Alimentele modificate genetic: de ce refuză SUA etichetarea?

Protestele ample împotriva corporaţiei producătoare de organisme modificate genetic (GMO) Monsanto, organizate ieri în 52 de ţări, au readus în prim plan controversata aplicare a biotehnologiei în industria alimentară. În timp ce încă este neclar efectul pe termen lung al GMO-urilor asupra sănătăţii umane şi a mediului înconjurător, marile companii producătoare reuşesc să influenţeze modificările legislative nefavorabile lor.

Uniunea Europeană este în acest moment singurul organism supranaţional care a adoptat încă din 2003 cele mai stricte reglementări legislative pentru folosirea, producerea, comercializarea organismelor modificate genetic, fie că este vorba de plante, animale sau microorganisme. Mai mult, la acea vreme impunerea obligativităţii etichetării produselor modificate genetic sau a celor care au în componenţa lor ingredinte obţinute în acest fel, a stârnit un val general de nemulţumiri din partea marilor companii producătoare de GMO-uri.

Protestele la care au participat aproximativ 2 milioane de oameni au fost un răspuns la mobilizarea generală cerută de către activiştii din mişcarea Marsul împotriva Monsanto, şi sunt o consecinţă la ceea ce americanii consideră a fi o gravă încălcare a drepturilor lor. Două acţiuni ale Congresului american şi ale administraţiei Obama au revoltat societatea americană: respingerea proiectului de lege privind etichetarea obligatorie a alimentelor modificate genetic (pe care UE a introdus-o în urmă cu 10 ani) şi semnarea actului Monsanto Protection Act de către preşedintele american.

Monsanto Protection Act nu poate fi perceput altfel decât o cruntă sfidare la adresa publicului american, deoarece legea oferă practic imunitate în faţa instanţelor federale, pentru companiile care activează în domeniul ingineriei genetice (implicit a GMO), în cazul în care studii viitoare vor demonstra că produsele dezvoltate de ele sunt dăunătoare sănătăţii umane. În plus, instanţele federale nu vor putea împiedica comercializarea, producerea şi folosirea produselor create de coorporaţii precum Monsanto, chiar dacă se vor dovedi ştiinţific problemele pe care le pot cauza.

Lobby-ul practicat de marile companii în favoarea sau defavoarea unor acte normative este o practică recunoscută peste tot în lume, cu precădere promovată în SUA. Totuşi, cele două acţiuni ale autorităţilor americane şi mai ales discrepanţa lor faţă de cadrul legislativ european ridică foarte mari semne de întrebare. Asupra produselor modificate genetic există o umbră neagră, mai mult sau mai puţin susţinută de argumente ştiinţifice şi desigur, speculată puternic de teoriile conspiraţiei. Totuşi, sloganul cel mai puternic auzit ieri a fost este dreptul nostru să alegem. Cetăţenii americani nu greşesc: este dreptul lor să îşi aleagă stilul alimentar şi trebuie să cunoască conţinutul produselor alimentare.  Daily News pune o întrebare legitimă:

Cine e mai puternic: cel mai mare producător de organisme modificate genetic din lume sau guvernul american?

Se pare că Barack Obama a oferit răspunsul printr-o simplă semnătură, ignorând petiţia semnată de 250.000 de oameni împotriva unei asemenea acţiuni.

Diferenţa majoră între abordarea americană şi cea europeană (criticată cu orice ocazie de liderii Monsanto) asupra organismelor modificate genetic din domeniul alimentar, constă în transparenţa pe care legile europene au reglementat-o, considerând esenţial dreptul consumatorului la informare. Adiţional, încă din 1997, când se discuta despre alimentele noi (predecesoare ale GMO-urilor), UE a introdus obligativatea etichetării produselor de acest tip sau ce conţin ingrediente modificate genetic (prin Ordinul (EC) 258/97). De asemenea, UE a creat ulterior o autoritate care să analizeze şi să propună sau nu Comisiei Europene introducerea pe piaţă a diferitelor tipuri de GMO-uri produse de giganţii în biotehnologie: Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), o agenţie formată din mai multe comisii ştiinţifice de câte 21 de membrii (cercetători şi alte cadre ştiinţifice) care analizează individual GMO-urile. În cadrul Comisiei Europene, recomandările EFSA trec prin filtrul Departamentului pentru Sănătate şi Control, mai precis al secţiei pentru etichetarea biotehnologiilor. Procesul de obţinere al unei autorizaţii pentru un singur tip de GMO (pentru că autorităţile europene au înţeles importanţa tratării individuale a organismelor modificate genetic pentru minimaliza riscurile pe care le pot avea asupra sănătăţii sau a mediului) este foarte strict. Cu toate acestea, numai anul trecut au fost autorizate 48 de GMO-uri, în special destinate mâncării pentru animale sau pentru procesarea alimentelor. Licenţa este de 10 ani.

Cele mai des întâlnite plante modificate genetic aprobate în UE sunt porumbul, soia şi bumbacul. Ele sunt produse şi comercializate doar de câţiva jucători de pe piaţa mondială: Monsanto, Bayer CropScience, Pioneer şi Syngenta. Orice stat membru are dreptul de a invoca o clauză de salvgardare care îi permite sa impună interzicerea temporară/definitivă a comercializării sau producerii organismelor modificate genetic pe teritoriul său, dacă descoperă şi argumentează riscurile crescute ale GMO-urilor la adresa sănătăţii umane sau a mediului. Şapte state au invocat această clauză din 2012, Comisia găsind nejustificate argumentele aduse în şase cazuri, iar Marea Britanie a renunţat.

Influenţa biotehnologiei asupra societăţii în care trăim nu mai poate fi demult negată. Ceea ce este însă important constă în informarea corectă, transparenţa cât mai mare asupra alimentelor care ni se pun la dispoziţie şi cu puţină naivitate, şi ceva mai multă speranţă, încrederea în puterea autorităţilor în faţa marilor coorporaţii care dispun de fonduri uriaşe şi scrupule invers proporţionale.