Contramăsură: România opreşte temporar furnizarea de informaţii Rusiei în Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a decis să oprească temporar furnizarea de informaţii Rusiei în cadrul obligaţiilor ce revin din implementarea Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE), hotărârea fiind o contramăsură faţă de Federaţia Rusă, anunţă ministerul ropmân de Externe într-un comunicat.

„România a anunţat adoptarea de contramăsuri faţă de Federaţia Rusă privind implementarea Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa", se precizează în comunicatul MAE.

„Contramăsurile adoptate de România au menirea de a determina acest stat să revină la implementarea obligaţiilor care derivă din Tratatul CFE, după 4 ani de la decizia Federaţiei Ruse de a suspenda implementarea acestui tratat internaţional (12 decembrie 2007). Decizia autorităţilor de la Bucureşti se referă la: încetarea transmiterii de informaţii Federaţiei Ruse cu ocazia schimbului anual de date (15 decembrie); încetarea furnizării de notificări Federaţiei Ruse; neacceptarea de inspecţii care ar putea fi solicitate de Federaţia Rusă", explică ministerul român de Externe.

Potrivit MAE, Bucureştiul a făcut anunţul, marţi, la Viena, în cadrul unei reuniuni a Grupului Consultativ Comun. „Decizia are caracter temporar, până la revenirea Federaţiei Ruse la implementarea Tratatului", se mai arată în comunicat.

Ministerul de Externe precizează că decizia a fost luată în coordonare cu celelalte state aliate NATO şi părţi la CFE. România va continua să implementeze prevederile Tratatului faţă de celelalte state părţi, în număr de 28, mai explică MAE.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite