Între reducere la sclavie şi rău tratament în familie
0„Maltratare”, a hotărât Curtea de Casaţie italiană în cazul unei femei rome care cerşea alături de copilul ei pe jumătate dezbrăcat, chiar şi pe timp de iarnă. Judecătorilor
„Maltratare”, a hotărât Curtea de Casaţie italiană în cazul unei femei rome care cerşea alături de copilul ei pe jumătate dezbrăcat, chiar şi pe timp de iarnă.
Judecătorilor le este foarte greu să decidă un caz de sclavie, mai ales în situaţia părinţilor a căror autoritate asupra copiilor poate fi confundată cu abuzul.
Francesco Rutelli, preşedintele CoPaSiR (Comitetul parlamentar pentru siguranţa Republicii), nu este de acord cu sentinţa Curţii de Casaţie şi propune interzicerea drepturilor părinteşti celui care îşi constrânge copiii să cerşească.
„Mă gândesc că ar trebui să susţinem o viziune universală a drepturilor omului, copiii sunt toţi egali în ţara noastră. Punerea unei persoane în afara condiţiilor de convieţuire civile nu poate fi tolerată”, spune Rutelli.
Folosirea copiilor la cerşit este o practică foarte des întâlnită la ţiganii români, care caută prin orice mijloace să-şi câştige existenţa.
Este foarte greu de stabilit graniţa dintre reducere la sclavie, rău tratament în familie sau sărăcie, mai ales în cazul familiilor de ţigani, unde parinţii cerşesc pe stradă împreună cu copiii.