după ce televiziunile americane au anunţat că Joe Biden a depăşit pragul electoral de 270 de voturi câştigând statul Pennsylvania, unde Donald Trump avusese un avans important miercuri. Grosul voturilor prin corespondenţă în favoarea lui Joe Biden în oraşele democrate din Pennsylvania a înclinat decisiv balanţa. 

Potrivit Washington Post, în acea dimineaţă Donald Trump s-a despărţit de partenerii săi de golf asigurându-i: „Avem o cale lungă în faţă”. Între timp susţinătorii lui Joe Biden sărbătoreau în New York şi Washington în apropierea Casei Albe. Donald Trump a pierdut ambele state în aceste alegeri.

În cadrul video conferinţelor din acea dimineaţă managerul campaniei preşedintelui republican a făcut apel la donaţii pentru un fond destinat luptelor in instanţă şi a sugerat că ar urma să aibă loc marşuri de susţinere pentru Donald Trump în următoarele săptămâni.

„Am putea avea nevoie de ajutorul şi susţinerea voastră pe teren, să veniţi cu steaguri şi să strigaţi numele preşedintelui. Ar fi grozav ca preşedintele să vadă toate astea”, a spus Bill Stepien.

O persoană apropiată de Casa Albă a dezvăluit însă sub anonimant că aceste acţiuni în instanţă nu sunt atât de mult despre contestarea alegerilor cât au menirea să-l ajute pe Trump să accepte că fost învins în acest scrutin.

„Operaţiunea legală e destinată salvării reputaţiei lui Trump şi în ultimă instanţă are loc pentru a-i da posibilitatea să spună că nu a pierdut pe drept scrutinul. Aşa că mergem înainte cu asta”, a spus această sursă despre discuţiile private pe această temă.

 

Comunicatul lui Donald Trump înainte ca televiziunile să anunţe victoria lui Biden

Într-un comunicat publicat în numele său în timp ce se afla la terenul său de golf din Virginia, Donald Trump asigura: „Fapt este că alegerile sunt departe de a fi încheiate. Joe Biden nu a fost certificat drept învingător în niciunul din state, ca să nu mai vorbim de statele constestate ce vor avea numărători obligatorii sau unde campania noastră a înaintat contestaţii legitime şi valide care pot decide învingătorul final.

Poporul american are dreptul la un scrutin onest. Asta înseamnă procesarea tuturor buletinelor de vot legale, şi nu a celor ilegale. Este singura cale de a ne asigura că opinia publică are încredere în scrutinul nostru.

Este încă şocant faptul că echipa de campanie a lui Biden refuză să accepte acest principiu de bază şi vrea să continue numărătoarea, chiar dacă buletinele sunt frauduloase, fabricate sau depuse de votanţi ineligibili sau decedaţi. Numai un partid implicat în nereguli ar ţine observatorii departe de camerele unde se numără voturile, iar apoi ar lupta în instanţă să le blocheze accesul.

Începând de luni, campania noastră va începe demersurile legale în instanţă, astfel încât să ne asigurăm că legile electorale sunt respectate întru totul şi că invingătorul de drept va fi instaurat în funcţie. Deci ce ascunde Biden? Nu voi avea linişte până când poporul american nu are parte de numărătoarea onestă meritată şi pe care democraţia o impune”.

Citiţi şi:

Trump şi-a dezlănţuit furia pe Twitter. Ce mesaje a postat după anunţul presei că a pierdut alegerile americane

Reacţia ciudată a lui Rudy Giuliani, avocatul lui Trump, faţă de rezultatul alegerilor americane: Cine decide?! Televiziunile? VIDEO

Majoritatea din Senatul SUA va fi neclară până în ianuarie, din cauza rezultatului neconcludent al alegerilor din Georgia, unde scrutinul va fi repetat

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite