Monica face naveta între prezentările de modă şi televiziuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul 2008 a început bine pentru Monica Columbeanu. În ianuarie, ea a apărut pe coperta revistei italiene "Max", într-un pictorial din proiectul "Lupta împotriva rasismului", lansat de

Anul 2008 a început bine pentru Monica Columbeanu. În ianuarie, ea a apărut pe coperta revistei italiene "Max", într-un pictorial din proiectul "Lupta împotriva rasismului", lansat de publicaţie.

La începutul lunii februarie, modelul a fost prezent la Roma, pentru un interviu şi o şedinţă foto pentru "Qui Magazine". În această perioadă, Monica se află la Milano cu ocazia Săptămânii modei.

Zilele în capitala modei sunt pentru româncă un du-te-vino între şedinţe foto, apariţii la televiziuni şi prezentări de modă. Sâmbătă, ea a defilat ca "guest star" pentru colecţia "Seduzioni Diamonds", de Valeria Marini.

Creatoarea italiană de modă, o răsfăţată a publicului din Peninsulă, şi-a obişnuit fanii cu articole vestimentare rafinate. Monica a îmbrăcat două rochii de seară sexy, una roşie, lungă, din satin cu diamante în talie, şi o alta neagră, din dantelă, cu şliţ şi decolteu îndrăzneţ.

O altă invitaţie a venit din partea studiourilor Mediaset, televiziunea lui Berlusconi, urmând ca în aceeaşi zi Monica să participe la emisiunea unei alte celebrităţi italiene, Simona Ventura. În pregătire este şi un interviu-reportaj pentru emisiunea "Moda de la Rete4", unde Columbeanu va da unele sfaturi despre tendinţe şi va vorbi despre cariera ei dincolo de graniţele ţării. (Dana Viţelaru, Milano)

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite