Rusia a blocat la sol toate avioanele Tupolev-154

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a blocat la sol toate avioanele Tupolev-154, până când va stabili cu exactitate cauzele accidentului aviatic de duminică, soldat cu 92 de morţi, a declarat o sursă citată sub acoperirea anonimatului de Interfax, relatează Reuters.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, avionului Tu-154 s-a prăbuşit în Marea Neagră la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul din Soci. Toţi cei 92 de oameni aflaţi la bord au murit.

Aeronava se îndrepta spre Latakia, în Siria, unde corul Alexandrov, al Armatei ruse, precum şi mai mulţi voluntari şi jurnalişti urmau să ia parte la evenimente organizate cu ocazia Crăciunului şi Anului Nou.

Autorităţile au recuperat una dintre cutiile negre ale aeronavei. Potrivit agenţiei TASS, cutia neagră va fi trimisă la Moscova, unde va fi examinată de specialişti din Ministerul rus al Apărării.

„Una dintre teoriile-cheie pentru tragedie, în acest moment, este că obiecte străine au intrat în motor“, a afirmat o sursă apropiată anchetei, adăugând că alte cauze posibile, precum o eroare de pilotaj sau o problemă tehnică, sunt luate de asemenea în calcul.

Cel puţin 12 cadavre au fost scoase deocamdată din apă, a declarat o sursă din poliţie pentru RIA Novosti.

Luni, în Rusia a fost declarată zi de doliu naţional în memoria victimelor.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite