Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi. Cei doi au recunoscut în repetate rânduri faptul că au o relaţie de prietenie
Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi. Cei doi au recunoscut în repetate rânduri faptul că au o relaţie de prietenie

Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi. Preşedintele rus Vladimir Putin, de 63 de ani, şi fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 78 de ani, au recunoscut în repetate rânduri faptul că au o relaţie de prietenie, dovedită prin vizite reciproce cu caracter privat, mesaje de susţinere sau constituirea unui front comun în diverse situaţii.

Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi a început odată cu accederea la putere a celor doi. Fostul KGB-ist a acces iniţial la putere ca prim-ministru, la 9 august 1999, după care a fost ales preşedinte al Rusiei, la 7 mai 2000. Aproape în acelaşi timp, la 11 iunie 2001, omul de afaceri italian era învestit pentru a doua oară în postul de prim-ministru al ţării sale. Cu toate că Putin s-a remarcat prin constanţă, menţinându-se la putere cu trei mandate de preşedinte întrerupte de unul de prim-ministru între 8 mai 2008 - 7 mai 2012, iar Berlusconi, cunoscut şi ca Il Cavaliere, a oscilat între plecarea de la conducerea Guvernului italian, la 17 mai 2006, şi revenirea în fruntea acestuia pentru peste trei ani, între 8 mai 2008 - 11 noiembrie 2011, cei doi şi-au consolidat relaţia de-a lungul timpului.

„Pe mine şi pe Putin ne leagă o prietenie personală adevărată. Deseori, ni s-a întâmplat să petrecem weekend-uri împreună fără să vorbim despre politică“, a recunoscut Berlusconi într-un interviu  apărut la 18 mai 2014 în ziarul german Die Welt am Sonntag.

Potrivit lui Il Cavaliere, el a discutat cu fostul KGB-ist „despre toate, incusiv despre istoria rusă, arhitectură şi opere de artă italiene“.

La rândul său, Putin a apreciat, într-un interviu acordat la începutul lunii iunie ziarului italian Corriere della Sera, că are o relaţie de prietenie cu Berlusconi.

Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi, manifestată prin susţinere reciprocă

Preşedintele rus şi fostul premier italian şi-au adresat în repetate rânduri mesaje de susţinere, atât în contextul problemelor judiciare ale lui Il Cavaliere, cât şi pe fondul acuzării Rusiei de implicare în conflictul din Ucraina.

În contextul problemelor judiciare ale fostului premier italian, Vladimir Putin a declarat că Silvio Berlusconi nu ar fi fost judecat dacă ar fi fost homosexual.

„Berlusconi este judecat pentru că îi plac femeile. Dacă ar fi fost homosexual, nimeni nu s-ar fi luat de el“, a afirmat Putin la 19 septembrie 2013, cu ocazia Forumului de la Valdai.

În august 2013, Il Cavaliere era condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscal. De asemenea, cu o lună mai devreme, el fusese condamnat la şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi sex cu o prostituată minoră, o pedeapsă suspendată până la apel.

Ulterior, la 25 noiembrie 2013, Vladimir Putin a luat cina cu Silvio Berlusconi, exclus recent din Senatul italian. Această întâlnire avusese loc după o vizită a lui Putin la Vatican şi în contextul apariţiei unor zvonuri, dezminţite de Kremlin, potrivit cărora Berlusconi ar putea primi cetăţenia rusă sau ar putea fi nominalizat pentru postul de ambassador al Rusiei la Vatican.

Câteva luni mai târziu, Silvio Berlusconi a îndemnat statele europene să evite o izolare a Rusiei, în contextul crizei din estul Ucrainei.

„Ar fi foarte regretabil ca Rusia să fie izolată din nou. Consecinţa ar fi o nouă aliere cu Asia“, afirma în mai 2014 fostul premier italian pentru Die Welt am Sonntag.

Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi, consolidată de vizite reciproce cu caracter privat

În octombrie 2014, Putin l-a vizitat pe Berlusconi, cu „permisiune specială“, potrivit jurnalistului italian Gerardo Pelosi. Preşedintele rus, aflat în Italia cu ocazia unui summit, a făcut orice pentru a-l întâlni pe politicianul italian, care ispăşea o pedeapsă de un an de muncă în folos general la un centru de îngrijiri de lângă Milano (nord). Aceasta a fost doar una din numeroasele vizite private pe care cei doi prieteni şi le-au făcut în ultimii ani.

În acest an, liderul de la Kremlin şi Il Cavaliere s-au întâlnit la Roma, pe 10 iunie, cu ocazia unei vizite a preşedintelui rus în Italia.

Câteva săptămâni mai târziu, cei doi prieteni au petrecut un weekend împreună în Siberia, la o reşedinţă de stat construită de Gazprom.

Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi, contestată atât în Italia, cât şi în Rusia

Potrivit unui document clasificat din 2009 şi postat de WikiLeaks, fostul ambasador american la Roma, Ronald Spogli, menţiona existenţa unor suspiciuni atât în rândul opoziţiei de centru-stânga din Italia, cât şi în cadrul Partidului Libertăţii condus pe atunci de Berlusconi privind „legătura infamă“ a premierului italian cu omologul său de la Moscova.

„Berlusconi şi prietenii săi apropiaţi profită personal şi generos de pe urma a numeroase acorduri energetice dintre Italia şi Rusia“, se arăta în documentul postat de WikiLeaks.

În Rusia, partidul de opoziţie Iabloko a cerut la 12 martie 2012 Parchetului General să ancheteze asupra unor eventuale conflicte de interese şi „relaţii de corupţie“ între Silvio Berlusconi şi Vladimir Putin.

Această solicitare intervenise în urma unei vizite a fostului premier italian în Rusia. În săptămâna anterioară sesizării Parchetului de către Iabloko, Silvio Berlusconi a cinat împreună cu Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev într-o staţiune de schi din Krasnaia Poliana, la Soci, în sudul Rusiei.

Relaţia dintre Vladimir Putin şi Silvio Berlusconi, puternică în pofida scandalurilor

Vladimir Putin nu a fost deranjat, se pare, de evocarea numelui său în scandalul sexual „bunga-bunga“, a cărui denumire provine de la petrecerile date în vila sa de către Silvio Berlusconi.

În 2009, prostituata Patricia D'Addario îşi amintea cum a petrecut în „patul lui Putin“ noaptea alegerilor prezidenţiale americane din 4 noiembrie 2008.

Potrivit presei italiene, Vladimir Putin a vizitat la rândul său în aprilie 2008 Palatul Grazioli, reşedinţa din Roma a lui Silvio Berlusconi, unde a dormit o noapte într-un baldachin imens. De atunci, acest baldachin se numeşte „patul lui Putin“. Potrivit unei versiuni, chiar Putin i-ar fi „făcut cadou“ acest baldachin lui Berlusconi.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite