Zilnic, au loc 45 de arestări pentru trafic cu imigranţi
0Aproape 25.000 de persoane au fost reţinute în ultimele 19 luni de poliţiştii din Spania pentru trafic cu imigranţi. Între 1 ianuarie 2007 şi 31 iulie 2008, 24.989 de persoane au fost
Aproape 25.000 de persoane au fost reţinute în ultimele 19 luni de poliţiştii din Spania pentru trafic cu imigranţi. Între 1 ianuarie 2007 şi 31 iulie 2008, 24.989 de persoane au fost arestate pentru exploatări sexuale, escrocherii sau uz de fals, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 45 de reţineri.
Marea majoritate a traficanţilor de imigranţi îşi păcălesc victimele zicându-le că au relaţii la poliţie, iar organele de ordine se subordonează lor. Aşa ajung să ceară între 1.200 şi 1.500 de euro pentru obţinerea permiselor de rezidenţă şi de muncă sau 3.000 de euro pentru introducerea în Spania a persoanelor din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Ei avertizează dinainte că permisul de rezidenţă şi de muncă poate fi retras de administraţie, dar că vor repeta procesul până când obţin actele. În cazul introducerii în spaţiul spaniol a celor ce nu fac parte din UE, traficanţii cer în avans cei 3.000 de euro. Suma include comisionul lor, cât şi plata pentru eliberarea paşaportului, a cumpărării biletului de avion dus-întors şi a rezervării la hotel.
O altă parte a explotatorilor de imigranţi se ocupă cu contractarea agricultorilor sau a muncitorilor din construcţii. Odată ajunşi în Spania, aceştia sunt angajaţi pe un salariu mai mic decât li se promisese sau sunt obligaţi să lucreze "la negru", fără acte.
În cazul exploatării sexuale, lucrurile stau diferit. Cea mai mare parte a tinerelor ştiu la ce vor fi supuse, numai că sărăcia le îndeamnă să recurgă de bună voie la prostituţie. Marea majoritate însă sunt ademenite de proxeneţi cu promisiunea obţinerii unor salarii bune în diverse ramuri de activitate. Ajunse în Spania, sunt bătute cu bestialiate şi obligate să se prostitueze.
Altele, mai "norocoase" nu au parte de bătaie. Li se spune că trebuie doar să stea de vorbă cu clienţii din cluburile de noapte, iar ele vor primi comision din consumaţia de la bar. Odată intrate într-un mediu în care prostituţia este evidentă, iar câştigurile colegelor lor prostituate sunt incomparabil mai mari, tinerele fac cu bună ştiinţă pasul de la simpla discuţie cu clienţii, la practicarea prostituţiei.