Moscova atenţioneză Kievul după vizita preşedintelui Ucrainei la Washington. Ce-l nemulţumeşte pe Putin?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, primit la Casa Albă de şeful statuli american, Joe Biden
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, primit la Casa Albă de şeful statuli american, Joe Biden

Ajutorul militar american acordat Ucrainei ar putea determina Kievul să se comporte impredictibil şi periculos în conflictul din estul acestei ţări, a atenţionat joi Kremlinul, care şi-a exprimat regretul că, în opinia sa, prietenia americano-ucraineană este motivată de opoziţia faţă de Rusia, informează Reuters.

Preşedintele american Joe Biden l-a asigurat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, miercuri, la Washington, că SUA sunt "ferm angajate" în favoarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi vor acorda un nou ajutor pentru securitatea acestei ţări, în valoare de 60 de milioane de dolari.

Trupele ucrainene se confruntă din 2014 cu forţe separatiste susţinute de Rusia în regiunea Donbas din estul Ucrainei, conflict în care au murit până acum 14.000 de oameni, potrivit Kievului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exprimat îngrijorări în legătură cu planurile SUA de a acorda ajutor militar Ucrainei, în declaraţii făcute în oraşul Vladivostok, în Orientul Extrem al Rusiei.

"Considerăm că aceasta ar putea cauza acţiuni impredictibile de partea ucraineană, în sensul unor încercări de a soluţiona conflictul din Ucraina prin forţă. Aceasta este foarte periculos", a spus Peskov. "Ca să o spunem direct, vorbim despre o prietenie ucraineano-americană împotriva Rusiei. Adică, ei nu sunt prieteni ei între ei, ci împotriva Rusiei. Aceasta nu poate fi decât regretabil", a afirmat Peskov.

El a reiterat opoziţia Moscovei faţă de dorinţa Kievului de a adera la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), remarcând declaraţiile făcute în timpul vizitei lui Zelenski în SUA.

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a făcut tot ce este necesar pentru a primi Planul de Acţiune pentru aderare la NATO, aderare pe care Kievul o consideră un factor de descurajare vital împotriva Rusiei.

NATO este de părere că Ucraina trebuie să realizeze mai multe reforme politice înainte de a deveni membră a organizaţiei.

Rusia a desfăşurat mai devreme în acest an zeci de mii de soldaţi lângă Ucraina, alarmând Kievul şi Occidentul, înainte de a-i retrage la bazele lor. 

Ucraina are în vedere mai multe modalităţi de a atrage Statele Unite în formatul de negocieri Normandia pentru soluţionarea conflictului din Donbas – a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, aflat într-o vizită de lucru la Wshington.

„Ne gândim serios la cum să dezvoltăm Formatul Normandia pentru o soluţionare paşnică a situaţiei. Şi am invitat Statele Unite să participe, ne gândim cum să o facem corect şi în siguranţă pentru regiune” – a subliniat Zelenski.

Amintim că din Formatul Normandia fac parte Germania, Franţa, Ucraina şi Rusia, cele patru state purtând discuţii menite să soluţioneze paşnic războiul din Donbass.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite