Ce spune Kremlinul despre politica externă a lui Putin în următorii şase ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un reprezentant al Kremlinului a anunţat cum va arăta politica externă a lui Vladimir Putin în cel de-al patrulea mandat de preşedinte al Rusiei.

Potrivit lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Putin intenţionează să abordeze politica externă prin prisma „creării unor condiţii favorabile soluţionării problemelor interne“.

Totodată, Peskov susţine că Putin intenţionează să amelioreze relaţiile cu Europa şi Statele Unite.

„Are un proiect concret de dezvoltare, cu dosare prioritare şi dosare secundare. De fapt, preşedintele are nevoie de sprijinul diplomaţiei pentru a asigura condiţiile favorabile soluţionării lor“, a spus Peskov pentru RT, un post TV aflat în slujba Kremlinului.

„Rusia şi preşedintele Putin vor să amelioreze relaţiile acolo unde este posibil, să dezvolte şi să promoveze legăturile cu numeroase ţări, îndeosebi cu partenerii noştri din Europa, cu Statele Unite“, a subliniat el.

În plus, el a susţinut că Rusia nu vrea să intre într-o nouă cursă a înarmarii, ci chiar urmează să-şi reducă bugetul apărării până la sub 3% din PIB până în 2022.

Acest discurs este în contradicţie cu felul în care se manifestă regimul Putin, care anunţă mereu că dezvoltă noi arme şi lansează avertismente către cei care îi critică politicile.

Relaţiile Moscovei cu Statele Unite şi majoritatea statelor din Occident s-au înrăutăţit mai ales după alipirea Crimeei la Rusia, primul rapt teritorial după Al Doilea Război Mondial, şi implicării armatei ruse în Siria de partea regimului lui Bashar al-Assad. Totodată, Rusia este acuzată că intervine în conflictul armat din Ucraina de partea separatiştilor proruşi, dar şi că a manipulat scrutine cruciale, precum Brexit şi ultimele alegeri prezidenţiale din Statele Unite. Moscova dezminte toate acuzaţiile formulate împotriva ei.

Vladimir Putin a fost reales duminică în funcţia de preşedinte al Rusiei. Rezultatele finale arată că 76,69% dintre ruşi au votat pentru liderul de la Kremlin, care se află de 18 ani la putere.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite